Ionuț Țene
De la Târgul de carte ”Gaudeamus” din centrul Clujului am rămas cu o excelentă carte monografică ”Iuliu Maniu – Sfinxul de la Bădăcin” scrisă cu acribie și pasiune de istoricul Marin Pop. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura ”Școala Ardeleană” în condiții grafice foarte bune. Am citit la începutul anilor 2000 cele două monografii dedicate lui Iuliu Maniu scrise de istoricii Ioan Scurtu și Apostol Stan, dar trebuie să recunosc că lucrarea tânărului confrate Marin Pop, șef de secție de muzeu din Zalău, m-a fascinat și a reușit să mă introducă în universul intim al laboratorului politic și ideologic al Sfinxului de la Bădăcin. Studiul monografic face parte din proiectul editorial dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea în eternitate. Volumul a apărut sub egida: Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin.De asemnea are un cuvânt înainte temeinic scris de către Vasile Pușcaș, care remarcă că studiul ”este constituit tematic din studii și articole publicate de Marin Pop în reviste de cultură și socio-politice, între care amintim valoroasa publicație Caiete Silvane (Zalău). Acestea nu sunt texte de popularizare a istoriei, ci reconstituiri istoriografice ale unor subiecte legate de evoluția lui Iuliu Maniu în spațiul public, preponderent în epoca interbelică. Autorul a realizat o bogată documentare arhivistică, a investigat presa vremii, memorialistica și a intervievat câteva persoane care l-au cunoscut pe Iuliu Maniu, aducând interpretări istoriografice noi. În același timp, prin tematica propusă și stilul exprimării, istoricul sălăjean Marin Pop se adresează tuturor cititorilor interesați și fascinați de personalitatea extraordinară a celui care după Marea Unire i se spunea „Sfinxul de la Bădăcin”.
Ceea ce fascinează la această carte este, paradoxal, empatia autorului față de subiectul abordat cu acuratețe științifică. Marin Pop, originar din comuna Bobota a lui Corneliu Coposu, reușește printr-o rețea de relații și rudenii din marea familie a lui Iuliu Maniu (vezi surorile Coposu sau Valerica Ciocian) să reconstruiască un portret veridic și fascinant al Sfinxului de la Bădăcin, ca un om politic cu rădăcini puternice în lumea rurală a Sălajului și profund atașat locurilor natale. Din Sălajul istoric și-a tras Iuliu Maniu seva puterii de a lupta pe plan național și politc în lunga sa carieră politică și de apărător al democrației. Originile sale familiale erau legate de Simion Bărnuțiu din Bocșa, ideologul patriotismului român modern de la 1848. Simion Bărnuțiu i-a fost unchi lui Iuliu Maniu, fapt ce l-a marcat toată viața. (Ideologul naționalismului modern a murit în brațele lui Ioan Maniu, lângă fântâna de la Sânmihaiu). Istoricul Marin Pop reconstruiește un impresionant narativ monografic al lui Iuliu Maniu pe documente orale, arhivistice, presă, mărturii scrise și din notele informatice ale Siguranței. Încă din timpul vieții Iuliu Maniu a fost un personaj de legendă, care de fiecare dată s-a reîntors la originile sale ancestrale, localitățile Bădăcin și Bobota. Această axă geografică arhetipală a stat la baza echilibrului mental și moral al marelui om politic Iuliu Maniu, care a devenit un adevărat pater familias al comunității lărgite a Sălajului, cu conexiuni de rudenie puternice, care au asigurat structuri majore ce au rezistat asaltului provocărilor politice. Iuliu Maniu a fost omul providențial pentru PNR, care a salvat Viena de bolșevici în 1918 și a fost pionul politic principal în demersurile de înfăptuire a unirii Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918. Guvernul maghiar l-a trimis pe front pe Iuliu Maniu în 1915 (O. Goga a scris un celebru articol atunci: ”Pleacă și Maniu”) sperând să moară în luptă pentru Austro-Ungaria, deși ca avocat consistorial legea nu-l obliga să se înroleze. Deși sfătuit de prieteni să ceară guvernului maghiar să respecte legea printr-o cerere ca să fie demobilizat, Maniu refuză demn și preferă să meargă pe front decât să solicite o favoare Budapestei. Aceasta arată forța morală a Sfinxului de la Bădăcin, care nu a făcut niciun compromis, când a fost vorba de destinele națiunii, principii și de democrație.
