Victor Iosif
Rodul a cinci ani de publicistică (2017-2022) în revista „Constelații diamantine”, apariția volumului Zboruri prin Constelații diamantine (Editura PIM, Iași, 2022) poate fi considerată, prin consistența și originalitatea eseurilor, un veritabil eveniment editorial. Dintr-o succintă carte de vizită Despre autor – inginerul electrotehnist Mihai Caba „trăitor de Iași”, orașul pentru care a fost „Străjer al Soarelui Electric”, reținem doar câteva titluri (cu mențiunea că acesta are contribuții esențiale la monografii cu caracter tehnic-profesional): „Negruzzist”… pe firul amintirilor (2013); Răsfoind un volum și altele… (2014); Răsfoind volumul Rochia devorbe(2014); Lumina unei prestigioase aniversări: Școala de la Lespezi – 150! (2014); O viață pe drumul Luminii (2015); Lespezi, între legendă și împlinire (2015); Castanul Unirii de la Vișan (2016); Un erou s-a întors acasă (2017); Răsfoind romanul Inelul cu ametist (2018); Despre Iași, cu iubire (2020); Epigrame cu tâlcuri ascunse (2021).
Membru activ al „Societății Culturale «Junimea ʼ90»” și al „Asociației Literare «Păstorel»”, cu o prezență ardentă în viața Cetății ieșene, Mihai Caba are un simț al umorului de bună calitate sublimat în versuri armonios structurate, cu tentă epigramatică acoperind o multitudine de „păcate” omenești și lucruri neavenite din societatea actuală, al căror mesaj se amplifică prin talentul declamativ al autorului.
Cartea se bucură de referințe prestigioase, pornind de la cuvântul doamnei Doina Drăguț, care este patronul spiritual al revistei „Constelații diamantine” (apărută în 2010 la Craiova sub egida Ligii Scriitorilor Români și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști): „Citind cartea de față, simți cum îți tresaltă inima de fericire că te numeri printre urmașii acestor români adevărați, care și-au pus tot talentul lor, chiar și viața, în spiritul înălțării culturii și desăvârșirii poporului român”. Pentru distinsul literat Gheorghe A. Stroia, „scriitorul ieșean este, în ultimă instanță, un fin observator al vremurilor pe care le trăim, un suflet încărcat cu lumină și noblețe, care ne aduce mereu aminte despre oameni, locuri, idei ori personaje, pe care nu merită să le uităm”. Iar președintele Asociației literare „Păstorel”, comandorul Mihai Batog Bujeniță, citind paginile semnate de prietenul și colaboratorul Mihai Caba observă, pe bună dreptate, că „între simpla informație și povestea prezentată de un autor este o mare diferență, iar aceasta este dată de sufletul pe care scriitorul îl pune atunci când transformă informația în poveste!”
Mihai Caba trăiește cu intensitate prezentul cultural, scrisul său îngemănează informația erudită cu vibrația lirică, oglindirea trecutului este puntea de lumină menită să trezească generația tânără pentru asumarea identității naționale. E un adevărat privilegiu să-l însoțim pe autor în această călătorie prin „constelații diamantine” în care se perindă figuri alese dintr-o galerie pilduitoare a neamului românesc: Nicolae Milescu-Spătarul e apreciat ca „primul homo universalis al culturii noastre!”; „înțeleapta povață a lui Miron Costin despre zăbava cetitului cărților va continua să încolțească viguros și în rândul generațiilor ce-or să vină”; cărturarul Dosoftei are „un loc binemeritat în rândul înaintemergătorilor”; la UNESCO România s-a impus prin cele trei mari personalități ale sale: Dimitrie Cantemir, Constantin Negruzzi și Nicolae Iorga!”; Petru Maior – „un corifeu al Școlii Ardelene” care, în viziunea lui Nicolae Iorga, a ilustrat o epocă; „numele iluministului Gheorghe Asachi „înnobilează frontispiciile prestigioaselor instituții culturale, științifice și artistice ieșene și nu numai”; „Alexandru Ioan Cuza la 200 de ani de la naștere… și în veacurile care vor veni” rămâne „drept Domnul Cuza – Unificatorul!”; Mihail Kogălniceanu, „personalitate cultural-enciclopedică” este totodată un „făuritor al Unirii Principatelor”; Alexandru D. Xenopol este „corifeul istoriei neamului românesc”; Vasile Alecsandri „a fost, este și va rămâne în posteritate Bardul de la Mircești”; amintirea lui Mihai Eminescu, Veronica Micle și Ion Creangă „va rămâne de-a pururi o strălucitoare Trinitate a culturii române și universale”; „Iașul istoric și cultural… nu are cum să-l uite nici pe Titu Maiorescu”, iar revista „Convorbiri literare” este, fără îndoială „Mărțișorul cultural românesc”.
