Încep însemnările mele cu câteva replici pronunţate de marele actor de comedie în unele piese de teatru ca: Poveste în doi timpi şi trei muşchetari; Comoara din insulă; Experiment de divertisment; Cronica lui Anton Pann: *“Ce ştii să faci? – Ştiu să prind iepuri: mă ascund în iarbă şi fac ca morcovul.”; *“Dar de ce poartă pălăria pusă de-a latul? – Tocmai de aia: să nu observe inamicul în ce direcţie o apucă.”; *“Fetele astea… să fiu bărbat, nici nu m-aş uita la ele. Fără să te uiţi? – Fără! – Dar dacă te uiţi, le sfidezi mai bine.”; *“Pitici? Adică, cum pitici? – Adică mici. Foarte mici.”; *“Ce cauţi, băi, drace, la mine în grădină? – M-a aruncat vântul, nu sunt eu de vină.”; *“Exclus. Este de o cinste ireproşabilă, odată şi-a pierdut punga cu bani şi, când a găsit-o, şi-a înapoiat-o imediat.”; *“Şi-am încălecat în şa şi v-am spus aşa şi aşa.”; *“Aş dori un cuier mai ieftin. – Luaţi-l pe acesta. – Ceva mai ieftin nu aveţi? – Ba da: un cui.”; *“Ştiţi, în primul rând, a plouat. – Bine, asta în primul rând. Dar celelalte rânduri de ce sunt goale?”; *“Dar de ce fuge iepurele la deal? – Pentru că nu poate intra sub deal.”.
Lui Nicu Constantin îi aparţin şi multe judecăţi de valoare despre arta teatrală şi despre vocaţia comediei. Iată câteva dintre acestea: *“Am avut mare şansă când am urcat pe scenă la <Tănase>. Pentru că am lucrat alături de titanii care lucraseră cu Tănase: Cărăbuş, Tomazian şi mulţi alţii. Aşa am început.”; *“Eu niciodată n-am intrat pe scenă decât în ţinută decentă; niciodată n-am intrat în blue jeans, deşi puteam s-o fac. Dar eu trebuia să fiu în ţinută respectabilă pentru publicul meu care venise să mă vadă la teatru, deci trebuia să fiu impecabil.”; *“Eu pe scenă nu joc ca nimeni. Joc ca Nicu Constantin.”; *“Teatrul nu înseamnă distracţie, teatrul înseamnă cultură. De aceea o piesă bună clădeşte scena teatrului.”; *“Când mai scap câte o lacrimă, dau vina pe ochelari.”; *“De ce am ales teatrul de revistă? Pentru că ştiu că se cheamă teatru de revistă, teatru total. Da, pentru că un actor chemat să cânte, să danseze, să spună glume cu haz, să facă lumea să râdă, să facă lumea să plângă se cheamă, peste tot în lume, <artist total>.”; *“Artistul nu măsoară valoarea lui prin bani, ci o măsoară întotdeauna prin aplauze.”; *“Mai aproape de Iad decât de Rai, comicii sunt nişte oameni daţi dracului!”; *“Eu am avut în Teatru un actor foarte mare. După părerea mea, Ion Antonescu-Cărăbuş, dintr-un singur <blitz> de patru cuvinte, făcea o cascadă de râs, cât nu fac alţii într-o piesă de trei ore.”; *“Eu, spre exemplu, în spectacolele cu Belmondo al II-lea, nu joc numai rol comic, trăiesc şi momente lirice, momente în care mă îndrăgostesc de o fată şi trebuie să conving publicul că aşa e.”; *“Aş vrea să fac o remarcă precisă: pentru mine – aşa cum spunea Chaplin – nu există actor de dramă sau de comedie. Actorul este pus în situaţia de a rezolva problemele dramatice sau comice ale unui singur rol.”.
Nicu Constantin s-a născut în ziua de 31 iulie 1939 în staţiunea Carmen Sylva (actulmente Eforie Sud) într-o familie de origine balcanică: tatăl său, Tudor Constantin ajunsese în România în anul 1910, venind din localitatea albaneză Korcea, iar mama lui, Ecaterina provenea dintr-o familie de origine greacă ce se stabilise la Constanţa în anul 1913. Au fost şapte fraţi: cinci băieţi şi două fete; după război, în anul 1947 familia lor a mai înfiat un băiat din Moldova, care a ajuns căpitan pe unul dintre cele mai mari petroliere din lume Independenţa, murind când vasul s-a scufundat în Bosfor, Turcia. Nicu a efectuat studiile primare la Constanţa şi, pentru a-şi ajuta familia, a fost nevoit să practice din copilărie anumite îndeletniciri ca ajutor la bostănăria unui sacagiu turc, cărător de bagaje în gară, vânzător de răcoritoare, de lapte, de creveţi, de ziare şi reviste pe plajă etc.
Când avea 12 ani, el a văzut pentru prima dată spectacole organizate la Eforie cu participarea marilor artişti George Vraca, Petre Ştefănescu-Goangă, Gică Petrescu, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu, Sergiu Malagamba ş.a. La sfatul tatălui său, Nicu intră la “Şcoala de Construcţii” din Braşov, dar din cauza cheltuielilor foarte mari de întreţinere, el se transferă la “Şcoala Medie Tehnică de Marină”, specialităţile navigaţie şi motoare, de la Constanţa. Acolo devine membru al grupului cu care susţine momentul satiric intitulat Mâine vom fi pe mare, urmat de interpretarea compoziţiei proprii Melodie constănţeană.
În anul 1954 Nicu a dorit să se angajeze la Circ sau la Ansamblul de Estradă al Armatei, dar nu a fost acceptat, fiind minor. În aceste condiţii, el se angajează ca electrician la întreprinderea bucureşteană “Electromontaj”; acolo face împreună cu un fost profesor de la Şcoala de Marină brigada artistică denumită Scurt-circuit. În paralel Nicu merge ziua la cursurile de la Liceul “Matei Basarab” şi seara la “Şcoala Populară de Artă” la clasa profesorului Nicolae Frunzetti (pe care l-am cunoscut personal în anii ’70) unde studiază istoria teatrului, literatura şi arta dicţiei. În 1959 debutează la Televiziune cu cupletul Holteiul de George Mihalache, alături de Margareta Pâslaru şi Marina Voica.
În anul 1960 Nicu Constantin este angajat la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” pe care nu l-a părăsit până la pensionarea sa în anul 2000. În cele patru decenii de activitate neîntreruptă pe scenele acestui teatru, el a fost prezent în mii de reprezentaţii (cifre oficiale, nu inventate) cu spectacolele intitulate: Pagini alese din revista de altădată; Revista dragostei; La Grădina “Cărăbuş”; Colibri music-hall; Nu aduce ziua ce aduce noaptea; Jos pălăria; Vino să ne vezi diseară; Costică, ne vede lumea!; Uite că nu tac!; Lasă supărarea-n hol; Grand Music-Hall de Bucarest; Nimic despre elefanţi; Cafeaua cu lapte de adio; Salutări de la Vasile; Mi se pare că mă-nsor!; Savoy! Savoy! etc.
Palmaresul cinematografic al lui Nicu Constantin este unul substanţial: Împuşcături pe portativ; Vin cicliştii; Sorcovitorul voluntar; Lupuşor şi mieluţu; Sărbătoritul; Septembrie; Ora zero; Alo, aterizează străbunica; Am o idee; Grăbeşte-te încet; Întoarce-te la dragostea dintâi; Totul pentru fotbal; Muşchetarii în vacanţă; Secretul lui Bachus; Harababura; Ministerul comediei; Borvizomanii ş.a.
În perioada 1979-1982 marele comedian a fost actor la “Teatrul de Operetă” din Bucureşti, remarcându-se prin interpretarea lui Adam, iubitul poştăriţei Cristinel din Vânzătorul de păsări de Carl Zeller. Calităţile sale de textier şi de solist vocal s-au manifestat în albumele muzicale Nicu vede tot; Uite-l pe Nea Nicu; Nicu Constantin – o viaţă de artist.
Pentru activitatea sa artistică Nicu Constantin a primit numeroase premii şi distincţii printre care menţionez: Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, categoria D/Arta spectacolului; două premii ale UNITER pentru teatrul de revistă şi, respectiv, pentru întreaga activitate artistică; “Cetăţean de Onoare” al oraşului Eforie Sud.
Nicu Constantin a părăsit scena vieţii la vârsta de 70 de ani în urma unui stop cardio-respirator. Presa a relatat astfel ultimele clipe ale marelui actor: “În mai 2009 a fost internat la Spitalul Militar Clinic de Urgenţă din Capitală; respira greu şi mai tot timpul era conectat la aparate; după câteva săptămâni, medicii sperau că s-a depăşit momentul critic, dar situaţia s-a agravat; pe 15 septembrie 2009, pe la ora 16.45 al doilea stop cardio-respirator survenit în acea zi îi opreşte definitiv bătaia firavă a inimii. Însă, înainte doar cu două ore ca artistul să se ducă pe ultimul drum, după primul infarct de la orele 14.00, actorul s-a trezit, a respirat liber şi în glumă s-a adresat celor din jur: <Credeaţi cumva că am murit?>. Apoi, din păcate, el s-a stins.”. Numai că amintirea lui nu se va stinge niciodată.
Nicu Constantin compusese, cu ani în urmă, aceste versuri pe care obişnuia să le spună prietenilor săi: “Nu arăt ca sinucis,/Eu sunt numai armonie de la ochelari la slip/Şi ca aromân de sânge şi un pic de albanez./Chiar nu am de ce mă plânge,/Mă-nvârt ca un titirez.”.