Istoricul Marin Pop aduce la lumină documente inedite despre fratele lui Iuliu Maniu, impetuosul jurnalist Cassiu Maniu, care, după 1919, a fost profesor de drept la universitatea clujeană. Fratele lui Iuliu Maniu a fost pe baricadele presei românești din Ardeal pentru drepturile românilor și unirea Transilvaniei cu României înainte de 1918. Guvernul de la Budapesta i-a intentat două procese de calomnie executând patru ani de pușcărie în Ungaria. Monografia lui Marin Pop abundă de informații absolut inedite despre viața lui Iuliu Maniu și familiei sale. Sunt descrise cu acribie serbările politice și culturale de pe axa Bădăcin- Bobota, la care Iuliu Maniu a participat și atunci când era premier. În toate bătăliile politice, Sălajul i-a fost sprijin electoral obținând victorii frumoase aici. Sfințirea din 1929 a bisericii din Bobota, unde era paroh protopopul Valentin Coposu l-a adus aproape de Maniu pe tânărul Corneliu Coposu care a devenit inițial bibliotecarul și apoi secretarul omului politic. Maniu avea încredere în Coposu și pentru că acesta îi era nepot, relațiile de familie fiind o paradigmă a Sălajului țărănist de atunci. Iuliu Maniu nu numai că a contribuit hotărâtor la actul de la 1 Decembrie 1918, dar a și condus prin Consiliul Dirigent provincia Transilvania aproape doi ani de zile până la integrarea administrativă. Faptul că a perceput încoronarea din octombrie 1922 a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria de la Alba ca o afacere liberală a lui Ionel Brătianu, Sfinxul a refuzat să participe la festivități, dar asta nu l-a oprit ca la 1929, când a devenit premier să organizeze ample manifestări la 10 ani de la unire, dansând Hora Unirii cu Regina Maria. Omul politic Iuliu Maniu a fost un politician de oțel, care refuza compromisurile morale. În 1934 a rupt-o dur cu Carol al II-lea, că nu a respectat înțelegerea revenirii pe tron. A fost urmărit pas cu pas de Siguranță și hăituit de camarila regală. Maniu s-a retras pe aceeași axă simbolică Bădăcin – Bobota pentru a medita și a-și reîncărca bateriile în vederea pornirii luptelor pentru democrație și libertate. Trădat de Vaida Voevod, care a preferat să fie sluga lui Carol al II-lea și înscenându-se afacerea Skoda, pentru compromitere morală, de către camarila regală condusă de Elena Lupescu, Sfinxul de la Bădăcin nu a cedat și și-a dus până la capăt țelul răsturnării de pe tron a lui Carol al II-lea pentru că a încălcat pricipiile democratice.
Monografia lui Marin Pop abundă de subiecte cu adevărat originale și antrenante, fiind scrisă într-un stil alert. Mai aflăm că Iuliu Maniu a avut o soră călugăriță franciscană, pe care comuniștii au încercat să o ruineze cu amenzi și cote. Totuși, în 1951, locuitorii orașului Șimleu, în plin stalinism, au făcut chetă să-i plătească sorei lui Maniu amenzile și să nu intre în pușcărie, dovedindu-se prin aceasta forța și filiera puternicei grupări clandestine PNȚ din acel areal. În general istoriografia vorbește de Gărzile Iuliu Maniu, de după 1934, dar Marin Pop ne aduce documentate informații că acestea s-au înființat în 1934 pentru a se apăra viața lui Iuliu Maniu, pusă în pericol de camarila regală, dar și de agenții acoperiți ai Budapestei. La Bădăcin era în acțiune o Gardă Iuliu Maniu zi și noapte. Sfinxul de la Bădăcin însă a refuzat să fie păzit, spunând că nu se teme de moarte și are conștiința curată. Tot Ardealul se împânzise de Gărzile Iuliu Maniu spre spaima Siguranței carliste. La cererea premierului Vaida Voevod care-l trădase pe Maniu pentru Carol al II-lea, Gărzile Iuliu Maniu au fost desființate în toamna lui 1934. Lucrarea monografică a lui Marin Pop reprezintă o contribuție substanțială și originală a vieții lui Iuliu Maniu, poate cel mai important om politic român al secolului XX. A fost un model de demnitate și credință care trebuie urmat și azi.