Volumul proaspăt editat de Mihai Caba este o carte-document, pentru că oferă lucruri inedite privind personalități, locuri istorice, momente de referință ale vieții literare și artistice. Însă bogăția informației care ar putea copleși cititorul prin acumulări de date, nume, mărturii, reflecții și opinii critice este admirabil înveșmântată stilistic, generând interes și emoție. Eseurile sunt izvodite printr-o documentare extrem de riguroasă, autorul nu se limitează la informația de dicționar, pătrunde în miezul lucrurilor, caută explicații și răspunsuri la întrebări pe care le pune cu un uimitor simț al detaliului pentru a situa în lumina potrivită omul și opera. Sunt luate în seamă printr-o abordare exhaustivă amănunte biografice, atitudini sociale, împrejurări politice, contexte culturale, stări psihologice, momente istorice cu accente edificatoare în creionarea unui portret, în sesizarea unor laturi mai puțin cunoscute care aduc perspective noi de cunoaștere și apreciere.
Autorul atrage atenția asupra unor așezăminte unde se cuvine să poposim pentru a renaște spiritual și a ne regăsi demnitatea și rădăcinile: Castanul Unirii de la Vișan este „locul unde s-a plămădit Unirea și s-a născut România”; „un popas la Hermeziu, la casa negruzziștilor, la Biserica și Mormintele familiei, la Școlița lui Iacob …. este un bun prilej de închinăciune … asemenea Hordoului, Lancrămului și Ipoteștiului și al altor asemenea altare ale neamului românesc”; Bojdeuca din Țicău la Centenar este „un sfânt altar de reculegere spirituală”; „Sonetul continuă să (în)cânte la vila lui Mihai Codreanu de la Iași”.
Farmecul romantic al urbei renaște cu amintirea unor ilustre personalități care i-au adus faima de „oraș al marilor iubiri”: un titlu epistolar – Dragă și dulce Veronică – este emblematic pentru poezia eminesciană; George Topârceanu este „chiriașul grăbit al Ieșilor”; Păstorel „se identifică în viața literară cu inefabilul spirit românesc”; „Romanticul Metaforel Ionel Teodoreanu”, cu proza sa „poetică tulburătoare” a încântat generații de cititori adolescentini; poezia Magdei Isanos este „de fiecare dată revigoratoare sufletește”; Cărțile Anișoarei Odeanu cuceresc prin „franchețea stilului” și prin „farmecul inconfundabil al autenticității”; scriitoarea Cella Serghi „va rămâne de-a pururi luminoasă pe pânza memoriei afective a generațiilor de cititori”.
Cuvântul „neuitare” străbate ca un laitmotiv paginile evocatoare, iar autorul aduce argumente în sprijinul acestui deziderat cultural patriotic: faptele eroice precum cea a Ecaterinei (Cocuța) Conachi „trebuie aduse grabnic în Cartea de Aur a Unirii Principatelor, în manualele rescrise ale istoriei românești”; editarea Notelor de război ale sublocotenentului erou Ioan R. Marinescu din Heci-Lespezi s-a datorat „unui adevărat miracol”.
