Leipzig/R.D. Germană, iulie 1973 – mă aflu în frumosul oraş la un seminar european pe tema educaţiei universitare ca Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor. Însă, nu despre această manifestare voi scrie acum, ci despre rara oportunitate de care am beneficiat, luând cunoştinţă cu câteva locuri legate de personalitatea ilustrului muzician Johann Sebastian Bach (1685-1750). Este suficient să i se pronunţe numele pentru ca mintea celui care îl aude să fie imediat dominată de superlative. Cu deplină îndreptăţire, Ludwig van Beethoven îi răstălmăcise numele, declarând: “Nu pârâu, ci ocean trebuia să se numească.”, în limba germană, “Bach” însemnând “Pârâu”.
Voi începe acest articol, referindu-mă la Biserica lutherană “Sfântul Toma”/Thomaskirche pe care am vizitat-o de trei ori în timpul şederii mele la Leipzig, valorificând pauzele din programul seminarului. Edificiul situat în centrul istoric al oraşului îşi are originile la începutul secolului al XIII-lea (1212-1222), dar a cunoscut de-a lungul anilor modificări ale stilului arhitectonic. Bach a fost director muzical şi cantor al acestei Biserici în perioada 1723-1750. Sarcinile ce îi reveneau erau în două domenii: să asigure pregătirea muzicală a elevilor de la şcoala de canto/Thomasschule şi să furnizeze compoziţii religioase pentru principalele biserici din Leipzig. El compunea săptămânal câte o “Cantată”; de asemenea, a creat “oratorii” şi “cantate” pentru anumite zile festive, e.g.“Patimile după Matei” pentru Vinerea Pătimirilor; “Magnificat” pentru Sărbătoarea Crăciunului şi multe altele de o rară frumuseţe. Din perioada menţionată datează “Patru volume pentru clavecin”, “Partitele pentru pian”, “Arta Fugii în Re minor”, “Concertul italian în trei părţi pentru clavecin solo cu două claviaturi”, “Variaţiunile Goldberg”, alcătuite dintr-o temă/arie şi 30 de variaţiuni. Istoria ultimei creaţii menţionate ţine oarecum de anecdotică: lucrarea ar fi fost compusă pentru ambasadorul Rusiei la Curtea Saxoniei, Contele Kaiserling care era adesea bolnav şi suferea de insomnie; de aceea, Goldberg, unul dintre elevii fiului lui Bach, trebuia să stea noaptea în antecameră şi să îi cânte contelui rus; atunci Bach a creat acele variaţiuni spre a-l înveseli în numeroasele nopţi nedormite.
Am ajuns şi la cele două Statui ale lui J.S. Bach din Leipzig. Cea mai veche dintre ele, situată în zona verde Dittrichring, a fost instalată la 23 aprilie 1843 de către Felix Mendelssohn care formulase sugestia sa într-o scrisoare datată 1838 unde afirma: “Vrem să avem un mic memorial ridicat aici, în faţa Şcolii «Sfântul Toma» pentru dânsul.”. Opera sculptorului Hermann Knaur, înfăţişând patru basoreliefuri bazate pe motive ale muzicii lui Bach, a fost finanţată prin fondurile obţinute din trei concerte de caritate, inclusiv unul organizat la Gewandhaus. A doua Statuie a lui Bach se află în faţa Bisericii “Sfântul Toma”. Creaţia sculptorului Carl Seffner, înaltă de 2,45 metri a fost inaugurată în anul 1908; monumentul îl prezintă pe compozitor ţinând în mâna dreaptă o partitură.
“Café Zimmermann” de pe Strada Caterine era locul unde Bach, împreună cu “Collegium Musicum”, susţineau în timpul iernilor concerte săptămânale gratuite de câte două ore; aici răsunau acordurile “Concertelor Brandenburgice”sau ale “Suitelor Orchestrale” în prime audiţii adorate de publicul local.
Bach se odihneşte pe vecie în sanctuarul din Biserica “Sfântul Toma”. Am aflat de la custodele Bisericii următoarele informaţii concrete: *după moartea sa la 28 iulie 1750, rămăşiţele pământeşti au fost depuse în Cimitirul spitalului aferent Bisericii “Sfântul Ioan”/Johanniskirche; *în cursul secolului al XIX-lea, odată cu creşterea interesului public pentru creaţia lui Bach, s-au făcut cercetări antropologice pentru identificarea osemintelor compozitorului din ansamblul celor înmormântaţi acolo, găsindu-se elemente temporale relevante cu privire la sicriul său de stejar şi la vârsta aproximativă a celui decedat, astfel încât la 16 iulie 1900 osemintele au fost depuse într-un sarcofag de piatră în interiorul Bisericii “Sfântul Ioan”; *din cauza bombardamentelor Trupelor Aliate din 4 decembrie 1943, sicriul lui Bach a ajuns la Thomaskirche unde el lucrase câteva decenii; *noul mormânt cu o placă de bronz a fost inaugurat la 28 iulie 1950, la împlinirea a două secole de la moartea marelui compozitor. Mormântul la care am ajuns era unul simplu în comparaţie cu titanul pe care îl adăpostea întru vecie; avea încrustat numele acestuia cu litere aurii, fiind înconjurat de trandafiri albi.
