În perioada 4 – 9 octombrie 2021, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) al Guvernului României a desfășurat Programul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”, organizând o vizită de documentare pentru jurnaliști în Județele Suceava și Botoșani.
Armenii au fost primul popor creștinat din lume! În anul 301 dHr., acum 1720 de ani, sub influenţa Sfântului Grigorie, pe drept supranumit Luminătorul Armeniei, Regele armean Tiridat al III-lea a declarat creștinismul religie de stat. De subliniat că, prin Edictul de la Milano, dat de Sf. Împarat Constantin cel Mare în anul 313, în Imperiul Roman religia creştină devenea “licita”, adică permisă, tolerată, și nicidecum religie de stat, ca în Armenia.
Greu încercat de-a lungul întregii sale istorii, poporul armean a luat drumul pribegiei și s-a împrăștiat prin toată lumea, ajungând și pe teritoriul actual al Moldovei în secolele X-XII. Prima imigraţie în masă a armenilor în Moldova a avut loc în anul 1418, când 3.000 de familii, venite din Armenia via Polonia, erau primite de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, care le aşeza în Suceava, Cetatea Albă, Galaţi, Vaslui, Botoşani, Dorohoi și Hotin. Prin Diploma voievodală, armenii căpătau privilegii – pentru încurajarea comerțului, ei fiind negustori deosebit de pricepuţi. La 30 iulie 1401, armenii primeau de asemenea hrisovul prin care voievodul consfințea înființarea primei Episcopii Armene din Moldova, cu reședința la Suceava.
Consideraţi de către unii istorici români drept primii întemeietori ai orașelor medievale moldovenești, armenii s-au implicat în proiecte sociale: au întemeiat spitale, şcoli, orfelinate, și-au ridicat biserici la Gura Humorului, Cernăuţi și lăcaşurile importante de cult de la Suceava și împrejurimi.
În privinta minorităţilor din Moldova, George de Reichersdorff, ambasadorul regelui Ferdinand la curtea principelui moldovean Petru Rareş, scria, în sec. al XVI-lea, într-un raport oficial că: „în Moldova trăiesc, împreună, ca supușii principelui moldovean, popoare de naţionalitate și religie deosebite: ruteni, polonezi, sârbi, armeni, bulgari și tătari, şi, în sfârșit, mulţi sași din Ardeal, fără să se certe unii cu alţii la această deosebire a moravurilor şi a dogmelor”.
Cel puţin în chestiunile religioase, armenilor li se asigurau libertăţi depline. Principele Dimitrie Cantemir avea să scrie în lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae: „Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.”
Anul acesta, 2021, pentru armeni este un an jubiliar: se împlinesc 620 de ani de la înființarea Eparhiei Armene din România și 500 de ani de la târnosirea bisericii armene Sfânta Cruce din Suceava. Zidită în anul 1521 la capătul de jos al Străzii Armeneşti, astăzi sediu al epitropiei, în curtea ei se află edificiile care au servit odinioară drept școală, club și azil, precum și un muzeu.
La celălalt capăt al Străzii Armeneşti, la intrarea cimitirului vechi, se află Biserica „Sfântul Simeon”, cunoscută și sub numele de Turnul Roșu datorită culorii clopotniței sale, monument istoric ce datează din anul 1513. Cele două lăcașuri de cult marchează vechiul nucleu de locuire al armenilor, unde se mai păstrează și astăzi unele case cu arhitectură specific armenească.
Cel mai important edificiu religios construit de comunitatea armenească din zona Sucevei este Mănăstirea Zamca, ce se înalță pe un platou din partea de vest a orașului. Aici a funcționat cea mai veche mănăstire armenească (de călugari) și primul sediu al Arhiepiscopei Armene din România, într-o clădire datând de la 1401, cu mult anterioară bisericii actuale.
Ansamblul medieval de la Zamca, complex fortificat inclus în lista monumentelor istorice, este format din Biserica „Sf. Auxentie” (atestată în 1551), turnul-clopotniță (1606), Paraclisul „Sf. Maria” și Paraclisul Sf. Grigorie. Locul înalt a reprezentat un refugiu pentru suceveni după cucerirea Cetății de Scaun de către turci, fiind în sec. al XVII-lea preluat de polonezi, refăcut și fortificat cu șanțuri și ziduri de apărare. Numele Zamca vine de la cuvântul polonez zamok, care se traduce prin cetățuie, fortăreață.
