Analiză AVBS Credit
4 riscuri implicate atunci când românii vor un credit ipotecar nou
Perioada concediilor se apropie de final şi o bună parte dintre români deja se gândeşte la o schimbare pentru lunile care urmează. Din datele estimate de compania românească AVBS Credit, volumul de credite ipotecare pe care compania îl va intermedia până la sfârșitul lui 2023 va crește cu cel puțin 20% față de volumul intermediat în primele luni ale anului curent. Deoarece dobânzile fixe au scăzut în ultima perioadă, românii au început demersurile de obținere a creditelor ipotecare noi pentru achiziționarea propriilor locuințe, dar și pentru refinanțarea creditelor Prima Casă sau Noua Casă vechi, contractate în trecut, care acum au dobânzi variabile ridicate.
Totuşi, pentru ca românii să obţină aceste credite ipotecare în condiții cât mai bune și mai potrivite, este nevoie să se parcurgă un proces complex, stabilit pe etape clare și atent îndeplinite nu doar pentru a demara creditarea, dar și pentru ca viitorii debitori să se asigure că bifează toate condiţiile de eligibilitate ale băncii.
Când decizia de creditare este luată de către viitorul debitor, este imperios necesar ca dosarul de creditare să fie complet și să conţină toate datele, căci doar astfel procesul de finanțare este demarat cât mai repede, iar șansele de aprobare sunt cât mai mari. Atunci când lipsesc documente sau informații, procesul de finanțare este prelungit sau, în cazuri mai puțin plăcute, cererea de creditare este respinsă.
În cazul în care te-ai hotărât că este momentul să iei un credit nou şi doreşti să mergi la sucursalele bancare fizice sau să începi un proces de cercetare online ale creditelor ipotecare disponibile în piaţă, va trebui să te înarmezi cu răbdare și atenție pentru că vei fi asaltat de multe oferte de credite ipotecare disponibile, iar până vei lua o hotărâre, ofertele iniţiale găsite pot fi deja expirate sau se pot schimba pentru că băncile îşi actualizează permanent variantele de finanțare.
În plus, simulatoarele de creditare online disponibile pe site-urile instituțiilor financiare sunt de cele mai multe ori orientative, căci ele afișează de regulă cele mai mici dobânzi, aplicabile doar anumitor categorii de clienții, în special celor VIP, iar dobânda ta finală poate fi alta, căci este calculată și stabilită concret în baza profilului tău de client. La stabilirea dobânzii finale, sunt luate în calcul multe date pe care un calculator de credit online nu le prevede.
Brokerii de la AVBS Credit au pregătit 4 sfaturi eficiente cu privire la riscurile implicate atunci când românii vor să contracteze un credit ipotecar nou.
Iată care sunt măsurile de protecţie recomandate pentru românii care vor să îşi cumpere case în perioada următoare. Printre cele mai vizibile şi cunoscute riscuri la care se expun cumpărătorii de case sunt:
- Sunt bănci care creditează doar anumite profiluri de clienți, iar dacă tu nu te încadrezi să bifezi toate variabilele de segmentare, rişti să fii refuzat pentru că întocmai tu nu faci parte din profilul targetat şi nu îndeplineşti condiţiile de eligibilitate pentru banca respectivă. Este foarte important, încă de la începutul procesului de creditare, să identifici banca care ţi se potriveşte şi îndeplineşte nevoile tale. Motivele pentru care eşti refuzat de o bancă pot fi diverse: de la faptul că ai venituri pe care tu le încasezi din străinătate, obţii venituri din dividende, nu ai vechimea optimă în muncă sau intervin alte criterii pe care nu le cunoști, dar care fac diferența între un credit aprobat și unul respins. În avantajul tău este să identifici exact care instituţie financiară este potrivită pentru tine și creditează profilul tău de client. Condiţiile de eligibilitate sunt diferite de la o bancă la alta.
- Nu câştigi suficient pentru a putea contracta suma dorită şi sunt bănci care îți vor oferi o sumă mai mică decât ai nevoie sau, mai rău, te vor respinge. În funcţie de dobânda creditului, dacă ea este una peste medie, atunci veniturile persoanei contractante trebuie să fie net superioare pentru a putea acoperi dobânda şi a accesa împrumutul dorit. În acest caz, nu înseamnă că nu poți obține creditul ipotecar dorit, ci doar că n-ai identificat încă banca cu o dobândă atât de bună încât tu să te încadrezi la suma de care ai nevoie.
- Există posibilitatea să obţii un credit ipotecar cu o dobândă mai mare decât media pieței. Aşa cum am menționat iniţial că ofertele şi condiţiile de creditare ale băncilor sunt diferite, reiterăm faptul că banca nu vine cu o singură dobândă, ci oferă marje de dobânzi pentru diferite profiluri de clienţi. În funcţie de profilul tău, vârstă, valoare venit, domeniu de activitate și vechimea în câmpul muncii, pentru o bancă poţi să fii client VIP, în timp ce pentru alta nu. Este important de reținut faptul că așa-zișii clienți VIP beneficiază de dobânzi mai bune, iar cei non-VIP au dobânzi standard. Mai sunt şi alte criterii care contează, de exemplu dacă încasezi venitul prin banca de la care vrei să iei creditul sau dacă optezi sau nu pentru asigurare de viaţă de la respectiva instituție financiară.
- Imobilul pe care doreşti să îl achiziţionezi nu este acceptat de către bancă şi în acest caz, vei fi refuzat spre a fi creditat. Instituţiile financiare doresc ca imobilele pe care le acceptă în garanție să îndeplinească anumite standarde. De exemplu, să fie racordate la utilități, să nu fie incluse în riscuri seismice, să nu existe modificări în structura imobilului care nu sunt înscrise în Cartea Funciară și altele. Este necesar ca locuinţa să îndeplinească standardele băncii pentru ca viitorul împrumut să fie acceptat și creditat de bancă.
Pentru a evita la minimum riscurile precizate şi pentru ca procesul de creditare să decurgă rapid, eficient şi să aibă succes, reprezentanţii AVBS Credit recomandă apelarea şi colaborarea cu un broker de credite autorizat de ANPC, care se va ocupa de întregul proces de finanțare, în mod 100% gratuit, aşadar:
- Brokerul de credite profilează clientul corect, pentru a identifica pentru acesta banca optimă şi cel mai bun credit, care să se plieze pe nevoile şi obiectivele acestuia;
- Brokerul de credite corelează instant profilul tău de creditare cu ofertele băncilor;
- Brokerul de credite explică drepturile şi obligaţiile din contractul de credit;
- Brokerul de credite îţi realizează dosarul de finanțare corect și complet, apoi îl depune la bancă şi te ţine la curent cu stadiile procesului de finanțare;
- Brokerul de crediite stabileşte programările în vederea semnării contractului de credit şi îţi rămâne alături şi după achiziţia locuinţei.
În concluzie, dacă nu ai fost hotărât până acum să faci un nou credit sau o refinanțare, acum este cel mai favorabil moment să iei legătura cu unul dintre brokerii de credite AVBS Credit pentru a-ți prezenta cele mai bune oferte de finanțare de pe piața bancară, acele oferte care să se potrivească întru totul nevoilor și contextului tău financiar.
AVBS Credit lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Alătură-te francizei AVBS Credit: https://www.avbs.ro/franciza-avbs/