Zeul Păpușa – Purușa
Mitologia Indiei care este una dintre cele mai vechi mitologii ale lumii întregi, își are și ea rădăcini, undeva departe, în vechile vremuri ale Preistoriei, în spțiul carpato-dunărean.
In urmă cu 8.500 de ani o migraţie de mari proporţii a oamenilor, ca urmare a cataclismului numit Potop , porneşte de pe malurile fostului lac de apă dulce Marea Neagră – spaţiul de geneză al viitorului popor Dac.
Au fost identificate 8 grupuri sociale care s-au deplasat din zona Mării Negre spre toate punctele cardinale, dintre care ramura care ne interesează în acest moment este cea Proto-indo-europeană estică- tochariană.
Membrii acestui grup s-au răspândit până spre sudul Chinei de azi, în zona Tarim Basin, unde urmele scheletelor şi ale corpurilor lor mumificate au creat probleme mari, la început, specialiştilor. Membrii acelor colectivităţi tribale erau înalţi, blonzi, îmbrăcaţi în haine confecţionate din lână europeană, în vădit contrast cu aspectul asiatic al băştinaşilor. Migraţia lor a atins India. (vezi http://dacia.org/dacianew/video/184-potopul-partea-a-ii-a)
In anul 6500 i.H. triburi de origine europeană, autonumindu-se Arieni (în sanscrită Arya – nobil), invadează partea nord-vestică a Indiei.
Cercetăriă fără reproş au stabilit, după îndelungate căutări, că singurul spaţiu care răspunde condiţiilor din vechea literatură vedică, este cel carpatic, în care învăţaţii de la Universitatea din Cambridge plasează, sub titulatura “Ancient India”, faza primară a Culturii Vedice. (vezi si http://dacia.org/dacianew/video/185-potopul-partea-a-iii-a)
Aceeași idee este accentuată de arheologul și istoricul de prestigiu mondial V. Gordon Childe, care într-una din cărţile sale prezintă distribuţia arienilor în timpul primei lor apariţii, din care reiese clar amplasarea acestora în spațiul carpato-dunărean, între Carpaţi și Nistru, precum și între Carpaţi și Peninsula Balcanică. Astfel putem intelege legatura dintre penteonul Vedic și spatiul lui de origine, cel pre dacic.
Toată această mitologie vedică se bazeazaă pe existența a unui număr foarte mare de texte tradiționale care s-au păstrat cu religiozitate.
Unul dintre numeroșii zei ai acestei mitologii este Păpușa – Purușa.
Păpușa reprezintă stăpânul nemuririi în religia indiană. Păpușa – Purușa simbolizează lumea întreagă: lumea trecutului, a prezentului și a viitorului.
El este starea latentă a tot ce există, dar este în același timp indispensabil pentru energia ce se dezvoltă în cadrul lumii. Conform mitologiei indiene, Păpușa este ființa primordială.
Există numeroase texte care au rezistat testului timpului, care demonstrează venerarea zeului Păpușa – Purușa, atestandu-l pe acesta ca principiu spiritual, ca pe acea ființă primordială care a determinat nașterea întregii vieți, a lumii oamenilor, dar și pe cea a zeilor.
Unul dintre aceste texte este Legea lui Manu în care putem găsi urmatorul fragment:
„Această lume este de necunoscut. Atunci Ființa augustă exista prin ea însăși, dezvoltând acest Univers sub forma elementelor mărețe și a altora. Desfășurandu-și energia, această Ființă pe care numai spiritul o poate percepe, subtilă, fără parți distincte, eternă, cuprinzând în sine toate creaturile, a apărut spontan. Din trupul său a extras toate creaturile și din el însuși a scos Spiritul, închizând în sine ființa și neființa, iar din Spirit a extras marele principiu, Sufletul”.
Păpușa este considerat un om gigantic, care acopera întregul Pămant, și care chiar îl depășește.
Este nemuritor în cerul pe care îl umple pe trei sferturi, ultimul sfert fiind format din ansamblul creaturilor muritoare. Are mii de coapse, mii de picioare, mii de ochi, mii de capete și mii de fețe.
Din Păpușa apare creația individuală: oamenii și elementele naturii sunt părți ale trupului sau. Gura sa devine grupul brahmanilor, brațele devin nobilii, coapsele devin meșteșugarii, iar ochiul sau devine Soarele.
Păpușa este spiritualitatea mereu pură. Este neprecizat și imprecizabil. Este unic, imuabil și incomensurabil. El este Universul, penetrează și susține toate ființele vii, pune în mișcare procesul evolutiv al lumii.
