Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Le Havre: Édouard Philippe și Dmitri Medvedev au relansat dialogul franco-rus
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Extern

Le Havre: Édouard Philippe și Dmitri Medvedev au relansat dialogul franco-rus

Maria Capitaine
Autor
Maria Capitaine
Publicat 25 iunie 2019
Distribuie

Premierul francez Edouard Philippe l-a primit luni, 24 iunie, pe omologul său rus Dmitri Medvedev în orașul Le Havre, din Normandia. O simplă întâlnire, dar a fost – în opinia comentatorilor politici de la posturile franceze de televiziune – o modalitate de relansare a dialogului cu Moscova, după mulți ani de dispute și sancțiuni reciproce. Imagini transmise de la Le Havre îi arată pe cei doi șefi de guverne fără sacouri, doar în cămăși, ceea ce, comenta un jurnalist francez, demonstrează că cei doi au dorit să arate că temperatura crește nu doar în Franța, ci și între Paris și Moscova. Împreună, premierul francez asumându-și rolul de ghid turistic în orașul Le Havre (unde a deținut funcția de primar), au vizitat unele dintre locurile emblematice ale orașului. Obiectivul, spun surse apropiate echipei premierului francez, a fost «deschiderea unui nou spațiu de discuții între Franța și Rusia». Mai exact, găsirea unui nou format de discuții, întrucât canalele existente sunt înghețate de sancțiunile instituite de occidentali. Dmitri Medvedev a fost auzit spunând că, astăzi, situația existentă în lume «este uneori mai rea decât în perioada războiului rece», iar cauza, a adăugat el, este inexistenţa comunicării. «Când nu există comunicare, nu există încredere și fără încredere este imposibil să ne rezolvăm problemele», a spus Medvedev.

«Gramatica încrederii»

Care a fost de fapt adevăratul obiectiv al întâlnirii de la Le Havre, prima la acest nivel de la recepția ce a avut loc la Versailles cu prilejul vizitei în Franța, în 2017, a lui Vladimir Putin? Această întrebare își are răspuns într-o declarație făcută recent de preşedintele Macron: «Europa, în această ordine multilaterală pe care eu o apăr, are nevoie să construiască o nouă gramatică de încredere și securitate cu Rusia și ea nu trebuie să treacă exclusiv prin NATO». Mai simplu spus: Europa trebuie să vorbească direct cu Rusia și eu, președintele Franței, sunt cel mai bine plasat să fac acest lucru… Franța, consideră analiști politici francezi, dispune de două atuuri oferite de calendarul actual al evenimentelor. Primul are loc în aceste zile la Strasbourg, la sesiunea Consiliului Europei, din care Rusia amenință că se retrage după ce a fost marginalizată în urma crizei ucrainene. Franța asigură în prezent președinția Consiliului de miniștri al Consiliului Europei și acționează de câteva luni pentru ca Rusia să-și regăsească locul în adunarea permanentă a Consiliului și să poată participa miercuri, 26 iunie, la alegerea noului secretar general al organizației. Bineînțeles că Ucraina protestează, dar Emmanuel Macron l-a primit în urmă cu zece zile pe noul președinte ucrainean, Volodimir Zelensky, căruia i-a explicat demersul președinției franceze și i-a atras atenția că prioritatea absolută pentru președintele Ucrainei trebuie să fie revenirea păcii în Estul țării sale.

De la G7 la G8?

Al doilea atu francez se va juca la finele lunii august, la Biarritz, unde Emmanuel Macron îi va primi pe liderii țărilor G7 (Regatul Unit, Germania, Statele Unite, Italia, Canada și Japonia). De notat că grupul se numea G8 înainte de criza din Ucraina, şi că Rusia făcea parte din el. Nu se pune încă problema revenirii Rusiei pentru a se reface G8, a precizat Emmanuel Macron. Au fost fixate condițiile reîntoarcerii Rusiei: relansarea procesului de pace în Ucraina prin respectarea acordurilor de la Minsk, supervizate de Franța și Germania. Ce vrea de fapt Macron? se întreabă analiștii politici în comentariile lor la posturile de televiziune. Ambiția lui este să demonstreze că în soluționarea crizei ucrainene Europa are de jucat un rol geopolitic, condus de tandemul franco-german. S-a aflat că la convorbirile dintre premierii francez și rus au fost abordate probleme de mare interes internațional, nu doar bilateral. Siria, Iranul, Ucraina, arestaţii francezi din Rusia au fost printre cele mai dificile teme de discuții, dar în care nu se poate spune că s-au înregistrat progrese. Principalul lucru este menținerea contactelor și Dmitri Medvedev i-a adresat lui Edouard Philippe invitația ca următoarea lor întâlnire să aibă loc la Sankt Petersburg.

În acelaşi timp, schimburile cu Rusia continuă. Rusia este al 12-lea partener comercial al Franţei, ne informează Agenţia France Presse. Preşedintele Emmanuel Macron, care speră să joace un rol important şi în relansarea construcţiei europene, consideră că dialogul cu Rusia este esenţial, şi că ar fi o greşeală tactică din partea europenilor să împingă Rusia în braţele Chinei.

Grupuri franceze importante precum Total, Auchan, Renault, Société Générale investesc în Rusia. Parisul şi Berlinul au mai acţionat împreună pentru a evita o excludere a Rusiei din Consiliul Europei.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Ionut Simion - Country Managing Partner PwC Antreprenorii români, cei mai avansați din regiune în adoptarea tehnologiilor digitale
Articolul următor ue vietnam UE semnează acorduri de comerţ şi investiţii cu Vietnam
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ce modificări a decis coaliția în privinţa taxelor şi impozitelor locale
Economie
Turismul, o nouă verigă în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Republica Ecuador
Turism
Ucraina: Parlamentul European marchează patru ani de război al Rusiei cu o sesiune extraordinară
Extern

RSS Știri Financiare

  • Startup-urile din România au atras 103 milioane euro în 2025
  • Primul restaurant Taco Bell din Republica Moldova se deschide la Chișinău
  • Companiile se reorientează către evenimente de nișă, mai restrânse
  • Prețurile locuințelor noi din București au crescut cu procente între 50 și 100% în cinci ani
Extern

Azi a început conclavul de la Vatican pentru alegerea unui nou Papă

5 minute
Extern

Puternic cutremur în Afganistan. Un prim bilanţ anunţă peste 900 de morţi şi cel puţin 600 răniți

1 minute
Extern

PE va vota numirea Ursulei von der Leyen ca președintă a Comisiei

1 minute
Extern

Italia impune, începând din 15 octombrie, tuturor salariaților deținerea certificatului de vaccinat

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?