Tentativa Chinei de a juca rolul de mediator pentru pacea în Ucraina ”nu poate fi considerată neutră”
În declarații făcute în timpul vizitei în capitala Estoniei – vineri, 24 februarie – atât Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cât și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au pus sub semnul întrebării credibilitatea Beijingului ca mediator în soluționarea crizei din Ucraina. Reamintim că, în aceeași zi de 24 februarie, Ministerul chinez de Externe a publicat un ”document de sinteză” preluat în site-urile Uniunii Europene cât și de presa scrisă și audiovizuală europeană care, în 12 puncte, a prezentat puctul de vedere al Chinei privind maniera în care ea vede soluționarea a ceea ce China denumește ”criza ucraineană”, și nu războiul din Ucraina. Președinta Comisiei Europene a susținut că tentativa Chinei de a juca rolul de mediator pentru pacea în Ucraina ”nu poate fi considerată neutră”. ”Nu este vorba de un plan de pace, ci de principii pe care ea (China – n.n.) le împărtășește, a subliniat Ursula von der Leyen… Trebuie să le luăm în considerare într-un context specific, iar acest context este marcat de faptul că China, spre exemplu, a semnat un acord de cooperare, de «prietenie fără limite» cu Rusia chiar înaintea invadării Ucrainei de către aceasta… Bineînțeles, noi vom examina, deci, aceste principii, dar le vom examina ținând seama de faptul că China s-a situat de partea cuiva”, a mai spus dna Von der Leyen.
Interogată despre documentul privind poziția Chinei, Nabila Massrali, purtătoarea de cuvânt pentru politică externă a Uniunii Europene, le-a spus jurnaliștilor la Bruxelles că el ”nu caută să se știe cine este agresorul și cine este victima în acest război de agresiune ilegală și nejustificată”. Nabila Massrali a calificat de asemenea documentul chinez ca ”selectiv și insuficient în privința implicărilor sale în războiul de agresiuni al Rusiei contra Ucrainei”…”Poziția Chinei se întemeiază pe un accent prost plasat asupra așa-ziselor «interese și preocupări securitare legitime» ale părților, implicând astfel o justificare a invaziei ilegale ruse și subapreciind rolurile agresorului și ale agresatului”.
Exprimându-se pe aceeași temă alături de președinta Comisiei Europene și de primul ministru estonian dna Kaja Kallas, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, s-a alăturat de fapt ”curentului de scepticism în privința textului așa-numitului plan de pace chinez”. ”China nu este foarte credibilă… Ea nu a fost capabilă să condamne invadarea ilegală a Ucrainei”, a subliniat Jens Stoltenberg în fața jurnaliștilor. Și el a evocat semnarea de către China a acordului ”de prietenie” cu Vladimir Putin cu doar câteva zile înaintea invadării Ucrainei de către Rusia.
Jens Stoltenberg a informat presa că Alianța Atlantică va urmări îndeaproape activitățile Chinei, subliniind că există ”semne, indicii potrivit cărora Beijingul ar putea planifica furnizarea de ajutor militar Rusiei, deși până acum NATO nu a constatat vreo livrare efectivă de un astfel de ajutor…Trimiterea de către China a unui ajutor militar Moscovei ar fi ”o foarte mare eroare”, a concluzionat Stoltenberg.
Alte reacții, unele nuanțate, la planul Chinei de soluționare a crizei din Ucraina
Președintele Joe Biden a subliniat într-o declarație la ABC News că ”nu este rațional” ca China să negocieze încetarea războiului din Ucraina.”Ideea ca China să negocieze rezultatul unui război care este total nedrept pentru Ucraina pur și simplu nu este rațională. Dacă Putin îl aplaudă, cum ar putea fi bun?”, a declarat Biden pentru ABC News.
Josep Borrell, șeful diplomației UE, a afirmat că documentul prezentat de China privind războiul din Ucraina ”nu este un plan de pace, ci o poziție a Chinei în care își reafirmă poziții exprimate încă de la începutul conflictului”, dar a adăugat: ”Nu vreau să-l resping… Conține elemente interesante privitoare la armele nucleare, schimburile de prizonieri”. Un plan de pace, a continuat Borrell, nu este o listă de considerații, ci ceva care poate fi aplicat și menționează și cum să fie aplicat… Din punctul meu de vedere, pentru a fi credibil, chinezii ar fi trebuit să se deplaseze și la Kiev, nu doar la Moscova”, a insistat Josep Borrell.
Antonio Guterres: ”O importantă contribuție pentru ONU” sunt cuvintele cu care Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al Secretarul general al Națiunilor Unite, a reacționat la planul Chinei de soluționare a crizei din Ucraina. ”Eu, a spus el, cred că planul respectiv este o importantă contribuție”, salutând în special apelul la nefolosirea armelor nucleare și subliniind ”responsabilitatea colectivă” pentru a se ajunge la ”o pace justă”.
Însuși Volodimir Zelenski a ținut vineri un discurs ”măsurat”, considerând ”necesar” să se lucreze cu China la găsirea unei soluții la actualul conflict ucrainean. ”Mi se pare că în documentul chinez există respect pentru integritatea teritorială, lucruri ce privesc securitatea”, a spus Zelenski la o conferință de presă ținută vineri, 24 februarie, anunțând că dorește să se întâlnească cu Xi Jinping. ”China susține respectarea integrității teritoriale și trebuie să facă totul pentru ca Rusia să părăsească teritoriul Ucrainei”, a subliniat președintele ucrainean referindu-se la planul chinez ce vizează soluționarea pașnică a crizei ucrainene.
Din ce citim e clar cine ar putea face un plan de pace de pe o pozitie neutra:
UE si NATO
Ah, am uitat:
UE si NATO s-au situat de la inceput de partea Ucrainei, deci nu sunt neutre.
Ba chiar au trimis arme Ucrainei, deci sunt implicate indirect in acest razboi.
Chiar ma gandeam ce s-ar fi intamplat daca si China ar fi urmat exemplul lor si ar fi trimis arme Rusiei…