Rusia a anexat încă patru regiuni din Ucraina. ”Este cel mai mare teritoriu european anexat cu forța de la Al doilea Război mondial”, a relevat Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, în reacția sa imediată în fața presei după discursul lui Vladimir Putin la festivitatea de la Moscova prilejuită de semnarea documentelor de anexare a celor patru regiuni ucrainene aflate sub controlul trupelor ruse. Acesta este, potrivit lui Stoltenberg, ”un act ilegal și ilegitim”, ”cea mai mare escaladare a conflictului” de la declanșarea lui, și a avertizat că membrii Alianței Atlantice nu vor recunoaște niciodată anexarea vreunuia din teritoriile respective ca parte a Federației Ruse. ”Donețk este teritoriu ucrainean, a spus Stoltenberg. Lugansk este teritoriu ucrainean, la fel Zaporojie, Herson și Crimeea”.
Putin, a subliniat Stoltenberg, poartă toată răspunderea pentru războiul din Ucraina și el trebuie să-i pună capăt, să pună capăt crizelor energetică și alimentară ce lovesc la nivel mondial. Dacă Rusia încetează să mai lupte, va fi posibilă pacea, dar, a avertizat Jens Stoltenberg, ”dacă Ucraina încetează lupta, nu va mai exista ca stat independent și suveran în Europa”. Argument pentru oficialul NATO să reafirme sprijinul Alianței Atlantice pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. ”Vom continua sprijinirea Ucrainei cât va fi nevoie”, s-a angajat Jens Stoltenberg în conferința să de presă de vineri după-amiază, de la sediul Alianței.
// Cu cat mai departe de noi, cu atat … mai ghini-i ! //
Pe noi nu ne-au ajutat americanii si nici englezii cand ne-au adus rusii comunismul pe cap.(nu erau chiar rusi)
Acum de ce moare o lume de dragul Ucrainei?
Au fost tari africane care au fost in saracie si suferinta.