Soția sa Prakriti reprezintă forța ascetului, seva plantelor, curajul războinicului și violența furtunilor. Păpușa – Purușa nu cunoaște fericirea, nici forța de a acționa, cauza materială. El nu ia parte nici la bucurii, nici la dorințe, suferințe sau sentimente. Păpușa este asimilat cu Brahma, zeul cu 4 capete, ordonatorul lumii.
Ramayana
Și veți întreba ce legătură are cu noi ?
Nu vă grabiți și citiți până la sfârșit.
Reprezintă o carte importantă a hinduismului.
Ramayana conține 24.000 de versuri, lucru care o face să fie cel mai lung poem din Antichitate, și povestește despre călătoriile divinului prinț Rama, a cărui soție, Sita, este răpită de către demonul Ravana.
Se pare că versiunea cunoscută astăzi a fost scrisă în perioada 500 – 100 î.Hr., în hindi arhaică.
Este cea de-a doua mare epopee a Indiei antice după Mahābhārata și datează din secolul IV (patru) î.Hr. Redactarea acesteia îi este atribuită legendarului poet Valmiki.
Ramayana este povestea prințului Rama, care, urmărit de gelozia, uneia dintre soțiile tatălui său, regele Șona/Shona /Dashar-ta, este silit să se retragă în codri, întovărășit de soția sa, Sita și de fratele său, Laksmana.
În pădure, la marginea unei ape curgătoare, ei își construiesc o colibă și, încetul cu încetul, încep să se obișnuiască cu noul mod de viață.
Într-o zi, în timpul unei plimbări prin pădure, o principesă văduvă îl vede pe Rama și se îndrăgostește de el. Rama însă îi rezistă. Ofensată, principesa pune la cale răpirea Sitei, ajutată fiind de fratele său, Ravana.
Rama se aliază cu regele maimuțelor, Marea maimuta Alba, și reușește s-o elibereze pe Sita. Este ajutat si de “King of the Birds” /Regele Păsărilor, Garuda, purtatorul Zeului Suprem.
Garuda apare în momentul în care una din fetele lui Daksa se casatorea primea ca dar de nuntă Oul din care se va naște …Purtatorul Zeului suprem…Garuda.
Bănuind că nu i-a fost credincioasă, Rama își repudiază soția. Aceasta, jignită de acuzatia lui Rama, urcă pe rug, dar flăcările nu o ating.
Deși își dă seama că a greșit și își retrage acuzația, Rama este obligat să-și expulzeze soția din pricina aluziilor injurioase pe care curtenii i le aduc acesteia.
După ani de zile, Sita, împreună cu cei doi fii ai săi, va participa la o jertfă, organizată de Rama. Ea va fi recunoscută de soțul său. Sita își va jura din nou nevinovăția, pierind apoi, pentru totdeauna; în epopeea asta pasajele de narațiune se îmbină armonios cu descrierile de natură sau cu efuziunile lirice.
Prin Rama epopeea impune figura unui erou plin de curaj și animat de un puternic spirit de dreptate.
Si ce legatura are cu noi?
Cind Marelui Zeu, zeului suprem, i-a plăcut de Pământ și a decis să-l populeze, El a dat naștere, prin a sa respirație, la șapte Zei ai Genezei. Conducatorul acestui grup fiind Daksha ; așa cel putin ne spune o veche legendă vedică. Daksha, dupa ce s-a uitat peste tot Pământul, a găsit cel mai frumos loc, unde munți mândri, acoperiți de zăpezi dadeau naștere la dealuri blânde, văi și râuri argintii, ce se uneau formând un urias ochi, un ochi de ape, unde geneza putea să înceapă. Aceasta zona EL, Daksha, a populat-o în timpul nopții, cu primii 10.000 de fii, fiii lui iubiți, „Aleșii Lumii”(The chosen people), Dacii, care vor popula și stăpâni lumea.
In timpul zilei, cei șapte zei primordiali ai genezei au continuat să populeze Pământul cu tot felul de animale, când El , Daksha și-a dat seama că a uitat cum să-i înmulțească pe ai săi fii, pe aleșii lumii, pe Daci. Asa ca EL va crea femeia și, dupa multe încercari, va descoperi și secretul uitat. Daksha va rămâne cunoscut în mitologia vedică (cea mai veche mitologie din lume) ca zeu al genezei și al…sexului.
Iar fiii lui iubiti, Dacii, vor stăpâni Pământul.
Cu o mulțime de astfel de legende în minte m-am hotărât să vizitez Dacia, Țara Zeilor, acolo, la ea acasă, în inima ei, în munții Surya-nului, în iunie 1998. M-am hotărât să merg la Sarmi-Seget-Usa, capitala stramoșilor noștri , la Mecca națiunii noastre.
lucru pe care l-am descris cu amanunte in cartea „ JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR „.
