Înainte de a citi volumul de proză scurtă ”Când eram muritor”, al scriitorului spaniol Javier Marías, am parcurs nota introductivă a autorului.
Şi m-am simţit de parcă aş fi ieşit pe o ploaie torenţială fără umbrelă şi fără pelerină: complet nepregătit pentru impact.
”Dintre cele douăsprezece nuvele care formează acest volum, unsprezece, cred, sunt lucrări la comandă. Prin aceasta vreau să spun că nu am avut libertate deplină în scrierea lor, mai ales în privinţa lungimii”. Puţin mai jos, adaugă: ”Cât despre snobismul purist care cere să ai, înainte de a te aşeza la maşina de scris, senzaţii grandioase ca «necesitatea» sau «impulsul» creator, întotdeauna «spontan» sau foarte intens, nu este inutil să reamintim că foarte multe dintre produsele artistice cele mai sublime ale secolelor – mai ales în pictură şi în muzică – sunt rezultatul comenzilor sau al unor stimulări mai prozaice şi mai servile”.
Mărturisesc că nu l-am înţeles prea bine pe Marías. De ce acest atac atât de agresiv? De ce ”snobism purist”? Da, mă număr printre cei care cred cu tărie în ”necesitate” sau ”impuls” creator, în spontaneitate şi intensitate, fiindcă consider că artistul este ca un fir conductor între Cer şi Pământ, dar este şi un creator (în miniatură), or creaţie autentică fără pasiune şi tumult interior nu poate exista. Şi asta nu este ”snobism purist”, ci înţelegere a actului creator.
(Oscar Wilde spunea: “Opera de artă este rezultatul unic al unui temperament unic. Frumuseţea ei se naşte din faptul că autorul este el însuşi. (…). În clipa în care artistul înţelege ceea ce îşi doresc oamenii şi încearcă să le satisfacă dorinţa, în acelaşi moment el încetează a mai fi artist şi devine un meşteşugar plicticos sau amuzant, un om de afaceri cinstit sau necinstit”. Rămâne de văzut cine are dreptate. Eu aş paria, totuşi, pe clasicul Wilde).
Trecând la povestirile domniei sale, după ce le-am parcurs pe primele două, mi-am dat seama că Javier Marías stăpâneşte foarte bine arta condeiului, are un spirit de observaţie ascuţit şi o ironie fină, dezvoltată în pasaje care curg natural, fără asperităţi. Cu atât mai mult nu înţeleg laudele aduse scriiturii ”la comandă”, care ar fi putut veni mai curând din partea unui scriitor netalentat sau a unui epigon.
Însă aceste prime povestiri suferă totuşi la capitolele trăire, pasiune, incandescenţă a scriiturii, fiind mai curând plate din acest punct de vedere.
Cu ”Binoclul spart”, scriitorul spaniol face (după părerea mea) un salt calitativ, povestirea e mai interesantă, mai aproape de ce ar trebui să fie o short-story. Marías, pe lângă spirit de observaţie şi umor, are şi o bună imaginaţie.
”Siluete neterminate” este o nuvelă bună, dar de dimensiuni foarte reduse. Cred că, dacă ar fi dezvoltat, Marías ar fi putut face o lucrare de proporţii medii, la fel de captivantă.
”Când eram muritor”, povestirea care dă şi titlul volumului, este, probabil, una dintre cele mai bune ale selecţiei. Javier Marías ţese o intrigă, să-i zicem, obişnuită, dar văzută dintr-o perspectivă inedită: cea a personajului după moarte. Nu este chiar o poveste cu fantome, dar este măiastru scrisă şi pune cititorul în situaţia de a reevalua totul: trecerea timpului, amprentele pe care le lasă existenţa asupra noastră, importanţa alegerilor pe care le facem, dar şi relativitatea perspectivei din care privim viaţa. Pentru toate aceste considerente, ca şi pentru frumuseţea scriiturii, o consider cu adevărat relevantă pentru talentul autorului.
”Orice rău se întoarce” e încă şi mai bună, face un portret extraordinar (şi mai ales convingător) al unui scriitor depresiv şi cu tendinţe de nihilism, care sfârşeşte prin a se sinucide, în acelaşi timp depunând eforturi susţinute pentru desăvârşirea operei.
Per ansamblu, un volum de nuvele care mi se par mai valoroase pe măsură ce înaintezi în lectură, bine scrise. Javier Marías este un narator extraordinar, dar poate că îi lipseşte un dram de pasiune, de ”nebunie” în scrierile sale. Oricum, nu mă voi putea pronunţa asupra scrisului său decât după ce voi fi citit şi alte lucrări.
Prezenta culegere de nuvele o recomand însă cu căldură.
