Al. Florin Țene
În data de 29 iunie a.c. de Sfânta Sărbătoare Sfinții Apostoli Petru și Pavel, am avut bucuria să particip la Biserica cu hramul acestor Sfinți, din cartierul Mănăștur din Cluj,la care a fost prezent Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanu Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, ca la sfârșitul înaltei Slujbe să-și lanseze cartea “Iisus la Niceea-Arianism, Ateism, Nihilism “ scriitorul, filozoful și teologul Mihai Neamțu. În fața mulțimii de enoriași, autorul a explicat conținutul acestui interesant volum, după care a acordat autografe pe cartea apărută în condiții grafice și estetice deosebite.
Pentru a-l cunoaște mai bine pe autor, am să reproduc câteva fragmente de pe Wikipedia: ”Mihail Neamțu (n. 16 aprilie 1978[ Făgăraș, Brașov, România) este un scriitor, teolog și om politic de dreapta din România. A fondat Partidul Noua Republică și este actualmente membru al Partidului Mișcarea Populară (PMP.) A absolvit studiile liceale la Arad (1992-1996), răstimp în care a coordonat redacția revistei Laboremus.
Este licențiat în filosofie (2000) și teologie ortodoxă (2005) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Student Erasmus la Universitatea Ludwig Maximilian din München (2000-2001).
Master of Arts în patristică la University of Durham (2002) în Marea Britanie. Research Fellow (2005-2006) & Guest of the Rector, New Europe College (2006-2007).
Doctorat în teologie la King’s College London (Universitatea din Londra) cu o teză despre „The Nicene Christ and Desert Eschatology” (2008).
Studii post-universitare la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC.
A publicat următoarele cărți: Bufnița din dărâmături (2005, 2008) a stârnit numeroase comentarii în presă, fiind nominalizat de unii critici literari pentru categoria debut eseistic. Autorul s-a remarcat prin susținerea unui dialog instituțional între Biserică și modernitate. A scris în favoarea reformei învățământului confesional, bazat pe o viziune deschisă a unui creștinism integru dar polifonic, criticînd totodată birocrația ecumenistă și tentația clericalizării. Neamțu s-a disociat de orice mesianism teologico-politic și de curentul agrarian (‘neopășunist’). Refuzând anexarea în trena unui paseism utopic, Neamțu a susținut teza conform căreia „creștinismul mileniului III va fi urban sau nu va fi deloc.”
Povara libertății (2009) a pus în discuție dezbaterile conservatorilor nord-americani și definițiile contradictorii ale modernității.
Verbul ca fotografie (2009) a făcut apologia dialogului civic pe fondul tendinței de tabloidizare din mass-media. Autorul oferă totodată câteva schițe despre relația între Ortodoxie și modernitate, marcând importanța unei culturi a virtuții într-o societate cu tot mai puține modele, rădăcini și speranțe.
Elegii conservatoare (2009) discută condițiile de apariție ale unei culturi a libertății morale, civice și economice, raportarea spațiului public românesc la criza valorilor din Europa, semnificația secularizării pentru instituția familiei și forurile de educație, imaginea Bisericii într-o eră a transparenței mediatice, a revoluției moravurilor și a pluralismului ideologic.
Volumul Gramatica Ortodoxiei (2007) deplânge „ghetoizarea discursului creștin” în spațiul academic, propunând „câteva întâlniri paradigmatice între ecclesia și universitas, găzduite sub zodia modernității. Gramatica Ortodoxiei a primit premiul revistei Cuvântul pentru Cartea Anului, Secțiunea Istoria ideilor și istoria mentalităților.”
Cunoscând această bogată activitate și o parte din opera autorului m-am aplecat cu mare atenție asupra ultimei sale cărți “Iisus la Niceea“ ce se deschide cu 12 recomandări al următorilor personalități din cadrul Bisericii Ortodoxe și din lumea laică: Episcopul ignatie al Hușilor, Prof.Dr. Constantin Dulcan, Pr. Visarion Alexa, Conf.Univ.Dr. Iacob Coman, Vasile Bănescu, Conf.Univ.Dr. Claudiu T. Arieșan, Pr. Florin Tomoioagă, Gabriel Purcăruș, Corneliu Berari, Pr. Pavel Rotaru și Conf.univ.dr.Nicolae Turcan.
Cartea este structurată în patru capitole.Primul capitol cuprinde 15 eseuri, meditații despre creștinismul început în Antichitatea târzie, religia și politica după Niceea, conflictual epistemologiilor , încheiindu-se cu întrebările esențiale și răspunsuri despre doctrină și esența adevărului.
În al doilea capitol, autorul analizează creștinismul apostolic pornind de la tânărul pescar, răutatea lumii și convertirea omului lăuntric, iar în al treilea capitol Mihail Neamțu “construiește” un medalion evanghelic despre profesorul Gabriel Liiceanu, din care desprindem o subtilă afirmație vrei, nu vrei, atunci când vorbești despre iisus faci teologie..Fiindcă Iisus la profesorului Liiceanu ne propune un creștinism liberal, zaharisit, , scufundat în neștiința rigorilor ascetic, cu gesturi cultice și închegare coerentă doctrinară.
În cele patru pagini de “Mulțumiri”, autorul mărturisește că a trecut printr-o perioadă, fiind infectat cu Covid 19, dar cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut și peste această încercare, iar gândurile de bine i se îndreaptă către originile și familiei sale, apropiații care i-au fost alături cu sfaturi și idei practice.Din care desprindem cuvintele de înțelepciune ale lui Blaise Pascal, care spunea că:”Dacă Dumnezeu există și sunt creștin, câștig viața veșnică; dacă nu există, nu am nimic de pierdut.“ De fapt, subliniază autorul, absența Divinității nu poate fi subiectul unei demonstrații empirice. Cercetătorii, oamenii de știință și chiar filozofii au ajuns la foarte multe despre foarte puține realități. În Iisus al meu despre care scrie Gabriel Liiceanu, acesta ne relatează că este normal și legitim ca filozofii să extindă anumite analize de idei totalitare începând de la platonism, aristotelism și stoicism, până la materialismul lui Marx, inclusiv utilitarismul lui John Stuart Mill. Mihai Neamțu ajunge la concluzia că atunci când îți propui să înțelegi creștinismul e necesar să te raportezi la vârfurile gândirii teologice ale lui Pavel, Origen, Irineu din Lyon, până la Dostoievski.
Cartea se încheie cu un capitol bogat despre Biblia & crezul de la Niceea-Dosar Filologic, foarte documentat ce aruncă o lumină asupra esenței creștinismului, fiindcă Mihai Neamțu descoperă libertatea, meditația, liniștea și bucuria unei conversații necenzurate, sau autocenzurate, despre Dumnezeu, suflet, istorie și condiția umană ca suport al acţiunilor pe care omul îşi doreşte să le desfăşoare, în vededrea atingerii scopului propus. Condiţia umană i se subordonează, fără ca natura umană să devină o condiţionalitate incontestabilă în atingerea acestui scop.
În opinia mea, condiţia umană se referă la acea stare a individului, care îi permite să se manifeste în faţa semenilor săi, în societate, sau în raport cu nevoile şi aspiraţiile sale. În funcţie de aceste două criterii, mai mult sau mai puţin obiective, individului i se pot atribui, sau îşi poate aroga , în funcţie de starea sa interioară sau de percepţia din exterior, calităţi, stări, însuşiri.
Volumul semnat de Mihail Neamțu ne dezvăluie o minte strălucită, un mare interpret al creștinismului, în speță ortodoxia, o inteligență ce “despică firul în patru” al “partiturii teologice” capadociene într-o discuție fructuoasă cu libertatea inconștientă, așa zisă progresistă, și creștinismul materialist al diferiților filozofi ai prezentului.