Din fericire nu am fost mulțumit să văd și să comentez despre Sarmisegetuza lui Burebista și Decebal așa că am plecat să explorez și …Șona și misterele ei.
Șona și … misterele ei
Vineri 11 iulie 1998, părăsim Orăștie. Toată lumea este în formație. Tudor Panțiâru ( judecătorul curții din Strasbourg ) și colonelul Mereuță s-au suit în Audi-ul lor, Andrei Vartic și Ruslan în micuța lor mașină de munte cu tracțiune pe patru roți care ne-a scos din mocirla de pe druumul spre Sarmi seget usa ( în sanskrita veche însemnând „ Eu mă graăbesc să curg”), iar eu cu Costel Enciu și avocat Dan Dima în Fordul albastru primit de la Tanța Popescu.
Plecăm spre Șona să descoperim guruietii , sau piramidele de pământ, descrise așa de frumos și de poetic de Ion Minulescu, când, cu ani în urmaă, în cadrul Zilelor Culturii Făgărășene a fost prezentată o comunicare cu privire la existența, lângă Făgăraș, la Șona, a unui complex de tumuli (în total nouă), dispuși într-o grupare aproape sistematică.
Este vorba despre așa-zișii „guruieți”, unde cel care a facut comunicarea (personal nici până azi nu am putut afla numele domniei-sale) pretindea că a fost înmormântat regele Șona.
In continuare, în comunicarea făcută, s-a spus că întregul complex de evenimente povestite în poemul Rama-yana și avându-l ca erou principal pe Rama, ginerele regelui Șona (care era tatăl Sitrei sau Sitroaiei, așa cum i se mai zicea), se oglindește în numele așezărilor ce se afla în jur de Șona/Făgăraș, pe o raza de circa 50 de km.
Rama era căsătorit cu Sitra, fiica împăratului Șona.
In Rama-yana se vorbește despre războiul dintre cele doua caste conducatoare, a ramanilor (brahmanii de mai târziu) și cea a apărătorilor casei, a cetații, kasa-tria , război câștigat în final de ramanii, conduși de Rama.
Trupele învinse ale kasa-tria, se vor refugia, pe drumul zeilor (drumul Byk-ului, să fie același cu binecunoscutul drum al Bicului, Bicului haiducului, de pe malul râului Bic de lângă Chișinău?), în Ţara zeilor, Daksa, în Țara împăratului Șona.
Trupele erau conduse de 7 ramani, printre care: Brașiva-Sala, Budila și Serka-Ra. Foarte curios (!!!) este faptul că numele acestor trei învinși apar în cele ale localităților : Brașov, Budila, Sercaia, ceea ce – pretind cei care au facut comunicarea -, dovedește că învinșii s-au refugiat în regatul lui Șona, tatal prințesei Sitra (la rindul ei prigonită de Șona ), caruia niște clevetitori îi spuseseră că Rama, dorea să-l detroneze pe el, împăratul.
Jur împrejurul Brașovului găsim numele tovarășilor de arme ai lui Brașiva (care a și dat numele sau orașului de mai tirziu, Brașov), cât și al Sitroaiei.
Nume de vechi zei vedici se găsesc și ele prin apropiere: Tamașfălau, la 30 de km de Brașov, ni-l amintesște pe bătrânul zeu vedic Tamash.
La 22 de km de comuna Budila apare Moacșa, care ni-l amintește pe Moksha, zeu vedic care exprima în același timp, Unitatea și Infinitul.
Și exemplele pot continua într-o așa de mare bogăție de „asemănări”, încât pentru cei necontaminați de „facultățile de istorie române”, toate acestea ridică semne de întrebare.
Să vă mai dau câteva exemple: Siriu-Shri sau Sri (zeița belșugului), Sandra-Chandra-Sandru, Moacsa-Moksha, Harnau-Hora-Mani, vârful Bărătău (numit poate dupa Bhara-Ta, eroul carpato-danubian-aryan, sub a cărui conducere a fost cucerită o mare parte a Indiei, și ale cărui fapte sunt amintite și în Mahab-harata), Negoiul-Negae, Varta-dealul din Brașov (în sanscrită Brașiva-Varta, vatra lui Brasiva sau Țara lui Brașiva); ramanul Uddalaca, care făcuse cauză comună cu ramanii rebeli, întors și el acasă, în Daksa-Dacia, se așează la Uda, pe valea Vedei, în apropiere de sihăstria Lachu-Mana, adică nu departe de Topana, Vetu.
