Victor Roșianu
Joi, 6 februarie a.c. la ora 11, a vut loc cenaclul literar ”Al.Florin Țene ” condus de peste 27 de ani de către președintele național al Ligii Scriitorilor.
Acesta a deschis ședința prezentând două cărți ale domniei sale, apărute de curâna: romanul ”Poezie și agonie ” și antologia de ”Teatru ”, vorbind, pe scurt despre subiectul romanului.
După care a dat cuvântul scriitoarei profesor Antonia Bodea care a vorbit, foarte amplu, despre opera lui Marin Sorescu, Spunând că poemele soresciene au ajuns mai degrabă obiectul festivalurilor şi recitalurilor comemorativ-omagiale decît subiectul relecturilor profesioniste“ – aceasta este una dintre afirmaţiile provocatoare pe care Cosmin Borza le face în volumul său Marin Sorescu: singur printre canonici, o carte inclusă în colecţia „Revizitări“ a Editurii Art. Afirmaţia are valoare anticipativă, lăsînd a se ghici intenţiile tînărului critic clujean de a pune sub semnul întrebării multe dintre abordările critice anterioare ale universului poetic sorescian şi de a propune (dacă nu de a impune) o nouă critică. Astfel, autorul ne ispiteşte cu o grilă de lectură inedită a universului poetic sorescian, eliberat de aşa-zisul canon aplatizant în care a fost pecetluit (este unul dintre cei 17 autori care se studiază obligatoriu în liceu), dincolo de condescendenţa ori de clişeele de interpretare moştenite încă din anii ‘60, Sorescu fiind, paradoxal, exclus din contextul cultural-literar actual, mulţi critici contemporani contestînd valoarea de ansamblu a operei sale.
Titlul cărţii este o parafrază a ironiei din titlul cunoscutului volum sorescian – Singur printre poeţi –, sugerat fiind un loc special (nefixat) pe care l-ar avea Sorescu, dincolo de curente, dincolo de reperele cronologice ori tipologice ale generaţiilor. Deschis stabilirii unor afinităţi cu scriitori din literatura universală (omagial sau minimalizant), Marin Sorescu, îşi are un loc stabilit în evoluţia literaturii române, tinzînd să devină un canonic fără canon. De aceea, s-ar impune o revizuire estetică şi contextuală care să devoaleze dimensiunile mai puţin abordate ale poeticii soresciene suspendate între (neo)modernism şi postmodernism
Apoi Antonia Bodea a vorbit depre teatru sorescian. Piesele lui Marin Sorescu ce alcătuiesc cunoscuta trilogie Setea muntelui de sare (1968-1976) – nucleu de rezistenţă al creaţiei sale dramatice – sunt toate piese cu un singur personaj (celelalte apariţii scenice sunt pure convenţii, pretexte dramatice fără substanţă în sine). De aici – şi nu numai – rezultă lirismul lor, caracterul de mare confesiune, rostită cu variaţii de ton, ca în „cearta” fabuloasă a spiritului cu trupul, a minţii cu sufletul sau, chiar mai exact, a eurilor ce locuiesc individul între ele. Fuziunea liric – dramatic înseamnă simultan afirmarea şi negarea dialogicului: omul nu comunică, de fapt, decât cu sine, deşi tentaţia ieşirii din sine şi proiectării în afară e foarte puternică. Bănuiala noastră este că, cel puţin într-o anumită măsură, situarea pe muchie a fost la Marin Sorescu deliberată. Pe de o parte, deci, lipsa dialogului autentic şi a conflictului trădează limitele dramatice ale poetului, pe de alta, situarea în ambiguitate devine creatoare de sensuri, ambivalentă şi plurivalentă.
Sorescu se adresează unui receptor modern, unui public pregătit pentru experienţe scenice dintre cele mai originale. Într-adevăr, fără o educare prealabilă a gustului, convenţia pieselor e greu de acceptat, atât de mult se bazează pe alegorie şi parabolă. Saltul în ficțional fără negarea însă a convenţiei realiste presupune o anumită acceptare, o creştere a nivelului de toleranţă. Forţarea limitelor convenţiei ficţionale e mai evidentă în Paracliserul(1970), cea mai fantastică dintre piesele trilogiei, în schimb mica bijuterie Iona (1968), subintitulată, de altfel, tragedie, sublimează rădăcinile artei dramatice şi clasicizează noile canoane.
Cuvântarea de o oră a fost subliniată de vii aplauze.
În continuare, profesorul vasile Sfârlea, în cadrul rubricii permanente ”Clio ”a vorbit de domnitorii moldoveni și sabia lui Mihai Viteazu a cărei copie ne-a fost dăruită de turci.poezia lui Mircea Micu, intitulată”Voevodul Eminescu ”,citită de Vasile Sfârlea, a fost subliniată cu aplauze.
Poetul Eugen Coța ne-a încântat cu un evantai de epigrame și câteva poezii.
Poeta daniela vasiloschi a citit un ciclu de poeme scrise în vers clasi, dau și în cel alb, scrise în ultima perioadă.Moment viu aplaudat de cei prezenți.
A mai cititi un poem Titina Nica Țene care a impresionat asistența.
Viitoarea ședință a cenaclului va avea loc în data de 6 martie.