În mijlocul naosului bisericii „Sf. Auxentie” se află piatra tombală a lui Agopșa Vartan, cu inscripția: „Aceasta este piatra de mormânt a lui Agopșa, fiul lui Amir (principe), acesta este întemeietorul sfintei biserici, a murit în 1051 (=1602) după era armeană.”
În 2001 Mănăstirea Zamca a implinit 600 de ani.
Se oficiază slujbe pe timp de vară. Se preconizează înființarea unui seminar.
Dar cel mai vestit și mai venerat sanctuar armenesc este Hagigadar – Mănăstirea dorințelor -, unde se merge în genunchi.
Monumentul istoric, aflat la 3 Km de Suceava, pe stânga drumului care vine dinspre Fălticeni, a fost construit în perioada 1512-1513 și este compus din zidul de incintă și din Biserica de sec.XVI, ulterior adaugită și largită, pentru a permite amplasarea a trei altare, cum se cuvine în oficierea cultului armean.
A fost ctitorită de către un negustor armean de vite din familia Donavachian. Legenda spune că acesta, în drumurile sale, a poposit peste noapte pe Dealul lui Bulai, “un gorgan înverzit”, „o culme rotundă, parcă ar fi făcută de mână de om”, după cum scrie Nicolae Iorga. Aici ar fi auzit îngerii cântând și i-ar fi apărut Maica Domnului în vis. Considerând că era un semn dumnezeiesc, a făgăduit să înalțe acolo o mănăstire, ceea ce a și făcut, odată întors cu câștig din negustoria sa. A închinat sfântul lăcaș Adormirii Maicii Domnului, numindu-l Hagigadar, care în limba armeană se tâlcuiește prin „Îndeplinirea dorințelor” (“hagiui” = dorință, “gadar” = împlinire).
Cunoscut ca „Mitocul armenesc„, lăcașul, renumit pentru virtuțile sale miraculoase, a fost loc de retragere pentru femei – văduve și fecioare – care doreau să fugă din lume. Mănăstirea Hagigadar a fost și locul de reședință al episcopilor armeni. Azi nu mai există obște monahală, dar se păstrează statutul de mănăstire.
În prezent la Mănăstirea Hagigadar se slujește vara în fiecare zi și iarna, când vremea o permite.
Restaurată mai ales cu ajutorul a doi credincioși din diaspora, au mai rămas de refăcut zidul, acoperișul și interiorul …
Este un loc sfânt de pelerinaj la care credincioșii vin în număr foarte mare, cu precădere la sărbătoarea hramului, de Adormirea Maicii Domnului, și mulți dintre aceștia, după tradiție, urcă dealul în genunchi, cu rugăciuni pentru împlinirea dorințelor. Îi ascultă icoana Maicii Domnului din altar, considerată a fi făcătoare de minuni.
La Suceava mai sunt puţini armeni, în jur de 83 de familii, și doar câteva persoane mai vorbesc limba armeană. În țară au mai rămas doar 5-6 preoti armeni, de aceea s-a încercat aducerea unor preoti din Armenia, care și-au dorit să se stabilească în România și să înveţe limba română, deoarece Sfânta Liturghie se oficiază în limba armeană, iar restul rugăciunilor în română.
Părintele armean din Suceava, Torkom Azad Mandalian, este urmașul unei familii armenești din Turcia, din care doar o parte a reușit să se salveze în urma genocidului armean din 1915 și să se refugieze în Moldova. Este singurul dintre ai săi născut în România. De 30 de ani slujește la Suceava, după exemplul bunicului său, protoiereul Knel Mandalian, care s-a stabilit în România și a slujit aici vreme de 50 de ani. Mormântul acestuia se află lângă zidul vestic al Mănăstirii Hagigadar, alături de cel al soției sale, prezbitera Araxi Mandalian.
Nepotul lor, Părintele Azad Mandalian, are trei fii și regretă că nici unul dintre aceștia nu a dorit să îi urmeze vocația preoţească. Are însă, la rândul său, speranță în nepoți – noua generație care va duce mai departe tradițiile armenești.
