Graţian s-a născut în anul 359, fiind fiul mai mare al generalului Dac Valentinian din Dacia Panonica şi va fi ridicat de tatăl său care ajunsese împărat în anul 364, la rangul de august în anul 367.
Dupa moartea acestuia intervenită în 375, la vîrsta de 16 ani Gratian devine împărat al Occidentului.Graţian a fost o creaţie de marionetă a episcopului Ambrosie din Mediolanum/Milano, capitala imperiului roman de Apus, care a exercitat timp de 30 de ani prin puterea ocultă ce o răspîndise în instituţiile imperiului, un control absolut asupra oricăror decizii ale împăratului. La moartea unchiului său Valens la 9 august 378 care conducea provinciilor dunărene şi a Orientului, Graţian, la îndrumarea lui Ambrosius îl numeşte la 19 ianuarie 379 pe spaniolul Teodosiu să conducă aceste teritorii.
În 28 februarie 380, iudeo-creştinismul este impus ca religie obligatorie pentru toate populaţiile din imperiul roman iar religia Dacilor pe care ei o amintesc cu numele de arianism este interzisă la începutul anului 381.
În impunerea cultului iudeo-crestin în imperiul roman un rol important l-au avut atît grecii cît şi romanii, iar după anul 380, toate funcţiile din stat au fost preluate de acest grup.
Graţian este asasinat la Lugdunum/Lyon la 25 august 383. Uciderea lui trebuie legată de funcţia de pontifex maximus, adică mare preot al tuturor cultelor recunoscute în imperiul roman şi deci superiorul lui, Ambrosie pe care el o deţinea în virtutea calităţii de împărat.
După moartea lui, Teodosiu nu a mai deţinut această funcţie, fiind desfiinţată, prerogative ei trecînd toate şi ceva pe deasupra în mîinile episcopului de Mediolanum, Ambrosie.
Mai tîrziu cînd capitala se va muta la Roma, conducator va fi episcopul acestui oraş.
Teodosius l s-a născut în Spania în anul 347 ca fiul generalului Teodosius, ajunge împărat la 19 ianuarie 379 prin numirea lui de catre Graţian. Moare la Mediolanum la 17 ianuarie 395. Tatăl lui, Teodosius, a fost implicat într-un complot de asasinare a împăratului Valentinian l, tatăl lui Graţian, în anul 371, fiind trimis la moarte.
Logic, numirea lui pare absurdă dacă nu ştim că ea a avut un rol exclusiv politic pe care l-a manevrat episcopul Mediolanumului, Marele Ambrosie de la care primeşte guvernarea provinciilor orientale ale imperiului.
Dar numirea lui a fost condiţionată de trecerea la religia iudeo-creştină şi renunţarea la arianism cum numeau ei religia Dacilor, cult practicat de marea majoritate a populaţiei imperiului.
Edictul din 28 februarie 380 emis de Graţian şi semnat de el, pune iudeo-creştinismul ca religie oficială în imperiul roman iar în 381 se interzice religia Dacilor pe care ei o numeau arianism.
Duce o politică de scoatere a Dacilor şi celorlalte neamuri din structurile aparatului de stat dar mai ales din armată şi trecerea birocraţiei administrative în mîinile grecilor, iude-crestini.
Pentru a preveni orice împotrivire a soldaţii Daci privind interzicerea creştinismului arimin sau arianismului în imperiu, aceştia sînt înlocuiţi cu cei de neam got, ostrogoţii lui Athanaric, în anul 382 printr-un tratat – foedus – prin care îi stabileşte ca federaţi în dioceza Tracia, între Balcani şi Dunăre.
Iordanes în Dacica la paragraful145 spune: ,,După moartea lui Athanaric, toată armata lui a trecut sub comanda împăratului Teodosiu, supunîndu-se stăpînirii romane şi unificîndu-se cu cea romană, reînoind starea federaţilor din timpul împăratului Constantin şi numindu-se astfel şi ei tot federaţi.”
Athanaric, care l-a urmat pe Fritigern la conducerea goţilor, a murit în anul 383 se pare „ajutat” de greci. Toata armata de goţi rămasă fără conducător a fost folosită timp de 18 de ani de către împăraţii romani pînă la gotul Alaric.
