Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Ligue 1: mărire și decădere în fotbalul din Hexagon
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sport

Ligue 1: mărire și decădere în fotbalul din Hexagon

Mihai Gîndu
Autor Mihai Gîndu
Publicat 1 octombrie 2023
Distribuie
Foto: www.freepik.com

Este limpede, în ultimii ani ierarhiile în fotbalul european la nivel de campionate interne au suferit schimbări majore.

Sunt multe nume de legendă care nu mai reprezintă cu adevărat ceva în prezent, ca și nou-venite din ligile inferioare care au o trecere mai mult sau mai puțin reușită prin lumea fotbalului de elită.

Priviți Il Calcio! Frosinone, Sassuolo… cine știa de numele astea în urmă cu un deceniu? Iar ultimii au câștigat, recent, cu Juventus și cu Inter!

Despre toate astea am mai scris aici.

Am revenit asupra subiectului pentru că și în Ligue 1 – un campionat poate ocolit de microbiștii ”dependenți” de aerul tare din Premier League, de exemplu, dar care prezintă partea sa de interes -, poveștile triste ale fostelor glorii care acum se zbat în mediocritate sunt mai actuale decât oricând.

După retrogradarea incredibilă a celor de la Girondins de Bordeaux, una dintre cele mai populare echipe în Franța, dar și cu un palmares notabil, între care șase titluri de campioană și patru Cupe ale Franței, a venit rândul lui Olympique Lyon să șocheze: echipa care în anii 2000 făcea furori atât pe plan intern, cât și în Europa, este actuala ”lanternă roșie” a clasamentului, cu doar două puncte și fără nicio victorie! Încă și mai trist ar fi dacă fostul team al lui Juninho Pernambucano și actualul în care evoluează vedeta Alexandre Lacazette ar lua, la rândul său, drumul ligilor inferioare…

Văzând evoluția de aseară a lui Olympique de Marseille în derby-ul cu Monaco ne temem să nu avem, în curând, de-a face cu un trio… (Sigur, nu în sensul retrogradării, nu credem că există măcar un singur marseillez care să se gândească la asta, dar din punct de vedere al calității jocului, da).

Deși au început bine și au condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, elevii proaspăt instalatului antrenor Gennaro Gattuso au prestat unul dintre cele mai lamentabile jocuri ale ultimei perioade. Neputând să profite de pasul greșit al celor de la PSG (echipa ”scăldată” în milioane și miliarde nereușind să scoată decât o remiză albă pe terenul penultimei clasate, Clermont), marseillezii, recent surclasați în ”Le Classique”, au avut o defensivă probabil de nivelul Ligue 2, care a permis jucătorului meciului, Maghnes Akliouche, de la gazde, să facă ce vrea, dând două goluri și o pasă de gol, profitând și de ”inexistența” apărătorilor adverși. Dar, mai mult decât atât, toată echipa OM a evoluat slab, nici măcar Aubameyang nereușind mai nimic în ofensivă, iar pasele au fost deseori inexacte. M-a impresionat doar Samuel Gigot, ”în zi” și foarte bătăios.

La finalul meciului (3-2 pentru gazde), suporterii monegasci aplaudau moderat (știut fiind că aceștia în general nu se exteriorizează foarte mult), iar Gattuso părea împietrit, întrebându-se, probabil, care va fi viitorul echipei sale, dacă nu se întâmplă vreo minune…

Până în prezent, Olympique de Marseille rămâne singura echipă din Franța care a câștigat titlul suprem european (în ediția 1992-1993).

- Publicitate -
Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Spania: După eșecul și la al doilea vot în parlament al candidatului Partidului Popular de a obține postul de premier, socialistul Pedro Sanchez se lansează în cursa pentru a obține învestitura și rămânerea la guvernare
Articolul următor Slovacia: Partidul populist SMER-SD condus de Robert Fico a câștigat alegerile legislative. Va fi „un al doilea Viktor Orban”?
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%
Agricultură
ANL a recepţionat 20 de locuinţe pentru tineri în comuna Studina
Imobiliare
Risk Review: 3 retrogradări și 4 îmbunătățiri ale riscurilor de țară
Economie

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • De ce nu ne putem lua rămas-bun de la Prythian? Fenomenul ACOTAR și poveștile care ne schimbă emoțional
  • Cum se montează CORECT rigola de duș pentru a evita infiltrațiile și mirosurile neplăcute?
  • 5 idei de combinații între texturile de beton și lemnul natural
Sport

Fotbalul domină media. FRF – Creștere de 140% a vizibilității în luna martie

9 minute
Sport

Gimnasta Ana Bărbosu, sărbătorită în Satul Olimpic

1 minute
Sport

În duelul de la distanță pentru ”Trofeul președinților”, Winnipeg Jets învinge Washington Capitals, în prelungiri

6 minute
Sport

Cei mai buni 56 de sportivi români olimpici

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?