Momente aniversare sau comemorative sunt un prilej de a reîmprospăta conștiința identitară în spirit cronicăresc „spre a nu se pierde șirul anilor” și pentru o dreaptă cinstire a celor ce au însemnat tot atâtea etape în devenirea limbii, a culturii și literaturii, a visului românesc de unire și afirmare a spiritului național: prin testamentul său Ienăchiță Văcărescu „deschide seria artelor poetice românești”; opera lui Ion Budai-Deleanu constituie „un temeinic model de modernitate literară a epocii”; Didahiile lui Antim Ivireanu reprezintă „opera omiletică de referință, mereu actuală prin pilde și limbă literară”. Dinicu Golescu „a făcut la timpul său trecerea de la limba română veche la limba literară română modernă”; „De la înaintașul «Sburător» Ion Heliade Rădulescu ne-a rămas îndemnul Scrieți, băieți, numai scrieți!”; în evaluarea operei lui Al. Vlahuță „trebuie să-i adăugăm acesteia văditul ei caracter patriotic”; Gala Galaction a fost un vrednic „slujitor al Bisericii și Scrisului” în memoria căruia „o piațetă din Ierusalim îi poartă numele”; „posteritatea poetului filosof Panait Cerna rămâne luminoasă și astăzi”, iar numele său merită „un cuvenit Remember”; „De numele lui Iacob Negruzzi… stă legată indisolubil apariția la Iași, în 1863, a «Junimii»”; revista „Viața Românească” „ne va face mereu și mereu… trimitere de gând… spre ilustrul nume al lui Garabet Ibrăileanu”; Ion Luca Caragiale își are locul pe „piedestalul celui mai mare dramaturg român din toate timpurile”; o evocare la 140 de ani de la naștere implică neapărat „Câțiva pași pe nisip … pe urmele lui Eugen Lovinescu”; „La un veac de nemurire – Duiliu Zamfirescu, după Călinescu citire, rămâne în cuprinsul strict al literaturii române un strălucit precursor”; Victor Eftimiu este asociat, pentru neuitare, cu o excelentă piesă de teatru: Omul care a văzut moartea; Marin Preda este, fără îndoială „între cei mai de seamă prozatori români din perioada postbelică”; poet și diplomat Aron Cotruș „și-a pus cugetul și fapta în slujba românismului”; Geo Bogza a fost un „spirit avangardist și nonconformist care și-a asumat în scrierile sale autenticitatea și intensitatea vieții; Nicolae Labiș reprezintă „o clipă de eternitate”.
Formulările critice probează, dincolo de tresăririle admirative ale unui lector sensibil și entuziast, abilități filologice, cunoștințe istorice, rafinament estetic, erudiție și performanțe stilistice, daruri intelectuale care se îmbină firesc cu natura poetică, firea pasională și verva creativă a personalității lui Mihai Caba: Ion Negoițescu ar merita „o reeditare integrală a operei sale… pentru valențele incontestabile ale elegantului și inconfundabilul său discurs critic literar”; cartea de poezii Păsările inimii al lui Gheorghe A. Stroia impresionează „printr-un discurs liric inconfundabil”, iar volumul restul la 30 de arginți „…reprezintă pentru cititor mai mult decât o litanie”; excursul critic al lui Cristian Livescu Viața și splendorile Poeziei, în celesta cetate Iași, la începutul temutului mileniu „ilustrează credința nestrămutată a autorului în valorile Poeziei aparținătoare imperiului Imaginarului;Adi Cusin este colegul licean şi prietenul poet neconformist „rămas cu strălucire în istoria literară românească”.
Corespondența artelor în spiritul celebrului citat horațian Ut pictura poesis ni se relevă în pasiunea cu care autorul urmărește deopotrivă paginile de literatură și pânzele de pe simezele galeriilor de artă, cu referințe notabile în ambele cazuri: lucrările Gabrielei Culic expuse la Galeria DANA se remarcă „printr-o plasticitate inconfundabilă eliberată de orice convenții și prejudecăți”; Traian Mocanu este „un pictor care te cucerește dintr-o suflare”; pânzele lui Cristian Diaconescu se individualizează „printr-un accentuat dinamism vizual ce produce emotivitatea unei arte autentice”; Petru Comarnescu ilustrează „rafinamentul criticii de artă”.
Astfel de pagini memorabile sunt o invitație la cunoaștere, certificând esențele fibrei naționale cu repere exemplare în devenirea noastră istorică.
