În cel mai recent număr (iulie 2022) al revistei de cultură universală Constelaţii diamantine, Nicolae Mareş propune o interesantă paralelă artistică între doi giganţi în materialul ”Similitudini şi paralele. Eminescu şi Chopin”, arătând că ”ambii creatori au reconstituit climatul de pe meleagurile natale, iar prin magia geniului au dat înveşmântări de o «elocvenţă incomparabilă»”, ”spiritul fiind eliberat de orice constrângere”. Sunt menţionate analize ale acestei paralele aparţinându-i fostului şef al Catedrei de Pian General al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Carmen Manea. ”Muzica lui Chopin şi poezia lui Eminescu realizează acea sublimă comunicare sufletească pe care nici hotarele vieţii, nici timpul nu o pot întrerupe”.
Tot în sfera interferenţei scrisului cu muzica se situează articolul semnat de Marin I. Arcuş, ”G. Călinescu & muzica”, autorul dezvăluind faptul că autorul Enigmei Otiliei ”cânta la vioară piese proprii sau cu deosebire Vivaldi, Bach, Mozart”. Călinescu, între altele, a scris 34 de articole despre muzică şi balet, a avut în casă partituri muzicale şi multe cărţi despre muzică, a cunoscut creaţiile marilor compozitori: Bach, Händel, Mozart, Enescu…
Sub genericul ”Jocul minţii”, Doina Drăguţ oferă cititorului câteva poeme din volumul ”Ceasuri de îndoieli”, Ed. Spirit Românesc, Craiova, 1994. Autoarea propune aceeaşi poezie cu substrat metafizic, esenţializat, cu care şi-a obişnuit publicul: ”Aud căderea unei clipe în alta/Simt cum timpul creşte… Tot mai mult de mine mă separ” (Aud căderea unei clipe). Sau: ”Închid ochii şi mintea/Mă poartă o clipă/Într-un punct fixat/Din inexistenţa/Ce pare veşnicie (…) ”Empatia îmi topeşte formele/Şi mă însufleţeşte/În altceva” (Mă eliberez de mine). (Dacă interpretez corect: inexistenţa pare veşnicie, fiind de fapt doar o formă/o treaptă din devenirea spiritului, prin autoperfecţionare, către adevărata contopire cu eternitatea). Sau: ”Marginea ce o credeam sfârşit/este începutul ce se termină/Într-un singur punct” (Rotire şi înălţare).
Al. Florin Ţene semnează un scurt eseu cu rezonanţe cosmogonice: ”Soarele în miturile românilor”. Pornind de la credinţele geţilor şi ale dacilor, autorul se opreşte asupra mai multor aspecte (alternanţa noapte-zi, rolul fertilizator şi purificator al Soarelui, cultul Soarelui ce reînvia natura ş.a.) pentru a releva influenţa astrelor şi a ritualurilor asupra destinului omenesc (nu întâmplător este evocată, în repetate rânduri, existenţa ursitoarelor).
Spicuim din maximele şi aforismele lui Nicolae Mareş: ”S-a dovedit că numai natura poate vindeca lumea. Restul e făcătură” (ar fi bine de repetat şi în cadrul unor adunări politice, n.n.). ”Fii pom! Rodeşte până mori!” (cu înţeles ascuns şi mai profund decât ar putea părea la prima vedere: după ce nu vom mai fi, rămânem doar prin ceea ce am creat/lăsat în urma noastră; acesta este ”rodul”, nu laudele şi osanalele deşarte din timpul vieţii). ”Uneori, căutând adevărul curat te-alegi cu capul spart” (probabil de aceea trăim atât de mult în minciună, n.n.).
Ioan Vasiu semnează un interviu cu Doina Drăguţ, în care poeta şi jurnalista se destăinuie trecând în revistă atât diferite obiective profesionale (citându-l pe Albert Camus, care spunea că ”O realizare este un angajament – obligaţie la o realizare şi mai mare”, cât şi explicând cum pot coabita ştiinţele exacte cu poezia şi, nu în ultimul rând, făcând consideraţii necesare asupra rolului şi locului jurnalismului în societatea actuală, semnalând şi derapajele reprobabile ale unora dintre reprezentanţi.
O interesantă incursiune în opera marelui prozator francez Honoré de Balzac propune Lucia Cosmina Vlad în materialul ”Honoré de Balzac şi opera sa”, oferind cititorului date esenţiale din biografia romancierului şi arătând că acesta ”oferea o frescă socială excelentă a epocii”. Deşi părinte al romanului realist rămas celebru pentru aplecarea sa asupra detaliului, creator al celebrei ”Comedii umane”, Balzac este şi autorul unei capodopere cu iz fantastic, ”Seraphita”, ca şi al scrierii istorice romanţate ”L’enfant maudit”, dovedind astfel, dacă mai era nevoie, plurivalenţa sa într-ale scrisului. Nu credem că există formulare mai succintă şi mai plină de adevăr decât citatul din T. L. Birăescu pe care îl menţionează autoarea articolului: ”Balzac este un scriitor pentru toate timpurile”.
Ediţia este ilustrată cu reproduceri după lucrări de Jackson Pollock, căruia Filip Tudora îi consacră, la final, un medalion, sub titlul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Mihai Caba, Constantin Miu, Ionuţ Ţene, Ion Popescu-Brădiceni, George Petrovai, Alexandru Cazacu, Tudor Nedelcea, Ioan Gâf-Deac, Vavila Popovici, Ionel Popa, Dumitru Ichim, Gheorghe A. Stroia, Veronica Balaj, Mihai Horga, Marian Ilie, Liliana Popa, Silviu Doinaş Popescu, Mircea Tutunaru, Livia Ciupercă, Mihai Batog-Bujeniţă, Olimpia Mureşan, Marin Mihalache.
