*“Muzica este depozitara celor mai misterioase valori şi a celor mai exaltante aspiraţii de absolut ale sufletului uman, prilej de sublime trăiri imediate, de comuniune, dar şi cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.”; *“Cele mai importante lucruri în viaţa unui artist sunt adevărul prin artă, căutarea perfecţiunii şi atingerea ei, fie chiar şi numai episodic.”; *“Pentru mine muzica este o permanentă sursă de energie, de frumuseţe, de împlinire. Iar cântul, artă sacră prin excelenţă, este în formele sale cele mai înalte expresia cea mai adevărată, mai sublimă a relaţiei noastre cu Creatorul.”. Aceste cugetări aparţin Marianei Nicolesco, strălucita soprană pe care am avut prilejul de a o vedea o singură dată în anul 1999 la o acţiune protocolară organizată la reşedinţa Ambasadoarei Italiei de la Bucureşti unde fusesem invitat împreună cu regretatul senator Ghiorghi Prisăcaru ca reprezentanţi ai forului parlamentar român; eram atunci Şeful Departamentului Relaţii Parlamentare Externe din Senatul României. Aflându-mă în ţară după încheierea activităţii diplomatice în 2012, am văzut-o pe marea noastră artistă în multe apariţii la Televiziunea Română, fermecându-mă de fiecare dată prezenţa şi prestaţia sa artistică.
A avut o biografie impresionantă, fiindu-mi foarte greu să o prezint în modexhaustiv. În consecinţă mă voi strădui să selectez câteva zone ale activităţii ei. După studiile efectuate la instituţiile muzicale din Braşov, Cluj-Napoca şi Roma Mariana Nicolesco câştiga în anul 1972 Concursul Internaţional “Voci Rossiniane” organizat la Milano de Radioteleviziunea Italiană. Acela a fost momentul iniţial al unei bogate cariere internaţionale marcate prin apariţii pe mari scene de pe toate continentele lumii. I s-au asociat denumiri metaforice precum: Primadonna Assoluta; Regina del Belcanto; Diva Divina. Apare pentru prima dată în faţa publicului românesc în anul 1991 în Sala Ateneului Român; deoarece s-au vândut 10.000 de bilete ea a susţinut trei concerte consecutive. A creat evenimente devenite tradiţionale ca: Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto “Hariclea Darclée”; Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc. Renumita soprană a participat la anumite manifestări speciale printre care: primul concert de Crăciun la Vatican/1993 la invitaţia Papei Ioan Paul al II-lea unde a interpretat o serie de colinde vechi româneşti; premiera mondială a capodoperei Seven Gates of Jerusalem de Krzysztof Penderecki dedicate aniversării celor 3 milenii ale existenţei Oraşului Sfânt/1997.
Constatând că Ateneul Român avea nevoie de un pian excepţional, prin Fundaţia Internaţională pe care a creat-o la New York şi din fondurile reunite la Recitalul de Canto de la “Carnegie Hall” Mariana Nicolesco a oferit instituţiei culturale din Bucureşti un mare pian de concert/marca “Steinway” şi totodată a restaurat orga existentă cu piese originale procurate personal din Germania.
De-a lungul timpului Mariana Nicolesco a dobândit numeroase distincţii şi titluri de onoare cum ar fi: Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce/2008 “pentru merite excepţionale în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră”; Medalia U.N.E.S.C.O. pentru Merite Artistice/1992; Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte din Chişinău/2018; Medalia “Kultur Preis Europa”/2007 “pentru performanţele artistice, pentru calitatea de mentor şi formator al tinerei generaţii şi pentru rolul excepţional încununat de succes pe care îl asumă în relaţia României cu Europa şi a Europei cu România”; Membru de Onoare al Academiei Române/1993; Comandor al Ordinului “Steaua SolidarităţiiItaliene”/2004; Membră a Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris/2018; Ambasador Onorific al U.N.E.S.C.O./2013 ş.a.
