0 C
București
luni, 30 noiembrie

Măsurile din starea de alertă, prezentate populației cu 30 de minute înainte de a intra în vigoare

Presați de termenul de finalizare a stării de urgență, care exipra pe 14 mai, ora 00:00 și lipsa totală a unor decizii predictibile luate într-un timp util pentru a permite populației să înțeleagă noile măsuri, Guvernul a prezentat, cu mai puțin de jumătate de oră înainte de a intra în vigoare, o mică parte din măsurile care se aplică în starea de alertă.

Cum vor avea timp oamenii și companiile să se pregătească pentru a nu încălca noile norme, mai ales în condițiile în care nici măcar nu se știu toate măsurile, nu a explicat nimeni din conducerea țării.

Declarația de presă, fără accesul jurnaliștilor, a fost ținută de Ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat.

Arafat a fost primul care a prezentat o serie din noile măsuri, după ce Vela a realizat o introducere inutilă, într-un limbaj de lemn.

  • din 15 mai, în spațiile închise se instituie obligativitatea purtării măștii, la fel la muncă, în mijloacele de transport
  • angajatorii trebuie să ia măsuri speciale pentru desfășurarea activității în siguranță, se decalează programul unde sunt mai mult de 50 de angajați
  • instituțiile și firmele care desfășoară activități cu public trebuie să ia măsuri speciale: minim 4 metri pătrați pentru client, o distanță de 2 metri între persoane, nu trebuie să intre persoanele cu temperatura de peste 37,3 grade C, trebuie să asigure dezinfecția suprafețelor; trebuie să ia măsuri pentru a evita aglomerația
  • rămân închise terasele și zonele de servire, exceptate activitățile de preparare a hranei care nu presupun rămânerea clienților și cele cu drive in, room service, delivery
  • se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Franța, Regatul Țărilor de Jos, Turcia, Germania, Marea Britanie, Spania, SUA, Iran și din aceste țări către România, excepții: zborurile de marfă, umanitare, cele organizate de stat, cele pentru intervenții în situații de urgență, cele care transportă echipe de intervenție, aterizările tehnice necomerciale
  • se suspendă transportul rutier prin servicii regulate și ocazionale pentru toate cursele din Italia, Germania, Marea Britanie, Regatul Țărilor de Jos, Austria, până în 1 iunie; excepții se vor vedea în anexă
  • se reia activitatea cabinetelor de medicină dentară, cu măsuri speciale de prevenție
  • se instituie, din 13 mai, pentru toți cei reveniți din străinătate măsura izolării la locuință împreună cu familia, cei care nu pot face acest lucru sau care nu vor să-și expună familia pot cere carantinare în spațiile puse la dispoziție de autorități
  • cei care încalcă măsura izolării sunt trimiși obligatoriu în carantină 14 zile, pe cheltuiala lor. Sunt și aici excepții
  • se pot institui măsuri de carantinare; măsurile de carantinare rămase în vigoare în diverse localități rămân
  • din 15 mai, e permisă circulația în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenție; fără grupuri mai mari de trei persoane; 
  • se dispune redeschiderea parcurilor, excepție: locurile de joacă pentru copii
  • interdicția deplasărilor între localități, excepții: pentru muncă, în scop umanitar/ voluntariat, comercializare produse agroalimentare, pentru munci agricole, pentru eliberare de documente, pentru participare la tratamente, pentru însoțirea unor rude, pentru îngrijirea unor rude, pentru decesul unui membru al familiei și altele
  • școlile rămân închise, elevii de an terminal pot merge pentru pregătirea examenelor, cu respectarea regulilor de prevenție

Nelu Tătaru a adăugat următoarele

  • de la ora 00.00 intrăm în stare de alertă
  • suntem într-o pantă ușor descendentă, cazuri noi confirmate în scădere, cazuri la ATI în scădere, număr mare de vindecări
  • rămânem cu reguli și precauții
  • se reiau anumite activități; asta se desfășoare conform unor reguli; ele se găsesc în Ordinul comun semnat de ministrul Sănătății și ministrul de resort;
  • de exemplu, măsurile privind activitățile sportive se iau de ministrul Sănătății și ministrul Sporturilor; măsurile privind școlile, prin ordin semnat de ministrul Sănătății și ministrul Educației
  • din 15 mai, se reiau slujbele religioase în afara bisericilor, facem o evaluare în următoarele 14 zile; în funcție de aceasta, vom putea eventual lua decizii privind slujbele în interior
  • se deschid hotelurile, un ordin comun cu ministrul Economiei va stabili regulile
  • deschiderea saloanelor de înfrumusețare, regulile vor fi într-un ordin cu ministrul Economiei și al Muncii
  • regulile în mijloacele de transport vor fi într-un ordin semnat cu ministrul Transporturilor
  • pacienții COVID vor fi tratați în saloane stomatologice speciale
  • în 14 zile vom evalua situația, vom interveni pentru corecție, dacă vom constata o creștere a numărului de cazuri
- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW