După ce am prezentat volumul de versuri ”Trip-hopuri”, de Dan Negară, tot de la secţiunea ”Raftul de Debut”, promovată de site-ul Cărtureşti, vă oferim impresiile cu care am rămas după lecturarea volumului ”Longinus”, de Ionuţ Cristian Deaconiţa, apărut recent la Editura Cartea Românească – Educaţional (n.n. momentan, titlul este indisponibil)
Ionuţ Cristian Deaconiţa scrie folosind propoziţii scurte, dense. În primul moment această tehnică te poate frapa, dar odată obişnuit cu ea vei descoperi savoarea unui text scris de un autor talentat, fiindcă este impregnat de un parfum de poezie amestecată cu moarte (dacă-mi permiteţi formularea), eroul său înaintează prin peisaje întunecate în care tronează corbii, mesagerii întunericului.
Autorul ştie cum să introducă cititorul într-o atmosferă care captivează, chiar dacă este esenţialmente una ostilă.
Elementele de ficţiune apar oarecum firesc în acest decor sumbru, à la Poe, dar povestea e mai mult decât o încercare SF, e un fel de story gotic, alunecos şi tenebros, scris într-un mod inspirat.
Odată cu capitolul 1, ce succede celui intitulat ”Geneză” şi este scris la persoana întâi, acţiunea pare a fi iniţial una comună, cu personaje obişnuite, străbătute însă de sentimente ascunse şi de traume. Însă pentru cât timp lucrurile vor sta astfel?
Elementele stranii reapar curând, iar firul narativ împleteşte aceste bizarerii cu pasaje realiste, chiar impregnate de romantism.
Eroul este pictor, trăieşte momente pline de sensibilitate şi încearcă să dezlege şarada propriei existenţe.
Ajunge întâmplător la un curs ţinut de un fost profesor, înlocuindu-l pe acesta, iar tema lăsată de Radu (despre îngeri) deschide o poartă ce fusese, de fapt, în aşteptare mult timp.
Ionuţ Cristian Deaconiţa stăpâneşte bine arta scrisului, când se destăinuie hârtiei o face destul de natural şi fără asperităţi nedorite.
Povestea sa oscilează între romantism şi thriller, dar nu alunecă prea mult în extreme. Romantismul e unul de bun-gust, moderat şi descris cu naturaleţe, iar partea care îţi dă fiori nu alunecă în violenţă inutilă sau în horror ieftin.
Pe alocuri, acţiunea trenează un pic, devine uşor previzibilă şi un anumit tip de conflict (necesar, de altfel) parcă este căutat cu obstinaţie. Dar nu este ceva care să deranjeze cu adevărat.
Deşi total inedită, relaţia dintre om şi înger (respectiv, dintre erou, Daniel, şi Irene – mai târziu, Blanca) este descrisă inspirat, făcându-te aproape să crezi că lucrurile s-au petrecut aievea, desigur, dacă admitem doza aferentă de ficţiune şi de aproximare a comportamentului unei fiinţe celeste.
De asemenea, relatarea originală a faptelor ce ar fi însoţit facerea lumii te captivează, chiar dacă nu e obligatoriu să crezi în această viziune.
Este o scriere destul de eclectică: nu e nici SF, nici thriller, nici fantasy, nici poveste de dragoste pe de-a-ntregul, şi totuşi e câte un pic din toate acestea.
E drept, luptele cu lănci şi corp la corp în care erau implicaţi şi îngeri, şi demoni, şi Daniel, şi Irene sau Blanca şi mulţi alţii pot părea cam neveridice, dar firul narativ în ansamblul său este captivant.
Un punct esenţial al naraţiunii este cel în care Daniel îşi dă seama că este folosit: ”Nu mai înţelegeam ce se petrecea; mă simţeam de parcă fiecare mă împingea de la unul la altul într-un joc meschin pentru putere”.
Trecând peste durerea pierderii celei mai bune prietene, eroul porneşte din nou în căutarea propriului destin. Fireşte, nu era vorba doar de destinul său, ci de acela în care erau implicaţi îngeri, demoni, veghetori, vrăjitoare – şi chiar însuşi Creatorul.
Găsesc ingenioasă şi bine scrisă partea cu fata de o frumuseţe rară – ajunsă între timp o bătrână respingătoare – care face un pact cu diavolul pentru a-şi răzbuna soţul ucis în noaptea nunţii, ca şi redarea sentimentului vinei faţă de faptele comise, al remuşcării pe care îl încearcă atât aceasta, cât şi Daniel. De altfel, lucrarea câştigă în profunzime pe măsură ce se apropie de ultima parte.
În final, este introdus un element-surpriză. Soarta eroului se schimbă pe neaşteptate atunci când demonii intră în el.
Salvat de apropiaţi, i se relevă un adevăr foarte important, pe care îl mai intuise în câteva rânduri: misiunea noastră pe Pământ este mai importantă decât noi înşine.
Un roman original, captivant şi cu un mesaj care trebuie receptat de cât mai mulţi (veţi vedea că finalul, ce include şi un dialog cu Arhanghelul Gavriil, este relevant, chiar dacă eroul oscilează în faţa unei alternative).
