Între filmele recent introduse pe platforma de streaming TIFF Unlimited se numără şi ”Marygoround” (O: Maryjki), o tragicomedie poloneză.
Viaţa Mariei, o vânzătoare dintr-un oraş de provincie din Polonia, se desfăşoară după un scenariu aparent lipsit de variaţie. Mici scene din cotidian sunt prezentate de regizor cu un umor de bună calitate, de la toanele cumpărătorilor până la depănarea horoscopului sentimental de către o tânără şi atrăgătoare colegă, care pare a avea tot atâta sens pentru eroină cât prevenirea ninsorilor în deşertul Atacama (deşi, iată, pe fondul schimbărilor climatice, ultimele chiar s-au întâmplat de curând!).
Vânzătoarea găseşte o statuetă reprezentând-o pe Fecioara Maria într-un tomberon (încă o scenă tragicomică pe lista propusă de realizatorii filmului).
Apoi, retrasă acasă, visând la o mare iubire improbabilă la vârsta de 50 de ani şi cu lipsa de experienţă pe care o avea, primeşte vizita unei nepoate mondene, al cărei singur regret (glumind, bineînţeles) era că nu se vor reîntâlni în Iad, fiindcă s-ar fi distrat bine împreună (aluzie la viaţa retrasă şi la religiozitatea Mariei – n.n. Grażina Misiorowska face o treabă excelentă în rol).
Nu este o peliculă care să atragă prin mai mult decât privirea tragicomică aruncată asupra existenţei şi jocul inspirat al actorilor, dar trebuie să recunoaştem că acestea două îi ies bine.
Se pare că frumuseţea fizică este prima condiţie pentru reuşita în dragoste, aşa că vânzătoarea, trecută bine, se resemnează să trăiască într-o lume a ei.
Duo-ul de la magazin dintre aceasta şi colega sexy care atrăgea privirile tuturor bărbaţilor, evident interesaţi de tot ce se putea găsi în magazin, nu numai de produse, credem că va face deliciul spectatorilor, ca şi citirea cu glas tare a prospectului unui medicament de către nepoată.
Este pur şi simplu o peliculă pe alocuri amuzantă despre absurdul vieţii.
Sigur, tentativele disperate ale eroinei de a descoperi, în situaţia dată, dragostea perfectă, atât cea spirituală, cât şi cea trupească, pot părea cam patetice, dar au o anumită doză de originalitate, accentele de comedie neagră fiind binevenite pentru a da o notă de picanterie bizară unei pelicule altfel obişnuite.
Există însă un moment de surpriză în relaţia Mariei cu Milosz, un tânăr ale cărui replici păreau prea frumoase pentru a fi adevărate, care îndreaptă firul acţiunii către dramă. Eroina nu-şi putea atinge obiectivul, orice s-ar fi întâmplat, ba chiar totul putea aluneca în tragedie.
Mai sunt, ulterior, şi scene care ar putea fi catalogate ca atac la religie, dar, nefiind un film filosofic, à la Bergman, nu cred că trebuie să ne oprim prea mult asupra lor.
(De fapt, aş sintetiza astfel: dacă ar fi să mă iau după ”înalta” filosofie că, pentru a fi liberi, descătuşaţi, trebuie să spargem icoanele sau statuetele cu specific religios din apartament, ar trebui să fie ultima cronică de film pe care aş mai face-o vreodată; însă ca tragicomedie cu accente negre, e o vizionare agreabilă).
Mai degrabă ar trebui să conchidem că fericirea în dragoste este o iluzie după care aleargă tot mapamondul, însă se dovedeşte a fi mai mult o himeră decât un lucru palpabil.
Şi totuşi, toţi ne-o dorim cu disperare, indiferent de vârstă, sex sau aspect fizic, asemeni fluturelui care zboară în jurul lămpii.
Totul este ca, în căutarea ei, să nu plătim un preţ prea mare.
Cum ar fi arderea aripilor.
