Dr. Dan Mihai Bârliba
Am rămas impresionat de legăturile care s-au manifestat de-a lungul secolelor între două domenii ale activităţii desfăşurate cu dăruire şi talent de strălucite personalităţi din diferite zone ale globului, inclusiv din ţara noastră: Literatura şi Ştiinţa.
Omar Khayyam (1048-1131), un mare matematician persan, era atras de “Elementele” savantului grec Euclid, încercând să ofere o demonstraţie pentru postulatul paralelelor. Khayyam, împreună cu alţi învăţaţi ai timpului, a construit un observator astronomic, reuşind să determine lungimea anului solar cu o precizie de şase zecimale şi să obţină un calendar mai exact decât cel gregorian (adoptat în Europa abia peste patru veacuri). Pe de altă parte, Omar Khayyam a lăsat Posterităţii peste o mie de catrene (rubayate). Iată unul dintre ele: “Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!/Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare/Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii./Vorbesc, însă, limbajul tăcerii şi-al luminii.”
Renascentistul francez François Rabelais (1494-1553) a practicat medicina la Lyon, după absolvirea facultăţii de profil a Universităţii din Montpellier; în paralel, el a tradus şi comentat unele tratate antice pe teme medicale printre care “Aforismele” lui Hippocrate. În literatura universală, Rabelais a rămas prin cărţile “Groaznicele şi înspăimântătoarele fapte şi isprăvi ale preavestitului Pantagruel, rege al Dipsozilor, feciorul marelui uriaş Gargantua” şi “Viaţa extrem de înfricoşătoare a marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel”.
Mihail Lomonosov (1711-1765) este savantul rus care a descoperit legea conservării masei substanţelor şi posibilitatea solidificării mercurului prin experienţe efectuate în laboratorul propriu; tot el a construit un telescop destinat observării planetelor şi a stelelor. Acelaşi învăţat slav a creat mai multe opere literare ca: “Tamira şi Selim” şi “Petru cel Mare”. Unul din contemporanii săi exprimase părerea că în Rusia ţaristă ar exista “doi Mihail Lomonosov” – un savant şi un scriitor.
Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) s-a consacrat ştiinţei din multiple perspective: înfiinţarea în 1789 a primului laborator de chimie din Europa la Universitatea din Jena; publicarea lucrărilor “Metamorfoza plantei”, “Învăţătura oaselor” şi a unor consideraţii despre geologie şi mineralogie etc. În literatură, Goethe s-a afirmat ca un promotor al mişcării clasiciste de la Weimar “Sturm und Drang” (Furtună şi Avânt). A scris multe capodopere printre care: piesele de teatru “Faust”, “Torquato Tasso”, “Ifigenia în Taurida”, “Egmont”; romanele “Suferinţele tânărului Werther”, “Hermann şi Dorothea”, “Afinitate electivă”; volumele de versuri “Elegii romane” şi “Cântece”.
Prietenul lui Goethe, Friedrich Schiller (1759-1805) – după efectuarea, în anul 1780, a studiilor de medicină la Universitatea din Jena cu lucrarea de licenţă: “Despre relaţia dintre natura animală şi cea spirituală a omului” – a devenit medic militar al unui regiment din Württemberg. În istoria umanităţii, însă, acesta a rămas ca un talentat scriitor clasic pre-romantic, autor al dramelor: “Hoţii”; “Maria Stuart”; “Wilhelm Tell”; “Intrigă şi iubire”; “Fecioara din Orléans”; “Wallenstein”; “Don Carlos”;“Mireasa din Messina” ş.a.
Anton Cehov (1860-1904) a absolvit Facultatea de Medicină din Moscova, profesând câţiva ani ca medic într-un orăşel apropiat. Destinul l-a orientat, însă, spre lumea literaturii. A compus piesele de teatru care se joacă până astăzi pe marile scene ale lumii: “Pescăruşul”, “Unchiul Vania”, Trei surori” şi “Livada de vişini”, numeroase nuvele şi povestiri satirice.
Oare câţi copii ai lumii şi câţi părinţi ai acestora ştiu că autorul cărţilor: “Alice în Ţara Minunilor” şi “Alice în Ţara Oglinzilor” a fost nu doar un scriitor, ci şi un specialist în ştiinţele matematicii şi logicii? Astfel, Lewis Carroll (1882-1898) a scris câteva tratate de algebră şi de geometrie, a ţinut cursuri de matematică la Universitatea din Oxford şi a publicat în anul 1896 lucrarea “Symbolic Logic and the Game of Logic”, pe care am citit-o cu mult interes.
Mihail Bulgakov (1891-1940), după absolvirea Facultăţii de Medicină din Kiev, a lucrat ca medic pe front în timpul Primului Război Mondial. După câţiva ani, el s-a dedicat activităţii scriitoriceşti, fiind autorul romanelor “Maestrul şi Margareta”, “Viaţa domnului Molière”, “Garda Albă” şi al unor piese de teatru printre care “Zilele Turbinilor”.
Scoţianul Archibald Joseph Cronin (1896-1981) a fost un medic care a profesat iniţial într-un sat de mineri şi, ulterior, la unele spitale din Londra, Glasgow şi Dublin. În calitate de scriitor, Cronin s-a consacrat prin romanele “Citadela” (în care prezintă perioada când practicase meseria de doctor), “Sub stele”, “Castelul pălărierului”, “Grădinarul spaniol”, “Lumina Nordului”.
Şi românii au avut remarcabile personalităţi care au îmbinat activitatea literară cu cea ştiinţifică, un prim exemplu fiind Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907), autorul dramei “Răzvan şi Vidra” şi al nuvelei “Duduca Mamuca”. El a fost, de asemenea, un reputat specialist în istorie şi filologie, scriind între altele “Istoria critică a românilor” şi “Arhiva istorică a României”.
Nicolae Iorga (1871-1940) a rămas în spiritualitatea autohtonă şi universală ca un mare istoric şi enciclopedist. Nu foarte mulţi cunosc, însă, prodigioasa lui activitate literară ca autor de numeroase poezii şi drame, inclusiv poeme dramatice. Iată câteva titluri ale unor drame istorice: “Sângele lui Minos”; “Constantin Brâncoveanu”; “Mihai Viteazul”; “Iisus”; “Ovidiu”; “Cantemir Bătrânul”; “Tudor Vladimirescu”.
Vasile Voiculescu (1884-1963), doctor în medicină al Universităţii din Bucureşti, ţinea conferinţe radiofonice pe probleme medicale pentru ţărani. Totodată, el a compus poemele reunite în volumele “Urcuş”, “Întrezăriri” şi “Poeme cu îngeri”, unele nuvele şi piese de teatru.
Ion Barbu/Dan Barbilian (1895-1961) a fost un ilustru profesor universitar de matematică, membru al Uniunii Matematice Germane. Printre studiile sale s-au aflat cele referitoare la fundamentarea axiomatică a mecanicii clasice, geometria inelelor, definirea unei noi proceduri de metrizare, cunoscută sub numele de “spaţiile Barbilian” etc. În acelaşi timp, Ion Barbu a fost un mare poet, autor al volumelor “După melci” şi “Joc secund”.
Închei, afirmând că Literatura şi Ştiinţa sunt şi vor rămâne două domenii esenţiale ale creaţiei plămădite în aceeaşi minte cu care Divinitatea a înzestrat fiinţa umană.