Au rămas pentru posteritate o serie de convingeri şi de mărturisiri ale Marianei Nicolesco despre arta autentică a muzicii şi despre pedagogia muzicală, presărate în răspunsurile sale la diferite interviuri. Iată câteva dintre acestea: *“Cântul este o chestiune de vocaţie şi, aşa cum am spus adeseori, se intră în cânt aşa cum se intră în ordinele religioase. Cântul e o artă sacră. Şi poate tocmai de aceea nimic nu îi poate apropia pe oameni mai mult decât cântul.”; *“Şi în planul spectacolului de operă care altădată aducea bucurie, feerie, performanţă vocală extraordinară asistăm la o degradare accelerată ca în atâtea alte domenii. Bizareriile şi urâţenia ne sunt prezentate ca forme inovatoare de expresie, iar cântul cunoaşte un declin constant. De aceea am considerat şi consider că transmiterea către noile generaţii a marilor tradiţii ale acestei arte este un act fundamental, singurul care redeschide perspectiva marilor succese ale muzicii de operă, ale spectacolului de operă. Moda aşa-zisei originalităţi şi cultul urâtului vor dispărea căci publicul nu le va tolera la nesfârşit, iar atunci trebuie să fim pregătiţi pentru a reaşeza arta cântului în rigoarea, splendoarea şi gloria de altădată.”; *“În toate domeniile, după cum se ştie, relaţia Maestru/Discipol este importantă. În arta cântului ea este fundamentală, căci nimeni niciodată nu va învăţa să cânte după manuale şi tratate. Numai empatia Maestru/Discipol poate guverna formarea, evoluţia, drumul spre măiestrie al unui viitor artist liric… Maestrul de Canto este ca un sculptor chemat ca dintr-o materie primă de valoare să scoată o capodoperă.”; *“După cum ştiţi, eu am cântat pentru prima oară pe o scenă din ţara natală în anul 1991 după ce destinul mă purtase pe cele mai glorioase scene ale lumii… Mulţi tineri, şi nu numai artişti lirici în devenire, ci şi violonişti sau pianişti mi s-au adresat atunci rugându-mă să-i ascult, să-i îndrum, să-i ajut să meargă pe calea adevăratei, marii muzici. Eram pe culmile unei cariere internaţionale şi totuşi, dintr-odată m-am gândit că vocea şi cântul mi-au dat atât de mult, infinit mai mult decât aş fi sperat vreodată şi că, posesoare a atâtor mari tradiţii, era important să le împărtăşesc, să le transmit celor care visează la altitudinile artei, la perfecţiunea în artă, la perfecţiunea prin artă.”.
Din sfera evocărilor descrise cu un mare talent narativ am ales pe cele referitoare la strălucita soprană Elisabeth Schwarzkopf: i) “Rigurosul şi austerul program al Teatro alla Scala din Milano mă prezentase deja drept «una dintre marile mozartiene ale timpului nostru» şi, totuşi, am ţinut să parcurg cu Elisabeth Schwarzkopf principalele roluri dramatice din operele lui Mozart: Donna Elvira în Don Giovanni, Vitellia în La Clemenza di Tito, Elettra în Idomeneo. Asta gândindu-mă pe bună dreptate că este depozitara unei imense experienţe personale, dar şi a tradiţiilor statornicite în colaborarea ei cu Bruno Walter sau Herbert von Karajan. Elisabeth era încântată să facem muzică împreună, cânta împreună cu mine şi de la un punct înainte o adevărată luptă se încingea între cele două «Săgetătoare» care eram, eu vrând să mai reiau cutare pasaj şi ea căutând să mă oprească, spunând că era deja perfect: «Wunderbar, Wunderschön, Fenomenaaal!»”; ii) “Odată trebuia să ne vedem cu Elisabeth spre orele 7 seara la reşedinţa ei de la Zumikon la câţiva kilometri de Zürich unde mă aflam. Pe la ora 5 îmi telefonează şi conversaţia noastră durează aproape o oră. Când ajung la Zumikon o găsesc foarte agitată şi-mi spune: «Iartă-mă, a fost aşa de pasionantă convorbirea noastră încât am uitat să-ţi spun de ce telefonasem. O tânără soprană din Germania, care e în carieră şi vrea să ajungă pe culmi, doreşte să studieze cu mine pentru a-şi împlini visul. Iar eu i-am spus să vină aici la ora 7 când Frau Mariana Nicolesco şi cu mine facem muzică împreună ca să vadă despre ce este vorba în arta cântului. Şi-mi pare atât de rău că am uitat să-ţi cer voie ca ea să asiste la reuniunea noastră.». «Elisabeth – i-am răspuns – eu cânt în faţa a mii şi mii de oameni, aş fi fericită să fie nu doar această tânără soprană aici, ci toţi iubitorii muzicii, învăţând împreună.»”.
La 14 octombrie 2022 Destinul a hotărât ca Regina del Belcanto să plece în Eternitate. Se odihneşte în Cimitirul Ghencea din Bucureşti unde am ajuns împreună cu fiul meu cel mare Vlad Mihai punând la mormântul ei un buchet de garoafe roşii ale sincerei recunoştinţe faţă de marea artistă lirică şi promotoarea muzicii culte autentice.