Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Marinela Voivozeanu (PSD), numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai: Nu m-a întrebat nimeni și nu ştiu ce înseamnă această activitate
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Politic

Marinela Voivozeanu (PSD), numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai: Nu m-a întrebat nimeni și nu ştiu ce înseamnă această activitate

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 3 aprilie 2023
Distribuie
Foto: Marinela Voivozeanu / Facebook

Mirela Ionela Achim (www.b1tv.ro)

Marinela Voivozeanu, lidera femeilor social-democrate din județul Călărași, este proaspăt inginer agricol și, de câteva luni, manager la Biblioteca județeană din Călărași. Recent, ea s-a trezit că e numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai, la propunerea ministrului Economiei, Florin Spătaru, tot de la PSD.

Iar „trezit” nu e o exagerare. Voivozeanu a povestit, pentru Libertatea, că Vasile Iliuţă, șeful PSD Călărași, s-a dus la București cu mai multe CV-uri, inclusiv cu al ei, pentru a obține niște promovări pentru oamenii de la partid. Femeia nu aplicase pentru ceva anume și inițial crezuse că i s-a dat „ceva pe educaţie, pe cultură”. Abia apoi a aflat că a fost trimisă tocmai în conducerea șantierului naval. Marinela Voivozeanu spune că probabil nu va accepta funcția pentru că nu știe nimic despre acest domeniu.

Cum a ajuns Marinela Voivozeanu în conducerea Șantierului Naval 2 Mai

Pe 24 martie, Marinela Voivozeanu a fost desemnată administrator provizoriu al Șantierului Naval 2 Mai, în urma şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.

Replicaonline.ro notează că Adunarea Generală a votat-o în unanimitate, la propunerea ministrului Economiei, Florin Spătaru (PSD). Ea ar trebui să se prezinte la post din 4 aprilie.

Într-un interviu pentru Libertatea, Voivozeanu a arătat cum numirea a fost o surpriză și pentru ea.

„Preşedintele organizației județene (Vasile Iliuţă, președintele PSD Călărași – n.r.) a mers cu mai multe CV-uri la Bucureşti pentru a ne promova. Eu n-am ştiut că ajung acolo. Nici dumnealui n-a spus: „Marinela trebuie să ajungă într-un anume consiliu de administraţie”. Doar s-au dat nişte CV-uri.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, mesaje de solidaritate cu Israelul
14 aprilie 2024

Cine m-a selectat acolo nu ştiu. Şi nici nu e problema mea cine m-a selectat la şantier. Criteriile sunt ale ministerului, pentru că există un ordin de ministru. Nu ştiu dacă mă voi duce, pentru că, deocamdată, nu le-am dat niciun răspuns domnilor. Probabil că nu mă voi duce…

Nimeni nu m-a sunat să-mi ceară un punct de vedere”, a spus Marinela Voivozeanu.

Partidul, în tot și-n toate. Cum sunt politizate instituțiile și companiile de stat

Voivozeanu a mai afirmat, pentru Libertatea, că e o practică absolut comună ca organizațiile din țară ale partidelor să trimită la București propuneri de oameni care să fie apoi plasați prin diverse funcții. Astfel, în loc ca aceste posturi să fie ocupate de profesioniști, ele ajung la diverși oameni pur și simplu pentru că sunt membri de partid. O explicație simplă pentru cum a ajuns să arate astăzi România.

Ambasadorul rus la București, convocat la MAE, după atacurile Rusiei asupra Ucrainei din apropierea graniței cu România
29 august 2025

„Dar nu sunt singura! Nu numai Călăraşiul face aşa. Toate organizaţiile din ţară propun oameni din teritoriu pentru a fi promovaţi în consilii de administraţie sau unde se poate: ministru-secretar de stat, secretar de stat etc. Deci, dumnealui (Vasile Iliuţă, n.r.) a plecat cu nişte CV-uri la Bucureşti. Nu doar cu al meu. Şi după aceea am fost selectată…

- Publicitate -

Eu ştiam că CV-ul meu a plecat către Bucureşti. Şi, încă o dată, nu e doar CV-ul meu, ci şi al altor colegi de aici, din Călăraşi. Şi nu se întâmplă doar în Călăraşi această promovare a tinerilor sau a oamenilor care sunt angrenaţi în munca de partid. Ci peste tot în ţară! Acum, că m-au selectat pentru Şantierul Naval, nimeni n-a ştiut aşa ceva. Nici nu m-a întrebat cineva. Numirea era deja făcută când am aflat.

Apăruse acel ordin de ministru (ordinul de numire semnat de ministrul Economiei, Florin Spătaru, n.r.). N-am ştiut. Mă gândeam că poate e ceva pe educaţie, pe cultură. Eu sunt şi directoarea bibliotecii de la Călăraşi şi facem acţiuni frumoase şi cu copiii. M-am gândit că pe zona asta m-aş plia pe ceva la Bucureşti, să pot să-mi aduc şi eu aportul cu ce ştiu.

N-am ştiut nimic! N-am vrut eu să ajung la Şantierul Naval. Departe de mine lucrul ăsta! Nimeni n-a ştiut.

Dacă mă duc către o funcţie în care sunt promovată de către colegii mei de partid, înseamnă că şi trebuie să performez acolo. Or, eu nu ştiu ce înseamnă activitatea şantierului naval şi de asta am spus că este posibil nici să nu dau curs acestei propuneri”, a mai declarat Marinela Voivozeanu, pentru Libertatea.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Variații mari în impozitarea transferurilor afacerilor de familie
Articolul următor Sezonul estival pe Litoral s-a deschis în data de 2 aprilie
Un comentariu
  • Tepes/vodka spune:
    6 aprilie 2023 la 13:54

    „Marinela Voivozeanu (PSD), numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai: Nu m-a întrebat nimeni și nu ştiu ce înseamnă această activitate”.
    Muiarea fu cinstita … javrele’s prin sparlament !

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Amenzi de 6,3 milioane de lei în comerțul de carne de miel
Actualitate
Secretarul general al NATO, întâlnire cu Donald Trump la Washington
Extern
Restricții de tonaj (7,5 tone) pe teritoriul Ungariei în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice
Transporturi

RSS Știri Financiare

  • Lidl a depășit pragul de 400 magazine în România la zece ani de la intrarea pe piață
  • Fabrica de biciclete din Timișoara a exportat 800.000 de unități în rețeaua europeană Decathlon
  • Washzilla, prima spălătorie auto complet automată de tip touchless din România
  • Curățenia de întreținere în birouri: ce trebuie făcut zilnic, săptămânal și lunar
Politic

Conducerea PSD a aprobat în unanimitate demisia premierului Marcel Ciolacu și ieșirea de la guvernare

0 minute
Companii

Roberto Follacchio a preluat rolul de Vicepreședinte Resurse Umane al Ursus Breweries

3 minute
Politic

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că începe o nouă investiție în infrastructură

3 minute
Politic

Meleşcanu: ,,La Consiliul European merge preşedintele României’’

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?