Încheiem prezentarea trilogiei ”Europa”, a regizorului danez Lars von Trier, cu episodul omonim.
Epopee fascinantă, cu decoruri vechi și personaje contradictorii, filmată aproape în întregime în alb-negru, ”Europa” este mai mult decât un film de război sau cu conotații politice, este o peliculă despre complexitatea, măreția și tragismul vieții – cu toate intrigile, provocările și încercările ei.
Cadrele cu mersul trenului peste șine, cu care von Trier deschide ”Europa”, ultima parte a trilogiei omonime, fac trimitere la destin. Un destin în căutarea și împlinirea căruia rulezi întreaga viață, fără să știi exact încotro te va duce drumul.
”Veți asculta vocea mea”, spune naratorul (Max von Sidow), tot în debut. ”Vocea mea vă va ajuta și vă va ghida mai în profunzime în Europa”, adaugă acesta, făcând apoi trimitere la hipnoză, un procedeu amintit și în finalul părții a doua a trilogiei, ”Epidemic”.
Eroul peliculei, Leopold Kessler (Jean-Marc Barr, într-un rol foarte bun), un tânăr american de origine germană, ajunge la Frankfurt, în Germania anului 1945, imediat după terminarea războiului, în căutare de lucru. Recomandarea unei rude către unchiul său, aflat acolo, îi facilitează accesul la Zentropa.
Confruntat cu reguli draconice și cu o realitate crudă, tânărul Leopold face un salt din lumea idealurilor juvenile și a candorii direct în infern.
Regizorul danez introduce în context destul de explicit elemente politice, dar o face mai mult pentru a sonda conștiința umană și a căuta, în aceeași măsură, repere privind destinul colectiv.
Atmosfera este una cenușie, kafkiană, fundalul este dezolant. Funcția de controlor al vagoanelor-cușetă mi-a amintit de rolul de supraveghetor al lui K., din ”Castelul” lui Kafka. Există o anumită similitudine și între personaje, și între situații.
Tânărul face cunoștință cu Katarina Hartmann, a cărei familie deținea Zentropa. Frapant este că, peste tot unde era introdus, Leopold era privit ca un soi de intrus, dacă nu chiar de paria, un individ căruia aproape că i se reproșa că se află acolo. Deși eroul, animat de sentimente și convingeri idealiste, repetă că ”lucrând aici drept civil, vrea să contribuie la o lume mai bună”.
Cu toate că războiul tocmai se terminase, ecourile urii și ale distrugerii se făceau încă simțite – e o lecție pe care Leopold o va învăța curând.
Leopold este invitat să cineze la familia Hartmann, unde este în egală măsură bine primit de majoritatea familiei, dar și cu ostilitate de fiul capului de familie. Sigur, originea sa americană era la baza multor suspiciuni și reticențe, dar ideea sugerată este că într-o lume mai bună, cum și-o dorea Leopold, divergențele și etichetele nu puteau face decât rău.
Un militar american, col. Harris, vine la rândul său în vizită și-i cere lui Leopold să facă un fel de spionaj. Eroul este astfel disputat de forțe contrare, care doreau să profite de el, este atras într-o capcană, deși nu voia decât să ajute în mod sincer.
Flirtul cu Katarina (care-i va deveni ulterior soție), intrigile politice, atmosfera plină de tensiune sunt prezentate în mici episoade separate, care se întrepătrund, pe fundalul unei ședințe prelungite de hipnoză/regresie, simulată de narator.
Tânărul Leopold va fi consumat de toate aceste lucruri în vâltoarea cărora va fi prins fără voia sa. Paradoxal, la un moment dat devine șantajabil. Într-un final dramatic va lupta din toate puterile pentru a-și păstra intactă conștiința, însă va deveni la fel de vulnerabil precum cei ale căror tare și atitudini le detesta. Iar spusele consoartei sale, Katarina, ”nu știu ce poate transforma un om într-o fiară”, amintind și de alternanța zi/noapte, nu fac decât să întregească strania aventură în care este chemat să facă alegeri dintre cele mai dificile.
Finalul este ”marcă înregistrată” von Trier, la fel de bulversant și de plin de semnificații precum în filmele de mai târziu Dogville și Melancholia.
”Vei voi să te trezești pentru a te elibera de imaginea Europei. Dar nu va fi posibil” – este mesajul ultim al trilogiei lui Lars von Trier.
”Europa” este cea mai subtilă și plină de încărcătură emoțională parte a seriei imaginate de regizorul danez, care nu a rămas dator nici în celelalte, dar parcă a lăsat tot ce era mai bun pentru sfârșit.
