Sondaj Kiwi.com
Preferințele de călătorie pot spune multe despre o persoană, dar pot să ofere și indicii despre generația din care face parte. Kiwi.com, lider în industria travel-tech, a realizat recent un sondaj* pentru a analiza modul în care românii își planifică vacanțele în 2025, iar rezultatele scot în evidență câteva diferențe interesante între Millennials și Gen Z.
Când vine vorba de motivația pentru călătorii, ambele generații pun pe primul loc relaxarea. Cu toate acestea, pare să fie puțin mai importantă pentru Millennials – 81,7% au spus că vor să se deconecteze și să scape de stres, comparativ cu 71,4% dintre Gen Z. Explorarea unor destinații noi și descoperirea altor culturi se află pe locul doi în preferințele ambelor grupuri: 55,2% dintre Millennials și 52% dintre Gen Z au ales această opțiune.
În ceea ce privește frecvența călătoriilor în 2025, majoritatea respondenților din ambele generații plănuiesc cel puțin o escapadă în Europa: 26% dintre Millennials și 28,6% dintre Gen Z spun că vor merge într-o singură vacanță europeană anul acesta. Totuși, Gen Z pare mai înclinați să călătorească mai des și mai departe – 20,7% își propun 2–3 vacanțe, inclusiv în afara Europei, în timp ce doar 15,8% dintre Millennials intenționează același lucru.
Alegerea destinației în 2025 este influențată în mare parte de costuri, pentru ambele grupuri. Prețurile biletelor de avion și ale cazării sunt în topul criteriilor de selecție. Interesant este că 25% dintre Millennials țin cont de activitățile potrivite pentru familie atunci când aleg o destinație, în timp ce doar 5% dintre Gen Z consideră acest aspect relevant. În schimb, Gen Z manifestă un interes mai ridicat pentru viața de noapte, festivaluri și activități sportive – aproximativ 10% pun aceste opțiuni pe primul loc, comparativ cu 6% dintre Millennials.
Inflația și creșterea prețurilor reprezintă o preocupare comună pentru ambele generații. Rezervarea din timp a zborurilor este una dintre cele mai frecvente strategii de economisire – 49% dintre Gen Z și 53,3% dintre Millennials spun că preferă să-și facă planurile din timp. Cu toate acestea, întrebați dacă inflația le va influența comportamentul de călătorie în 2025, 26,2% dintre Gen Z au declarat că nu – își propun să călătorească și să se bucure de vacanțe oricum, în timp ce doar 19% dintre Millennials au răspuns la fel.
Când vine vorba de stres în timpul călătoriilor, mai mulți Millennials (27%) se tem că vor rămâne blocați în aeroporturi din cauza anulării zborurilor, comparativ cu 21,6% dintre Gen Z. Totuși, ambele generații sunt de acord că găsirea biletelor accesibile poate fi copleșitoare.
Întrebați cum gestionează schimbările neprevăzute în timpul călătoriilor, Gen Z par mai proactivi: 35,2% spun că iau în calcul zboruri sau mijloace alternative de transport, față de doar 23,7% dintre Millennials. Pe de altă parte, Millennials sunt mai atenți la detaliile rezervării – 48% spun că verifică în mod constant emailurile și actualizările despre orarul de zbor sau schimbările de poartă, în timp ce doar 41% dintre Gen Z fac același lucru.
Pentru a reduce stresul legat de călătorii, Kiwi.com vine în sprijinul utilizatorilor cu serviciul Kiwi.com Guarantee, care include credit instant pentru zborurile anulate sau pierdute, check-in automat și acces rapid la biletele de îmbarcare direct în aplicație – totul pentru o experiență de călătorie mai simplă.
Tendințele de călătorie pentru 2025 evidențiază, la rândul lor, diferențe între generații. Fenomenul„coolcationing”– alegerea destinațiilor cu temperaturi mai scăzute pentru a evita canicula – este atractiv pentru 26% dintre Gen Z, dar doar 19% dintre Millennials îl iau în calcul. De asemenea, „nocturnismul”, care presupune aventuri nocturne precum admirarea cerului înstelat sau a aurorei boreale, este preferat de 30,4% dintre Gen Z și de doar 21,5% dintre Millennials.
Chiar și obiceiurile de împachetare sunt diferite: Gen Z sunt mai eficienți – doar 31,6% recunosc că își pun în bagaj haine pe care nu le poartă, comparativ cu 42% dintre Millennials care fac același lucru.
Deși ambele generații iubesc să călătorească, modul în care o fac reflectă valorile și stilurile lor de viață diferite. De la felul în care își planifică vacanțele până la alegerea destinațiilor și noile tendințe de călătorie, Gen Z sunt mai spontani și axați pe experiențe, în timp ce Millennials sunt mai atenți la buget și la nevoile familiei. Kiwi.com continuă să sprijine fiecare stil de călătorie prin opțiuni flexibile și accesibile, adaptate tuturor tipurilor de aventură.
*Datele au fost colectate în perioada februarie-martie 2025, în cadrul unui studiu realizat de STEM/MARK pentru Kiwi.com. La sondaj au participat 4.595 de respondenți cu vârste între 18 și 37 de ani, din România (n=1.023), Cehia (n=509), Slovacia (n=505), Ungaria (n=505), Polonia (n=1.043) și Spania (n=1.010), care intenționează să călătorească în străinătate cel puțin o dată în această vară. Metoda utilizată a fost interviul online asistat de computer (CAWI).