234 de noi experți și verificatori de proiecte, după ultimele două zile de examene organizate de Ministerul Dezvoltării, anunță ministrul Cseke Attila, care adaugă: pe parcursul celor patru zile de examinare, 626 de persoane au fost atestate ca experți și verificatori de proiecte în domenii esențiale pentru siguranța cetățenilor și a construcțiilor.
”224 de verificatori de proiecte și 10 experți au promovat examenele organizate în zilele de 20 și 21 decembrie pentru domeniile care vizează securitatea la incendiu pentru construcții, sistemele de alimentare cu apă și de canalizare, precum și rezistența mecanică, stabilitatea, siguranța în exploatare ori igiena, sănătatea și mediul înconjurător atât pentru poduri rutiere și de cale ferată, cât și pentru construcții și amenajări hidrotehnice”, a anunțat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Astfel, dacă, până acum, în baza de date a MDLPA, erau înregistrați 200 de verificatori de proiecte și 53 de experți în securitate la incendiu pentru instalații și construcții, în urma examenelor, avem în total 379 de verificatori (un număr aproape dublu față de câți erau până acum) și 59 experți în aceste domenii – a precizat ministrul.
De asemenea, pentru sisteme de alimentare cu apă și de canalizare, au promovat 35 de verificatori de proiecte, care li se alătură celor 99 deja existenți.
La examenele de marți și miercuri, s-au înscris 427 de persoane, iar rezultatele au fost publicate astăzi pe site-ul MDLPA, împreună cu formularele cu subiecte și variantele-martor de rezolvare.
Ministrul a amintit: examenele au fost organizate în mod transparent, conform noilor reglementări modificate de minister, în șase localități diferite.