La 24 februarie 391 printr-un edict, Teodosiu interzice aducerea jertfelor la temple, fiind completat în noiembrie prin interzicerea tuturor cultelor din imperiul roman, iudeo-creştinismul rămînînd singura religie.
Valentinian ll, fiul împăratului Valentinian l şi fratele mai mic al lui Graţian s-a născut în anul 371 şi a fost proclamat împărat la Aquincum la 22 noiembrie 375 de legiunile din Illyricum sub regenţa fratelui mai mare. După moartea lui Graţian şi a uzurpatorului Maximus în anul 388, Valentinian II devine stăpîn în provinciile occidentale în timp ce Teodosiu guvernează cele orientale. Guvernarea s-a făcut însă de către mama lui Iustina şi episcopul Ambrosie de Mediolanum unde era capitala imperiului. Este asasinat la ordinul generalului Arbogast la 15 mai 392.
Cu el se încheie dinastia Dacilor în fruntea imperiului roman. Dar….
Vizigoţii lui Alarich în asociere cu cete de Daci/ausoni, revin în „vizită de lucru” la romani în anul 410 şi cuceresc Roma supunînd-o unui jaf cum numai romanii ştiau să facă cu învinşii.
Nu stau prea mult pe aceste meleaguri şi pleacă în sudul Galiei unde fac un popas mai lung iar în anul 415 ocupă Spania formînd un puternic regat care va fi distrus de arabi în anul 711.
Cu ei începe epopeea hispanică a mitului Dacic.
Alexandru Busuioceanu, a găsit însemnele dacilor pe stema regilor catolici și vorbește în scrierile sale despre împărații daci care au distrus Imperiul roman.
Alexandru Busuioceanu este un român, poet, eseist, cronicar, traducător, diplomat și, dintr-o întâmplare istoric.
S-a născut în 1896 și avea să moară în 1961 în exil la Madrid.
După ieșirea României din neutralitate, Busuioceanu s-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial, deoarece își dorea cu ardoare să participe la Marea Unire.
Imediat după război a început să scrie la “Arena” (Iași), la “Luceafărul”, la “Lamura” și “Dacia”.
În 1921 a întemeiat, împreună cu Nichifor Crainic, Cezar Petrescu și Lucian Blaga, revista “Gândirea”, care va avea o influență culturală considerabilă în România interbelică.
După un doctorat susținut la Viena sub îndrumarea lui J. Strzygowski, s-a ocupat de expertiza colecției de artă a Familiei Regale, stabilind paternitatea celor nouă tablouri ale lui El Greco, aflate pe atunci în numită colecție, și a organizat expoziția internațională de la Paris, din 1937.
Deja o somitate, considerat unul dintre cei mai mari critici de artă din lume, pleacă în 1942 ca atașat cultural la Madrid.
Venirea comuniștilor la putere avea să-l facă să nu-și mai poată niciodată revedea familia rămasă în țară.
Alexandru Busuioceanu obține introducerea studiului Limbii Române ca materie obligatorii în șapte facultăți spaniole.
Alexandru Busuioceanu avea să descopere și să publice în 1952 în revista “Destin” fragmente despre istoria și miturile dacice/ getice, care aveau să-l facă pe Mircea Eliade să-i scrie de la Paris:
“ Studiul este pur și simplu extraordinar. Deschide perspective nebănuite în înțelegerea și valorificarea miturilor istoriografice medievale și nu numai la noi, adică în Europa”.
Pornit pe urmele spaniolului, Traian, Busuioceanu avea să descopere aproape nimic menționat despre el în arhivele patriei natale a împăratului, ci “avatarul curios al unei tradiții legendare despre Dacia, care se apropie încetul cu încetul de istorie, până la risipirea ei prin contactul direct al spaniolilor cu dacii; apoi a unei amintiri istorice care, începând de la Orosius, își pierde din ce în ce consistența, transformându-se în fabulos, pentru a se întoarce iarăși în legenda și a lua forma unui mit”.
