Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat la CESEC

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat marți, 21 septembrie, la reuniunea ministerială a Grupului la Nivel Înalt pentru Cooperare Regională în domeniul energiei din Centrul și Sud-Estul Europei (CESEC), care s-a organizat la Ljubljana, Slovenia, potrivit unui comunicat de presă.

La eveniment au mai participat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, precum și miniștrii energiei din cele 9 SM UE și 8 Părți Contractante ale Comunității Energiei implicate în cadrul CESEC.

Ministrul Energiei a precizat că reuniunea ministerială a reprezentat o oportunitate pentru a discuta stadiul actual al implementării acțiunilor prioritare comune în domeniul electricității și gazelelor naturale.

”A fost un bun moment pentru a discuta noi domenii prioritare și provocări legate de dezvoltarea mai rapidă a energiei regenerabile și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a sprijini tranziția energetică în regiunea CESEC. În cadrul reuniunii ministeriale, am salutat progresele realizate până în prezent în implementarea proiectelor din sectoarele gaze naturale (ex. BRUA-faza I – operațional) și energie electrică și am subliniat importanța de a continua activitatea la toate nivelurile – promotori, autorități competente, operatori de transport și de sistem și autorități de reglementare în implementarea Planurilor de Acțiune (gaze naturale și energie electrică) în vederea îmbunătățirii funcționării piețelor de gaze și electricitate din regiunea noastră. CESEC poate reprezenta o bună platformă de dialog în scopul încurajării cooperării regionale și schimbului de bune practici în domeniul energiilor regenerabile offshore. Am subliniat interesul României de a valorifica potențialul energiei regenerabile offshore din Marea Neagră și necesitatea de a lucra împreună cu Comisia Europeană și alte state europene (mai avansate în offshore RES) pe problematica dezvoltării rețelelor offshore și onshore și creării unui cadru legal corespunzător care să stimuleze investițiile viitoare. Am punctat necesitatea de a utiliza gazul natural pentru a putea facilita tranziția energetică în regiunea CESEC, inclusiv din perspectiva dezvoltării de proiecte (infrastructură și centrale de producere a energiei) de tip blending cu hidrogen. De asemenea, am adus în atenție și un subiect de actualitate și anume problematica prețurilor ridicate la energie și costul ridicat al certificatelor de CO2. Subiectul reprezintă o mare îngrijorare pentru România, dar și pentru alte state europene, în special în ceea ce privește impactul asupra consumatorilor finali și cei vulnerabili, în mod deosebit”, a declarat Virgil Popescu.

La finalul reuniunii au fost adoptate Concluzii Ministeriale. Inițiativa de Cooperare Regională în domeniului energiei din Centrul și Sud-Estul Europei este un instrument pe care țările din Uniunea Europeană și din Sud Estul Europei îl au la îndemână pentru atingerea obiectivelor comune privind energia și clima: energie accesibilă, sigură și durabilă pentru toți cetățenii și decarbonizarea pe termen lung a economiei.

- PROMO - img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW