Înainte de a porni de la o opinie (pe care, fireşte, o am), aceste rânduri pleacă de la o constatare. Şi, dacă să zicem că în opinie m-aş putea înşela, în această constatare (observaţie) ar fi mai greu să dau greş.
Comparaţie. Cum arăta omul obişnuit înainte de ’89: muncea de dimineaţă până seara, avea o familie de întreţinut (şi groaza că nu va avea cine să o întreţină dacă i se întâmpla ceva), nu putea spune bancuri politice că îl ridica duba, mai bea un vin bun şi se uita la un meci de fotbal (la noi sau la bulgari), în rest nu era nimic notabil de văzut la televizor, se agita să plătească facturile, petrecea un concediu la mare sau la munte şi, într-un caz fericit, îi mai rămânea timp de o carte sau de un film.
Cum arată omul obişnuit de acum: munceşte de dimineaţă până seara, are o familie de întreţinut (şi groaza că nu va avea cine să o întreţină dacă i se întâmplă ceva), poate spune ce bancuri vrea, că nu i se întâmplă nimic, mai bea un vin bun şi se uită la un meci de fotbal (la noi, la italieni, la spanioli, la germani, la francezi şi – pe vreme de epidemie – la bieloruşi), în rest nu e nimic notabil de văzut la televizor, se agită să plătească facturile, este buimăcit de sfaturi şi informaţii contradictorii, petrece eventual un concediu la mare sau la munte şi, într-un caz fericit, îi mai rămâne timp de o carte sau de un film.
Prin om obişnuit înţeleg omul de condiţie medie, desigur că dacă ne raportăm la extreme rezultatele ar putea varia.
Ce se observă, din avion: diferenţele sunt mult prea mici, aproape nesemnificative. Da, de acord, libertatea de exprimare e un bun pe care nu vreau să cred că l-am mai putea pierde. Deşi se ridică şi aici problema în ce măsură l-am dobândit, fiindcă există şi azi afirmaţii pe care dacă le faci în public eşti linşat mediatic. Dar, mă rog, să ne rezumăm la a spune că am scăpat de groaza că vine duba de la securitate. Şi că avem mai multe firme care oferă acelaşi serviciu, mai multe campionate de văzut etc.
Însă, în rest, omul e ţinut în permanenţă ocupat, în stress: de îndatoririle de serviciu, de câte un şef bizar, de câte un colaborator aşijderea, de grija că trebuie să-şi întreţină familia, de măsurile pe care le ia un guvern sau altul, de nebunia din trafic, de incidentele stradale, de problemele ridicate de nivelul de trai – şi aşa mai departe.
Să alegem cum folosim timpul liber pe care nu îl avem…
Nu vreau să exploatez în vreun fel criza coronavirusului, să zicem doar că a dat o nenorocire peste noi (deşi s-ar putea adăuga şi altele – şi există rechini economici, nu la noi, care au profitat din plin de această criză), dar niciodată nu am avut imaginea unui om mai robotizat decât pe parcursul acestei pandemii. Pui masca, scoţi masca, scrii declaraţia, arăţi declaraţia, faci cumpărături, te aşezi la calculator, mănânci ceva, te aşezi la calculator, deschizi sau închizi uşa la intrare, te aşezi la calculator, duci gunoiul, te aşezi la calculator…
(Am trăit pe propria-mi piele destule dintre aceste experienţe şi, când m-am trezit că în loc să mă gândesc ce carte îmi voi mai cumpăra, mi-am dat seama că de două zile nu puteam ieşi din subiectul ”cum îmi plătesc factura Enel”, m-am hotărât să scriu tableta de faţă).
Omul e ţinut în permanenţă în stress, iar dreptul de a alege este unul iluzoriu: nu poţi să-ţi alegi şeful sau colaboratorii decât într-o măsură relativă, nu poţi să-ţi alegi nici concitadinii, să-i faci mai puţin dispuşi la scandal, nu poţi să alegi un serviciu absolut sigur (s-a văzut şi în plină criză cauzată de epidemia de coronavirus, când şi sportivii sau cei din sectorul HoReCa, oameni care altfel o duceau bine, s-au trezit ”pe bară”), de trei decenii alegi la prezidenţiale ”răul cel mai mic”, nu poţi să alegi cum să-ţi petreci mai bine timpul liber fiindcă vei constata că, de fapt, nu îl ai.
Dacă aşa arată lucrurile în prezent, trebuie să ne gândim mai serios la ce ne aşteaptă în viitor.
Foto : By Leonhard Lenz – Own work, CC0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=86790470
Acest drept se transmite din tata-n fiu de 2000 de ani pe pajistea mioritica. Tara a avut parte de dictatura voievodala, domneasca, regala, legionara, antonesciana, comunista, parlamentara ( precum cea iacobina, girondina, a lui Cromwell, nazista, fascista etc), medicala (sanitaro-militara) etc. De fapt in lume nu prea exista democratii adevarate decat prin Elvetia, Suedia, Olanda, Cehia, Grecia…Ca doar kaiserul sau fuhrerul sau tarul sau sultanul ori Regele Soare sau Tudor VIII nu puteau lasa prea multe urme de democratie in urma lor in ultimul mileniu. Ca sa nu mai vorbim de Somoza, Kim Ir Sen, Fidel Castro, Maduro si alti despoti luminati din lumea intreaga. Unde oare sa infloreasca democratia pe glob ?