Vladimir Ionescu (b1.ro)
Președintele României a efectuat marți o vizită oficială la Chișinău, iar faptul că el a fost primul oaspete al Maiei Sandu după preluarea mandatului de președintă a Republicii Moldova, spune Klaus Iohannis, „este fără îndoială o confirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, și fundamentată pe parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare am aniversat 10 ani în aprilie 2020”.
Ce a spus Klaus Iohannis, în declarația de presă comună cu Maia Sandu
- Mulțumesc, doamna președinte. Mă bucur să mă aflu astăzi aici, la Chișinău, alături de președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care doresc să o felicit și cu acest prilej să subliniez cât de importantă este victoria pe care a obținut-o la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie. Îmi permit chiar să spun că este o victorie de o importanță istorică. Am plăcerea de a fi primul oaspete primit de doamna președinte Maia Sandu după preluarea mandatului său. Este fără îndoială o confirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, și fundamentată pe parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare am aniversat 10 ani în aprilie 2020.
- Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fondul unui vot masiv al cetățenilor Republicii Moldova în favoarea implementării reformelor democratice, în conformitate cu valorile integrării europene. Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal în privința direcției în care cetățenii doresc ca Republica Moldova să se îndrepte. Eu sper ca toate forțele politice din Republica Moldova să înțeleagă acest semnal limpede și să nu acționeze în sens contrar.
- Numai prin implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de asociere încheiat cu Uniunea Europeană, Republica Moldova poate să devină un stat cu adevărat european, prosper, stabil și rezilient. Respectarea principiilor și a valorilor democratice, un stat de drept consolidat, o justiție independentă, lupta eficientă împotriva corupției sunt elementele pe care este construită prosperitatea și stabilitatea statelor din Uniunea Europeană.
- Fără însușirea acestor elemente la nivelul statului, prin reforme, Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă și durabilă. România își dorește ca Republica Moldova să prospere, iar cetățenii săi să se bucure de instituții democratice și puternice, capabile să le asigure securitatea și bunăstarea. Cu aceeași forță și convingere ca și până acum, vom urmări menținerea și promovarea Republicii Moldova ca temă prioritară pe agenda Uniunii Europene și a statelor membre ale Uniunii Europene, precum și consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
- Doresc să subliniez în mod special că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova. Prezența mea astăzi aici, investițiile realizate dezinteresat de România și asistența semnificativă pe care România a oferit-o în ultimul an pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 dovedesc acest lucru. Suntem alături de președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și suntem pregătiți să furnizăm întreaga asistență de care este nevoie pentru implementarea cu succes a programului său reformator și pentru gestionarea multiplelor crize cu care Republica Moldova se confruntă.
- În acest sens, îmi face plăcere să anunț un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova. Prin acest pachet de sprijin, România are în vedere următoarele. Încheierea cât mai rapidă a celui de al VI-lea protocol adițional la acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, vizând prelungirea valabilității acordului și extinderea domeniilor de cooperare. Astfel, vom putea continua și extinde programele bilaterale de asistență de succes de până acum. Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău în etapa imediat următoare a unei echipe de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare. Este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora. România va furniza, așa cum a mai făcut-o, medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților de COVID-19. Totodată, știu cât de afectați au fost agricultorii – de aceea, România are în vedere sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova, prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6.000 de tone.