12.9 C
București
sâmbătă, 15 mai

Joe Biden repară încă o eroare politică a lui Donald Trump: reconsolidează relațiile cu Germania și desfășoară noi trupe pe teritoriul ei

Statele Unite au întors marți o pagină a relațiilor deloc calme cu Germania în perioada administrației Trump, anunțând desfășurarea de trupe suplimentare în această țară și punând în surdină diferendul legat de gazoductul Nord-Stream.

Marţi, 13 aprilie, la prima sa vizită în Germania de la instalarea administrației democraților în Statele Unite, noul ministru al Apărării, Lloyd Austin, nu a venit cu mâna goală, anunță corespondentul ziarului „Le Figaro”. „Azi”, a declarat Lloyd Austin alături de omologul său german Annegret Kramp-Karrenbauer la conferința de presă comună de marți, „sunt bucuros să anunț că noi vom suplimenta prezența forțelor americane în Germania… Am informat-o pe dna ministru al Apărării al Germaniei de intenția noastră de a instala, permanent, începând din această toamnă, încă 500 de militari americani în regiunea Wiesbaden”.

Ministrul american al Apărării a promis că Germania „va continua să fie un partener important în materie de securitate și economie al Statelor Unite în anii viitori”… „întărirea relațiilor noastre cu Germania este o prioritate absolută a administrației Biden-Harris”.

Un semnal foarte puternic”

Anunțul făcut de Lloyd Austin a marcat ruptura cu președinția Trump în cursul căreia fostul președinte nu a încetat să critice neimplicarea financiară a Germaniei pentru securitatea sa în cadrul NATO. „Este o excelentă veste pe care nu doar președintele Biden a dat-o, aceea că planul de retragere a militarilor americani din Germania a fost abandonat și că, dimpotrivă, aceste trupe vor fi suplimentate”, a declarat la rândul ei dna ministru german al Apărării, subliniind că vede în această decizie „un semnal foarte puternic de unitate”.

Reamintim că, aproape de neînţeles, fostul președinte Donald Trump a decis reducerea prezenței militare americane în Germania, un pilon al NATO (în planul apărării) de după al doilea război mondial. Decizia a produs realmente un șoc în Germania. Donald Trump, care a reproșat Germaniei că nu participă îndeajuns la bugetul NATO și că nu-și finanțează propria apărare, a decis în iulie 2020 – fără a se concerta – redesfăşurarea în afara Germaniei a circa 12.000 soldaţi americani.

Precizări privind poziția față de gazoductul Nord Stream

Este bine știut că proiectul controversat al gazoductului Nord Stream dintre Rusia și Germania a fost în permanenţă ținta unor severe critici din partea Statelor Unite. Lloyd Austin a venit de data aceasta în Germania cu o poziție nuanțată asupra acestui subiect. „Noi”, a spus ministrul american al Apărării, ne-am exprimat opoziția față de acest proiect și influența pe care el o conferă Rusiei. Dar noi nu vom lăsa ca această chestiune să împiedice formidabila relație pe care o avem cu Germania”, a subliniat ministrul american al Apărării. Agențiile de presă reamintesc însă că, în ultimele săptămâni, noul guvern democrat american a avertizat că „toate entitățile implicate” în construirea gazoductului respectiv, între care se află și numeroase întreprinderi germane, vor fi sancționate de Statele Unite în cazul în care nu se dezangajează „imediat” de la realizarea proiectului în discuție.


Foto: The White House, Public domain, via Wikimedia Commons

- PUBLICITATE -

3 COMENTARII

    • E drept ca nazistii din 1940 erau mai omenosi si mai blanzi ca cei ai Mercaloaicei de azi, inclusiv soldatul neinstruit Klaus Werner von Cotroceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW