Al.Florin Țene
În câteva articole de analiză, pe care le-am publicat în diferite reviste literare, scriam că, atât critica literara cât si dezbaterile literare de azi trăiesc din amintirile comunismului. În contextul vieţii literare de astăzi, cu consecinţe incalculabile în educarea tineretului nostru este fenomenul de reciclare a „mastodonţilor” artificiali „umflaţi”, vinovaţi că au făcut jocul puterii comuniste. Aceşti „mastodonţi” aduşi până la „genialitate” s-au folosit de relaţiile lor pentru a-şi publica aberaţiile postmoderniste, de a beneficia de multe facilităţi materiale, în timp ce masa mare de muritori suferea cele mai cumplite lipsuri. Aceştia „jucau” si mai joacă şi azi destinele literaturii române, impunând „valorile” şi ierarhiile artificiale, conform mentalităţii implementate de comunism, de care nu se pot debarasa. Ab initio, trebuie să spunem că, în perioada comunistă când era în vogă post-modemismul, care, prin acel text abscons nu făcea decât jocul propagandei de partid, iar înţelegerea şi interpretarea operelor literare în raport cu societatea se făcea în funcţie de necesitatea propagandei. După evenimentele din decembrie 1989, când cenzura politică a dispărut, şi-a făcut simţită prezenţa un nou curent literar, pe care l-am denumit proglobmodernul, fenomen semnalat şi de Eugen Simion, dar care l-a denumit neinspirat „post-post-modemul” („Fragmente critice”, vol. II, 1998). Acest nou curent aduce o prospeţime şi o descătuşare a ideilor, ştergând din calea lui artificialul din texte, atât de promovat de optzecişti, care au rămas nişte citaţi şi nu citiţi. Proglobmodernul vine cu încărcătura tradiţională din literatură, este o întoarcere pe jumătate de modernism, nu neglijând un adevăr; că între maximum de conştiinţă posibilă şi această conştiinţă umana nu e doar o diferenţă cantitativă; conştiinţa umană aduce în formarea ei decalajul dintre o existenţă în sine (chiar şi privilegiată) şi o existentă pentru sine, între existenţa unui om în societate şi existenta unui om ca umanitate. 36 „Noul curent promovează opere ale căror univers corespunde unei viziuni asupra lumii, în sensul de realitate istorică determinată, ca echilibru dislocat în virtutea unor existenţe ale grupurilor sociale şi politice. (Dar, vai de literatura care face jocul numai unui grup social şi politic.) în acest context, sunt reviste ca: „Dor de Dor”, „Viaţa de pretutindeni”, „Oglinda literară”, „Sinteze literare”, „Nova provincia Corvina”, „Eminescu”, „Curierul literar” etc, care promovează literatură ce se încadrează în curentul proglobmodern. Acesta se caracterizează şi prin păstrarea şi promovarea specificului naţional, în contextul integrării În timp ce publicaţii cunoscute şi finanţate de Ministerul Culturii, Uniunile de creaţie au rămas în „vechi tipare”, promovând „mâzga post modernistă a generaţiei optzeciste a căror limbă „exprima” golul unei „glaciaţiuni” al sufletului uman, într-un text incoerent şi inexprimabil. Revistele mai sus amintite si criticii promovaţi de acestea feresc literatura de posibile influente negative ale presiunii politice şi de imobilismul academist. (Vezi: „Dor de Dor”, „Oglinda literară”, „Eminescu”, „Convorbiri literare” etc). Recursul la textele fundamentale ale umanităţii ne poate sprijini să desluşim modele trecătoare şi moduri problematizate ale condiţiei umane, ce străbat dincolo de conjuncturi si traversează epoci. Proglobmodernul promovează dreapta măsură între imobilismul esenţialist şi noutatea, care nu neagă continuitatea, ba o promovează, este în esenţă textul discursului ştiinţific al oricărui timp. Acest nou curent se dezvoltă sub implicativul „nihil novum sub sole” cu unele critici obiective, acceptând că „adevărul este întregul” (Hegel), dar privit din unghiul contemporaneităţii democratice, când post-modernismul românesc apare ca o poziţie exprimată avânt la letre la destinul actual al literaturii române, care, deja, a intrat în noul curent literar proglobmodernul. Acesta nu este străin de noile cuceriri ştiinţifice şi neuropsihice, este expresia îmbinării talentului exprimat prin semnul lingvistic corelat cu datul optic (în cazul artelor plastice) şi cel fonic (în cazul teatrului), î’n cadrul cărora conştiinţa ia act de ea însăşi prin elementele clasice/ moderne. Aş fi fost tentat să spun proglobmodernism, dar sufixul -ism îmi dă frisoane. Acest -ism, de la marxism, hitlerism, proletcultism, comunism, ceauşism, îmi aduce aminte de un secol al crimei. Aşa că îl eliminăm din termenul propus. În acest context, orice revista „ne-aliniata” devine o publicaţie de avangardă al proglobmodernului, prin însuşi faptul că publică autori ce promovează valorile noastre tradiţionale. Prin urmare, discursul proglobmodernulul nu are nevoie să fie recunoscut fiindcă el, deja, a dobândit caracterul de reflectare a „unui adevăr ce există la propria sa naştere”. (M. Foucaud).
