Teatrul Bulandra a anunțat oficial retragerea marelui actor Victor Rebengiuc din activitatea scenică.
„Cu aceeași demnitate și eleganță cu care a jucat, vreme de peste 70 de ani, pe scenele Bulandra”, se arată în comunicatul transmis de instituție.
„Domnul Rebengiuc ne oferă încă o lecție de noblețe, în teatru și în viață, precum și de respect pentru spectatorii săi”, au transmis reprezentanții teatrului Bulandra.
Victor Rebengiuc lasă astfel în urmă o carieră prodigioasă, de decenii, în care s-a pus în slujba teatrului și filmului românesc și în care a oferit spectatorilor momente de har și grație, interpretând ca nimeni altul roluri dintre cele mai diverse și dificile.
Protagonist al unor piese ca Pădurea spânzuraților, Bălcescu, Citadela sfărâmată, Bărbierul din Sevilla, Ce înseamnă să fii onest, Cum vă place, Război și pace, Un tramvai numit dorință, Julius Caesar, Unchiul Vanea, Regele Lear și al multor altora, actorul, care a jucat peste 200 de roluri numai pe scena Teatrului Bulandra, a devenit totodată și o figură proeminentă în cinematografia românească, unde a interpretat roluri memorabile în filme precum Moromeții, Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Omul zilei, De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța și altele.
Personalitate plurivalentă, Victor Rebengiuc a lăsat o amprentă unică atât pe scenă, căreia i s-a dedicat cu abnegație, cât și pe peliculă.
Marele actor Ștefan Iordache declara, cândva, cu sinceritatea și probitatea specifice doar geniilor, că joacă teatru pentru că asta știe să facă cel mai bine.
Aceleași cuvinte i se potrivesc și lui Victor Rebengiuc, care a dus arta teatrală și cinematografică pe cele mai înalte culmi.
O misiune uriașă pentru cei care privesc din afară, o profesiune de credință pentru maeștrii teatrului și ai filmului.
A fost de asemenea cunoscut pentru opiniile politice tranșante și cele de activist al societății civile.
A fost distins, de-a lungul unei cariere de excepție, cu numeroase premii și distincții, printre care premii majore ACIN, UCIN, UNITER, TIFF și Gopo.
Ultimul său rol a fost André, din spectacolul „Tatăl”.