Episcopul Alonso de Cartajena menționa, în vremea lui Enrique al IV-lea, sec. al XV-lea, că exista explicația că regii Spaniei coboară din principii geți, din Dacia, luându-și numele de la locul unde trăiesc doar pentru că e mai ilustru decât al strămoșilor.
Mai mult, dacii au intrat în heraldica spaniolă: când a fost compusă stema regilor catolici, în secolul al XV-lea, pe lângă acvilă, leul Leonului, Turnul Castiliei, au fost înscrise și însemnele personale ale regilor, care să simbolizeze noblețea și dreptul lor la suveranitate. Jugul și săgețile, simbolurile dacilor. Iar alături, simbolul major, nodul gordian retezat. Jugul, bogăția dacilor, cu mulțimea de vite de pe malurile Dunării; nodul: mitul lui Alexandru (Imperiul) retezat de Jugul triumfului getic.
Sfântul Isodor comenta dărâmarea Imperiului roman prin lovitura dacilor:
“Roma însăși, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă și să primească jugul triumfului getic” (Ibidem, pag. 212).
„Numele dacice ale lui Zamolxis, Deceneu, Decebal ș.a. se întâlnesc astfel la Sfântul Isidor, la Arhiepiscopul Rodrigo Jimenez de Rada, la Alfonso el Sabio, pentru a nu-i cita decât pe cei mari, luând loc în genealogia însăși a poporului hispanic. De la un cronicar la altul, faptele și numele se transmit alterate, se împodobesc cu elemente noi și tind din ce în ce mai mult către fabulos. Sâmburele de istorie se transformă în legendă și ia culoarea celorlalte fapte care alcătuiesc istoria pierdută în neguri”, scrie Alexandru Busuioceanu.
Legendele mai arată că regii Spaniei coboară din principi daci, deși numele le sunt schimbate, deoarece le-au luat de la locul unde trăiau, întrucât era mai ilustru ca al strămoșilor. Legendele respective își au izvoarele în autorii antici iar încorporarea lor în istoria Spaniei s-a făcut firesc, datorită cronicarilor și tradiției spaniole. Din aceste legende se desprinde ideea că Zamolxis, zeul dacic al nemuririi, este prezentat cu rangul de filosof sau îl întâlnim cu nume deformate. Cu toate acestea mitul său rămâne nedespărțit de legenda dacică așa cum a fost consemnată de antici.
Revenind la temă, știm că scriitorii antici spanioli îi cunosc pe daci din sec. I î.d.H.
Din studiul acestora rezultă faptul că se pot desprinde câteva momente din istoria dacilor și cam ce idee își făcuseră aceștia despre Dacia. Un fapt surprinzător îl constituie …lipsa oricăror impresii legate de cucerirea Daciei de către Traian !!!!
Un prim moment dacic se referă la împrejurările de la jumătatea primului secol î.d.H., în vremea luptelor civile dintre Cezar și Pompei, când regele dacilor era Burebista. Acesta din urmă profită de discordiile din imperiu și, în urma unor incursiuni la sud de Istru, prădând Tracia, Macedonia și Iliria, produce neliniște la Roma.
– Acestea sunt reflectate în versurile spaniolului Lucan, mai ales în poemul său „Pharsalia”, unde pe Burebista îl numește „Mesagerul de la Istrul scitic”.
Mai sunt prezentați șefii oștilor dace: un Sadala, viteazul Cotys și credinciosul Deiotarus. Lucan și-a făcut și o idee despre țara și poporul dac. Aceasta este destul de vagă: „reflectând în acvatice contururi o lume abia întrezărită de pustiuri și de ghețuri”.
Un al doilea moment se referă la succesorul lui Burebista, Cotiso, care este prezentat ca unul dintre regii daci cei mai însemnați și care a continuat politica tradițională.
Cel care are cele mai multe informații, și care sunt folosite de spanioli, este Seneca. Găsim informații despre faima temutei săgeți getice, despre funestele plante care cresc la Istru din ale căror rădăcini strivite se distilează „ucigătoare sucuri” . Se mai știe că țara este bogată în pietre scumpe. Un loc deosebit îl reprezintă fluviul Istru sau Danuviu, care „prin multele-i guri își pierde sarmanticele unde, iar cu una scaldă (insula) Peuce (Delta)”
