Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Lucrări de revizie finalizate la terminalul offshore care deservește Petromidia
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Lucrări de revizie finalizate la terminalul offshore care deservește Petromidia

Mihai Nicuț
Autor Mihai Nicuț
Publicat 1 septembrie 2025
Distribuie

Midia Marine Terminal (MMT), companie membră a Grupului KMG International, a încheiat recent o etapă esențială de revizie tehnică a terminalului marin offshore, menită să asigure continuitatea operațiunilor de aprovizionare cu țiței a rafinăriei Petromidia, dar și siguranța în operare, arată un comunicat de presă.

„Lucrările efectuate, care au durat circa 10 zile, ne oferă toate garanțiile unei operări fără întrerupere a singurului terminal offshore din apele teritoriale românești. Acest activ joacă un rol important în aprovizionarea rafinăriei Petromidia, iar mentenanța echipamentelor este esențială pentru atingerea obiectivelor operaționale, în depline condiții de siguranță și protecție a mediului”, a declarat Mihai Brânzoi, Directorul General al Midia Marine Terminal.

Revizia a presupus înlocuirea a patru furtunuri plutitoare critice – două de 12 metri, primele conectate la terminal, care preiau întreaga mișcare a șirului flexibil în condiții variate de mediu sau de operare și alte două furtunuri de circa 9 metri fiecare, ultimele din șir, care sunt conectate la manifoldul navelor.

Cele patru furtunuri au fost realizate de compania japoneză Yokohama special pentru terminalul aflat la 8,6 km în largul Mării Negre. O singură secțiune de furtun cântăreşte circa 5 tone, este prevăzută cu o carcasă dublă și poate suporta o presiune nominală de 19 bari. Midia Marine Terminal operează terminalul la o presiune de 8 bari.

Totodată, pe parcursul lucrărilor, celelalte furtunuri au fost curățate de hidrocarburi, iar aproximativ o treime din echipamentele marine au fost testate pentru verificarea și garantarea siguranței operaționale.

Legătura dintre terminal și nave este realizată prin două șiruri plutitoare de peste 250 de metri fiecare, respectiv două șiruri subacvatice de câte 33,5 metri fiecare. Revizia întregului terminal se realizează o dată la 8 ani, însă piesele care sunt supuse unui nivel crescut de stres mecanic, cum sunt furtunurile plutitoare, sunt înlocuite la 2 ani.

Peste 40 de persoane din cadrul MMT și Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), au fost implicate în lucrările de mentenanță, care au fost finalizate în graficul de execuție planificat, în ciuda condițiilor meteorologice dificile, cauzate de vântul puternic.

Pe tot parcursul reviziei, aprovizionarea cu materii prime a rafinăriei Petromidia nu a fost afectată, terminalul marin derulând operațiuni de descărcare pe un singur fir. În luna august au fost descărcate cinci nave, cu un total de peste 400 de mii de tone de țiței, 80% din acesta provenind din Kazahstan.

Terminalul operat de MMT este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) și este compus dintr-o parte statică, fixată de fundul mării printr-un sistem de ancore și o a doua parte, la care se conectează nava, care poate gira liber în jurul părții statice, în funcție de vânt, curent și valuri.

Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 şi 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore.

- Publicitate -
Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Încă un parc fotovoltaic a fost terminat. Românii de la Parapet au anunțat finalizarea unei centrale de 35 MW pentru italienii de la Alerion, în Călărași
Articolul următor Ursula von der Leyen a aterizat la baza NATO de la Kogălniceanu. A fost întâmpinată de Nicuşor Dan
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Apple remediază 10 vulnerabilități de securitate, inclusiv deficiențe Bluetooth și AirPlay care pot permite conectarea neautorizată la dispozitive
IT
O nouă grupare infracțională exploatează politicile de grup Windows pentru a distribui malware și a dezactiva Microsoft Defender
IT
Atacatorii utilizează agenți AI pentru compromiterea serviciilor web și furtul credențialelor AWS
IT

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • S-a deschis prima fază a București Sud Retail Park, parcul comercial de peste 45.000 mp din Jilava
  • Suceava, capitala magazinelor second hand și outlet. Vinted domină piața SH online
  • Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România
Energie

Suma totală verificată de ANRE și transmisă Ministerului Energiei spre decontare a depășit 1 miliard de lei

1 minute
Energie

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

2 minute
Energie

Guvernul Canadei vrea să pună la dispoziție 3 mld. dolari canadieni pentru finanțarea noilor reactoare nucleare CANDU pentru Centrala de la Cernavodă

4 minute
Energie

Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie cere reguli mult mai dure inclusiv pentru proiectele noi

9 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?