Lui Bach îi aparţin numeroase cugetări din care am ales câteva unde este evocată Divinitatea: *“Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului.”; *“Unde este muzică devoţională, Dumnezeu cu harul Său este întotdeauna prezent.”; *“Singurul scop şi unicul motiv pentru toată muzica ar trebui să fie Gloria lui Dumnezeu şi uşurarea spiritului.”. Nu i-a lipsit nici umorul ca în următorul aforism: “Händel este singura persoană pe care mi-aş dori să o văd înainte de moarte şi singurul în locul căruia mi-aş dori să fiu, dacă nu aş fi Bach.”.
Am pregătit pentru acest articol trei creaţii poetice autohtone:
i) Johann Sebastian Bach (luând parte la patimi) de Lucian Blaga: “Pe gorgane se strecoară/o făptură-ncinsă-n sfoară./Chefuiesc pe cântul strunii/în cetate căpcăunii./O fiinţă-n beznă suie,/unde-s spini şi unde-s cuie./Nu văd, nu ştiu cine suie./Suliţaş sau paznic nu e./Nori sub lună dau năvala./Nu-i femeia din Magdala./Bate încă vijelia./Nu e Iosif, nici Maria./Suflet – dac-ar fi să fie-/n-ar căta-n aşa pustie./Nu văd, nu ştiu. Gând şi chin e./Ca un foc din vale vine./Focu-n noapte-mbrăţişează/coapse sparte./Şi s-aude vorbă, şoapte:/«Mai departe nu m-aş duce/Dă-te, dă-te doar puţin mai/într-o parte./Fă-mi şi mie/loc pe cruce».”.
ii) Amintiri din muzee nemţeşti de Gheorghe Tomozei: “Uneori, iubind, auzeam clapele/pianului pictat/la care cânta Mozart, copil,/alteori, iubind,/auzeam/slujit numai de pâlniile/ori de groteştile tulumbe/cu care auzea Beethoven./Cântam cu dinţii de ceas/ai cutiilor de muzică,/purtându-mi creierul în afară,/lipit ca o perucă buclată/de ţeasta subţiată de paşii/lui Bach,/grasul,/urcând în turnul/clopotniţei.”.
iii) Orga (parodie de Constantin Ardeleanu după Traian Demetrescu): “La orgă interpreta «Fuga» de Bach,/Izvor etern al muzicii celeste./Transfigurat, scoteam câte un «Ah!»/În juru-mi se ţesea dulce poveste./Degetele-i lungi mângâiau clape./Tot trupu-mi devenea claviatură./La miezul nopţii, cum să-mi scape?/De când o aşteptam la cotitură!?/Se-opri din cânt. Şi îmi cedase/Cu voluptatea altei partituri/Cum şi lui Bach se-abandonase./Ce-arome-n bezna căutatei guri!/Tot Bach se auzea de astă dată,/Dar nu o «Fugă». Trecusem pe «Tocată».”.
Dintre aforismele celebre despre Bach redau următoarele: *“Tonurile muzicii lui Bach sunt tot atâtea sărutări de Îngeri.” (Emil Cioran); *“Johann Sebastian Bach este cel mai uluitor miracol pe care Muzica l-a dăruit omenirii.” (Richard Wagner); *“Studiaţi-l pe Bach. La el veţi găsi totul.” (Johannes Brahms); *“Dacă ni-i imaginăm pe marii compozitori sub forma unui lanţ de munţi, atunci Bach îşi înalţă culmea departe, deasupra norilor, unde toate razele arzătoare ale Soarelui alunecă pe suprafaţa de o albeaţă orbitoare a învelişului ei de gheaţă. Aşa este Bach, limpede şi strălucitor ca cristalul.” (Maxim Gorki); *“Când îl ascult pe Beethoven, îmi spun că omul este mai mare decât zeii. Când îl ascult pe Mozart, îmi spun că zeii umanizaţi sunt mai mult decât omul. Iar când îl ascult pe Bach, îmi spun: zeii şi nimic mai mult!” (Konstantinos Tsatsos).
Închei articolul de faţă cu câteva însemnări personale: “Probabil, toate partiturile scrise de Bach au fost dictate de Îngeri.”; “În Olimp s-a făcut linişte deplină, deoarece Zeii ascultă Bach.”; “Dacă mai trăia încă o viaţă, Bach ar fi pus întreaga «Biblie» pe portativ.”; “Ajungând în Paradis, Bach a vrut să ştie de la bun început unde este instalată orga.”.
