Hârtia, instrumentele de scris și cerneala pot fi recunoscute drept marile invenții ale umanității. Pentru că ele au permis păstrarea informației peste generații și astfel, clădirea civilizației. Generațiile care urmau nu o mai luau de la început, ele aveau deja o zestre păstrată în scris și construiau ceva de pe o treaptă superioară.
Primul stilou ar putea fi instrumentul de scris făcut din trestie și care apare în picturile de pe piramidele egiptene. Era, de fapt, o așchie de trestie, cu o despicătură la mijloc, pe unde se scurgea cerneala pentru a scrie pe papirus. Nu foarte departe de stiloul modern…
Cerneala e mai veche decât scrisul
Cerneala este chiar mai veche decât stiloul cel mai vechi. Chinezii antici o cunoșteau încă în secolul 23 î.Ch. și pictau cu cerneală de plante sau din minerale pânzeturile. În India se producea cerneală încă din secolul 4 î.Cr.
Cernelurile folosite de-a lungul vremii au fost cele pe bază de ulei și azi, de apă. În Antichitate, se făceau cerneluri pe bază de rășină de pin, amestecată cu oase arse ori cenușă de lemn.
Romanii foloseau pene de metal pentru scris. Stilourile cu rezervor au existat încă din secolul X într-o formă mai rudimentară, dar ele nu erau folosite la scară largă. Până la urmă, doar cei învățați știau să scrie.
Oamenii au folosit pene de pasăre pentru a lăsa urme pe hârtie, începând din secolul VI și până în secolul XIX. Așadar, o evoluție lentă a instrumentelor de scris în această perioadă.
Primele stilouri cu rezervor au apărut în Franța în secolul XIX și au reprezentat ceva revoluționar, pentru că nu mai lăsau pete de cerneală și nici nu trebuia să fie muiate în cerneală la câteva secunde.
Finalul secolului XIX a prilejuit inventarea primului pix cu bilă, care se dovedea a fi și mai ieftin și mai practic decât stiloul. Primul pix din fibre de plastic a apărut în Japonia în anii 1960 și apoi au apărut și markerul (cu varianta sa foarte populară printre studenții de azi, highlighter-ul).
Istoria ascuțitorii
Timp de sute de ani singurul fel în care creionul era ascuțit, era prin folosirea unui cuțit. Creionul, în forma sa mai primitivă, adică o bucată de grafit învelit în piele de oaie, a apărut în Anglia în secolul XVI. În Anglia, lângă Cumbria, a fost descoperit atunci un zăcământ mare de grafit, acel mineral moale care lasă urme. Primii utilizatori ai creioanelor au fost ciobanii, și le foloseau pentru a marca oile.
Evident, odată cu progresul, au apărut modalități mai simple de a ascuți creioanele, făcând economie la ele. Multe secole ele erau destul de scumpe și greu de făcut, deci desenatorii aveau tot interesul să le prelungească durata de viață. Așadar, s-a născut ascuțitoarea.
The „love sharpener”…
Micul obiect a fost inventat de francezul Bernand Lassimonne în 1828. Lassimone era geometru și folosea, evident, multe creioane. Invenția sa se numea „taille crayon” și a beneficiat chiar și de reclamă în Le Constitutionnel, ziar influent la acea vreme, de politică și literatură. Invenția îi este atribuită însă oficial lui Therry des Estwaux, care a perfecționat ascuțitoarea zece ani mai târziu. Englezii au botezat ascuțitoarea cu un nume pretențios, Styloxynon, și au realizat câteva modele de ascuțitori a căror calitate și estetică le apropie obiectele de artă.
În anii 1910 s-au inventat chiar și ascuțitori electrice, către 1917 compania Farnham Printing & Stationery Co din Minneapolis le producea industrial, și utilizarea lor s-a generalizat după anii 40. Un amănut simpatic: americanii botezau ascuțitoarea „love sharpener”.