Și, parafrazându-l pe Marius Vivekananda, pot spune:
„DACIA așezare de RAMANI
Dăinuie de mii de ani,
Seculară-n atestare
Denumirea-i grăitoare
DAKȘA zeu creator
De popor DAC, iubitor
In SPIRALĂ crezător
………………………
DACIA, locul unde clanul
De păstori a luat ființă
Devenind chiar reședintă
Și cu rol de „capitală”
O cetate Aryană
………………………
Veche vatră de lumină
A „vedicului” fără de vină
Așezare milenară
Nobilă și legendară
…………………………..
ROMÂNIE, în jurul tău
Nu a fost și nu-i un hău!
Ancestrale așezări
De pe vatra-ntregii Țări,
Sunt și astăzi vii, prezente,
Ale vieții monumente!
Avem TAMAȘ a lui FĂLĂU
Chiar aproape de Brașov, zău.
MOACSA, SANDRA chiar și PAVA
Ce ne preamărește slava.
Vedici Zei de mii de ani
Stau de veghe pentru Neam.
………………………………….
Adevaruri engramate
In cuvinte reflectate
Din graiul RAMANILOR
TRACO-GETO-DACILOR
Și Ramanilor strămoși
Ancestralii noștri moși
Din a lor limbă vorbită
Denumită și SANSCRITĂ
Am dat lumii-ntregi
O LIMBĂ, o CULTURĂ
Și-o ENIGMĂ!!!
Cum de azi al nost-popor
Este doar un SPECTATOR!
Când OM ridica iar fruntea
Să stăm drepți precum NEGOIUL
Cu SIRIUL lângă noi
Și puternici ca RAMANUL
Să trăim în Armonie
In respect și bogăție!”
Drumul spre Șona nu este foarte ușor. O luăm la dreapta, pe malul Oltului, și de acolo pe niște drumuri desfundate, pline de pietre, băltoace și noroi…Nu există nici un indicator că ar exista acest sat.
In continuare avem Oltul pe dreapta iar drumul ne face probleme în continuare din cauza gropilor din ce în ce mai adânci și imprevizibile.
Continuăm să căutam un indicator cu satul Șona dar nu-l găsim.
Satul Șona este un sat mic, întins totuși, cu multe gropi și noroaie, cu multe case părăsite sau în curs de părăsire. Localnicii nu știu prea multe despre aceste piramide, unii chiar nimic.
Ei seamană din acest punct de vedere cu arheologii români. Uneori, unii își amintesc despre ele ca despre „Opincile uriașilor”, alteori ca despre „Guruieți” („guru ” în sanscrită însemnând profesor, educator, luminator).
Isfarșit, în fața noastră apar acele piramide enigmatice care ne-au adus aici, într-un loc care nici măcar nu este marcat pe hartă, într-un loc în care natura și-a dat toată osteneala să ne dovedească cât de mare arhitect poate fi…sau poate că nu natura a fost acel arhitect?
In departare se văd Munții Făgărașului.
Imi continui drumul spre aceste piramide enigmatice care seamănă mai degrabă cu niște căciuli de cioban. Una dintre ele este foarte impunătoare, trapezoidală, spatele fiindu-i dublat de o alta, mai mică și puțin curbată.
Locul este foarte frumos și chiar dacă natura l-ar fi construit, tot merită să fie văzut, mirosit, simțit. Locurile sunt de vis.
In fața acestor piramide se întinde o terasă pe care parcă numai mâna omului o putea face. Și uitându-ne spre dreapta observăm și alte terase foarte frumoase.
Una dintre aceste terase este ca o pistă de aterizare cu întinderea de trei kilometri. Incercam să-i facem niște poze.
Oltul, râul care curge aici, în sanscrită ar însemna și „Altar”, altarul arienilor.
Olt-altarul arienilor.
Trebuie să fii în aceste locuri, să-l vezi curgând, împingând parcă munții Făgăraș din calea lui, pentru a le face loc, aici, sus, pe această platformă …”Guruieților”, să poată să respire în thihnă și reculegere. Locul este foarte frumos și după o cățărare obositoare mă aflu în vârful piramidei „Trapezoidale”…Oricine are dubii că această piramidă nu este cu adevarat făcută de mâna omului îl inivit să vină aici, sus, să vadă ce văd eu acum, să vadă cum piramidele sunt despărțite de masivul Făgărașului, de râul Olt, să vadă platforma fantastică pe care sunt așezate piramidele, dublate în spate de o terasă pe care și azi pot ateriza avioane… Să vină și să traiască o istorie mirifică plină de mistere și cidățenii, cu o lume desprinsă parcă de pe altă planetă în care trebuie să crezi ca să o poți vedea.
Trebuie să crezi, ca să vezi!
