Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Liderii departamentelor financiare se concentrează în 2025 și 2026 pe găsirea echilibrului între optimizarea costurilor și creșterea businessului
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Finanțe și Bănci

Liderii departamentelor financiare se concentrează în 2025 și 2026 pe găsirea echilibrului între optimizarea costurilor și creșterea businessului

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 15 octombrie 2025
Distribuie
Zeno Caprariu, Partener Audit, Deloitte

Aceasta, în contextul gradului mare de incertitudine actual

Tehnologiile AI sunt adesea menționate de liderii financiari, fie ca prioritate, fie ca instrument pentru gestionarea costurilor și a riscurilor

Studiu Deloitte

În contextul gradului mare de incertitudine și de complexitate a mediului actual, liderii departamentelor financiare se concentrează în 2025 și 2026 pe găsirea echilibrului între optimizarea costurilor și creșterea businessului, potrivit studiului Deloitte Finance Trends 2026, realizat la nivel global în rândul companiilor cu venituri anuale de peste 1 miliard USD. Raportul subliniază că liderii financiari se confruntă simultan cu mai multe riscuri cu impact potențial mare, printre care incertitudinea economică, aflată pe primul loc (26%), urmată de cerințele de raportare financiară și de transparență (25%), de reglementări (privind protecția datelor personale – 24%, de natură fiscală – 22%), precum și de tensiunile geopolitice și de perturbările lanțului de aprovizionare (câte 21%).

Acest cumul de riscuri complexe definește prioritățile liderilor financiari, dintre care pe primul loc se află o serie de măsuri de optimizare a costurilor și a fluxului de numerar, cum ar fi alocarea atentă a fondurilor și gestionarea fluxului zilnic de numerar (45%) și protejarea resurselor curente prin reducerea costurilor (44%). Un alt punct major de interes este susținerea creșterii businessului prin dezvoltarea de noi produse și servicii pentru a dezvolta sursele de venituri (46%), extinderea pe noi piețe și în noi regiuni (30%) și pregătirea pentru evenimente majore, cum ar fi listarea la bursă (IPO-uri), achiziții și vânzări (40%). Planificarea pentru provocările externe, cum ar fi inflația, taxele vamale, reglementările etc., este, de asemenea, o prioritate pentru 48% dintre respondenți, precum și adoptarea de noi soluții tehnologice, inclusiv inteligența artificială – AI (48%).

Printre factorii care contribuie la creșterea costurilor, participanții la studiu au indicat perturbările lanțului de aprovizionare și presiunile specifice pieței locale, cum ar fi deficitul forței de muncă, combinate cu provocările transfrontaliere. Principalele măsuri pentru a crește businessul și, simultan, a asigura un control al costurilor, sunt investițiile în soluții cloud, automatizarea inteligentă și expertiza internă specializată, arată studiul. Investițiile în cloud par a fi metoda preferată de gestionare a costurilor (51%), în timp ce inteligența artificială, care ocupă locul al doilea (49%), este folosită ca soluție pentru a identifica noi oportunități de reducere a costurilor. Un alt mod în care liderii financiari gestionează costurile în mod eficient este tratarea acestora ca pe o disciplină strategică continuă, și nu ca pe o inițiativă sporadică. În acest scop, ei investesc în expertiză internă specializată (45%) – echipe dedicate de gestionare a cheltuielilor, care ajută la găsirea oportunităților prin colaborare interdepartamentală și la îmbunătățirea proceselor.

- Publicitate -

Pentru a-și pregăti companiile pentru nivelurile fără precedent de incertitudine, liderii financiari din întreaga lume implementează o serie de măsuri complexe, care includ planificarea avansată pe baza scenariilor pentru a anticipa mai bine nevoile în schimbare (30%), construirea unor modele de guvernanță mai agile pentru a face procesele decizionale mai rapide (28%), utilizarea informațiilor extrase cu ajutorul AI pentru a lua decizii (25%) și investițiile în echipe dedicate de management al riscului (18%).

„Unul dintre aspectele evidențiate de studiu, relevant și pentru piața locală, este amploarea schimbărilor rolului directorului financiar în ultima perioadă. În zilele noastre, liderii financiari trebuie să gândească diferit, să acționeze diferit și să recruteze oameni diferit, deoarece sunt nevoiți să se adapteze la noile tendințe ale piețelor, să gestioneze simultan riscuri mai mari și diverse, să găsească modalități de a sprijini creșterea businessului și să construiască echipe pregătite pentru viitor. În consecință, rolul lor în organizație este, de asemenea, din ce în ce mai proeminent – liderii financiari devin lideri strategici. Mai mult de jumătate dintre participanții la studiu (57%) menționează că se numără acum printre membrii echipei de top management care influențează dezvoltarea strategiei întregii organizații”, a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, și Lider al CFO Program în România.

Tehnologiile AI sunt adesea menționate de liderii financiari chestionați, fie ca prioritate, fie ca instrument de gestionare a costurilor și a riscurilor. Studiul indică numeroase exemple de utilizare a inteligenței artificiale în departamentele financiare, cum ar fi pentru înțelegerea tendințelor pieței și corelarea acestora cu deciziile concurenților sau pentru extragerea de informații prin combinarea datelor legate de prețuri cu nivelurile de inventar, cu dinamica furnizorilor și cu schimbările comportamentului de cumpărare. Mai mult de o treime dintre respondenți spun că investițiile lor în AI generează deja valoare clară și măsurabilă.

Raportul Deloitte Finance Trends 2026, aflat la prima ediție, a fost efectuat în rândul a peste 1.300 de lideri financiari din întreaga lume și din toate industriile. Respondenții sunt directori financiari sau adjuncți ai acestora la unele dintre cele mai mari companii din lume.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Furia crește în Israel din cauza întârzierii eliberării ostaticilor decedați
Articolul următor Trump se declară „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Breșă de securitate la SafePal: datele a aproape 40.000 de clienți au fost expuse
IT
Autoritățile SUA avertizează asupra atacurilor care vizează sistemele industriale Siemens
IT
Atacatorii pot ocoli MFA prin furtul sesiunilor Microsoft 365
IT

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Românii au cheltuit anul trecut peste 42 miliarde de euro în marile lanțuri de magazine
  • McDonald’s investește peste 7 milioane de lei în cel de-al doilea restaurant din Piatra Neamț
  • Modullo, un nou concept de mini-birou pe piața de coworking
  • Digitalizarea serviciilor financiare – Cum s-a schimbat accesul la împrumuturi rapide
Finanțe și Bănci

Raiffeisen Bank emite o nouă serie de obligațiuni denominate în lei

1 minute
Finanțe și Bănci

Atenție la costurile amânării ratelor la credite!

6 minute
Finanțe și Bănci

Dan Armeanu, Vicepreședinte ASF: Fondurile de pensii private din România la un nou maxim istoric: activele totale au atins borna de 30 mld. EUR și au depășit 9% din PIB, iar numărul de participanți a trecut de 9 milioane

6 minute
Finanțe și Bănci

Oferta de credite se restrânge în timp ce băncile caută să se extindă, în contextul îngrijorărilor legate de rentabilitate

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?