Activitatea microîntreprinderilor din România a înregistrat, în ultimii 5 ani, evoluții contradictorii reflectate în cifra de afaceri, a forței de muncă, a profitabilității, a situației financiare, precum și a evoluției acestui segment de companii, potrivit unui studiu realizat de Instant Factoring.
Studiul a radiografiat evoluţia acestora în ultimii 5 ani și are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de toate companiile locale la Ministerul Finanțelor Publice (la sfârșitul perioadei). Alte surse oficiale care au fost folosite în cadrul acestui studiu includ: Institutul Național / European de Statistică (INS / Eurostat), Banca Națională a României (BNR), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE). Cifrele utilizate sunt cele aferente rezultatelor financiare preliminare ale anului 2018.
Cifra de afaceri – evoluție și estimare
În ultimii 5 ani (2014 – 2018), cifra de afaceri a microîntreprinderilor a scăzut cu 6% față de 2017, însă a rămas cu 11% peste nivelul din 2014, la 131 miliarde lei în 2018 (în baza datelor extrase în iulie 2019). Microîntreprinderile reprezintă mai puțin de 10% din totalul cifrei de afaceri a tuturor companiilor din România, 1,401 miliarde lei la sfârșitul lui 2018, conform Registrului Comerțului.
Din punct de vedere al distribuției sectoriale, Comerțul cu amănuntul este cel mai mare sector, cu o cifră de afaceri de 25,8 miliarde lei în 2018. Este urmat de Comerțul cu ridicata cu 15,4 miliarde lei și de Industria de Construcții cu 13,6 miliarde lei în 2018. În top 5 se mai află microîntreprinderile din Transporturi și Depozitare cu 13,2 miliarde lei și cele din Industria Prelucrătoare cu 13 miliarde lei.
Microîntreprinderile active în primele 5 sectoare realizează în total 62,8% din cifra de afaceri a microîntreprinderilor din România, cu un total de 81 miliarde lei, toate celelalte sectoare reprezentând o cifră de afaceri totală de 48 miliarde de lei, adică 37,2% din total.
Segmentare sectorială după cifra de afaceri pe tip de companii
Pe tip de companii, 47,5% din cifra de afaceri consolidată a fost generată de companiile cu o cifra de afaceri cuprinsa în intervalul 50K-250K EUR, urmat de categoria 250K-500K EUR cu 36,3% și de cele cu o cifră de afaceri de sub 50K EUR (16,2%).
Cifra de afaceri a microîntreprinderilor active, înregistrate în București a fost de 26 miliarde lei în 2018 și a reprezentat 20% din total. Urmează județele Cluj (5,6%), Ilfov cu (4,5)%, Timiș (4,5%) și Constanța (4%). Împreună primele 5 județe au generat peste o treime din cifra de afaceri totală (38,7%) în 2018.
Număr de companii
Numărul microîntreprinderilor care și-au raportat rezultatele financiare a scăzut cu 3% față de 2017 și cu 6,7% față de 2014, la 574,8 mii în 2018 (inclusiv cele cu activitate suspendată). Microîntreprinderile cu cifra de afaceri de sub 500.000 EUR reprezintă 85% din totalul celor 660 mii de companii românești care au depus bilanț la Registrul Comerțului aferent anului 2018.
Pentru 2019 estimăm stabilizarea indicatorului în jurul pragului de 590 mii de microîntreprinderi.
Segmentare pe tip de companii
Numărul microîntreprinderilor active, potrivit definiției Registrului Comerțului a fost de 525K în 2018. Dintre acestea 116,7K au avut cifra de afaceri mai mică sau egală cu zero, adică peste o cincime din total (22%). Doar 408.212 dintre micro-companii (78% din total) au înregistrat activitate, cifra de afaceri mai mare ca zero. Cele cu cifra de afaceri cuprinsă între 50K-250K EUR, în pondere tot de 22%, au generat însă cea mai mare parte, de 47,5% din cifra de afaceri locală.
Comerțul cu amănuntul a fost cel mai mare sector, cu 93K companii (17,7% din total), urmat de activitățile profesionale (65,2K respectiv 12,4% din total) și construcții (52,4K respectiv 10% din total). La polul opus regăsim distribuția apei & salubritate (2,5K respectiv 0,5%), energie & gaze (1,5K respectiv 0,3%) și sectorul extractiv (0,8K respectiv 0,2%).
Poziționarea pe primul loc a Comețului cu amănuntul subliniază faptul că economia românească este bazată pe consum, apoi pe servicii profesionale, iar abia pe locul 5 apare industria prelucrătoare cu 43,5K companii, în urcare cu o poziție față de anul precedent.
Distribuție geografică după numărul de companii active
Numărul de microîntreprinderi active, înregistrate în București a fost de 111,5 K în 2018 și a reprezentat 21,2% din total. Urmează județele Cluj (6,4%), Ilfov (4,6%), Timiș (4,4%) și Constanța (4,2%). În total, în primele 5 județe erau înregistrate 210K de microîntreprinderi active, adică 41% din total.
Peste o treime dintre microîntreprinderi au o vechime mai mică de 5 ani, 21,4% au între 5 și 10 ani, 18,8% între 10 și 15 ani, 10,9% între 15 și 20 de ani, iar 13,5% peste 20 de ani. Companiile cu o vechime mai mică de 5 ani au generat cea mai mare pondere (24%) din cifra de afaceri în 2018.
Cele mai riscante sectoare după numărul de insolvențe 2018
În 2018 au existat aproximativ 3,5K de insolvențe la nivelul microîntreprinderilor din România. Dintre acestea 1,3K au fost din categoria cu cifra de afaceri zero, 1K sub 50K euro, 746 între 50-250K euro și 247 din intervalul 250-500K euro.
Ca pondere în total microîntreprinderi active, industria extractivă a fost cea mai riscantă cu 2,2%, urmată de construcții și hoteluri & restaurante cu câte 1,2% fiecare.
Număr de angajați
Forța de muncă a scăzut cu 12% comparativ cu 2017 și cu aproape 20% față de 2014, la 1 milion de angajați în 2018. Pentru 2019 estimăm stabilizarea forței de muncă în jurul nivelului de un milion de angajați.
Alături de procesul accelerat de migrație, cel de inadecvare a sistemului de învățământ la cerințele pieței și de absența măsurilor de integrare a persoanelor inactive reprezintă principalii factori care generează tensiuni pe piața locală a forței de muncă.
Din forța de muncă totală de aproape un milion de angajați, la nivel sectorial, comerțul cu amănuntul este lider cu 143,7K salariați (14,7%), urmat de industria prelucrătoare (139K respectiv 14,2%) și construcții (122K respectiv 12,5% din total). La polul opus regăsim distribuția apei & salubritate (7,2K respectiv 0,7%), sectorul extractiv (2,6K respectiv 0,3%) și energie & gaze (1,3K respectiv 0,1%).
Capitala conduce și în privința numărului de angajați, cu peste 173K, adică 17,7% din total. Urmează județele Cluj (5,5%), Constanța (4,6%), Timiș (4,3%) și Ilfov (3,8%). Microîntreprinderile active înregistrate în aceste județe aveau aproape 350K de angajați, adică aproape 35,8% din total.
Îngrijorător este că peste 40% dintre microîntreprinderile active nu au avut niciun angajat în 2018. Dintre acestea, cele mai multe respectiv 102,5K au avut și cifra de afaceri egală cu zero în 2018.