Romanul ”Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor” (Editura Napoca Star, 2024), dedicat vieții filosofului Mircea Vulcănescu, semnat de binecunoscutul scriitor și om de cultură Al Florin Țene, este cel care încheie seria romanelor despre cei șase ”sfinți ai închisorilor” (vârfuri ale intelectualității care au avut de suferit, fiind persecutați și întemnițați pe vremea regimului comunist, n.n.): Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu.
Conceput ca o scriere ”Între realitate și poveste”, romanul se dorește a fi un omagiu și o rememorare a figurii filologului, filosofului, publicistului, sociologului și politicianului român.
Amintim că Mircea Vulcănescu a decedat în închisoarea de la Aiud, în condiții de mizerie, contractând o boală de plămâni. Deși unele surse îl văd ca pe un personaj controversat din cauza unor viziuni politice considerate de extremă dreapta și xenofobe, el rămâne un simbol al intelectualității și al rezistenței în fața opresiunii, în închisoare ținând ”o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul” (cf. Wikipedia).
Așa cum arată Ionuț Țene în prefața volumului, ”Sacrificiul lui Mircea Vulcănescu face parte din șirul de sacrificii ale intelectualilor români, care s-au opus regimului comunist. Totalitarismul roșu a dorit să rupă pe om de cer, pe român de Dumnezeu. Jertfa făcută conștient de Mircea Vulcănescu în închisoarea comunistă a refăcut legătura dintre poporul român și transcendent”.
Foarte frumos spus! Într-adevăr, vârfurile intelectualității române au căutat să refacă această legătură a poporului cu divinitatea, cu transcendentul, care îi asigură continuitatea ca nație (fie că este conștient sau nu de acest fapt), iar regimurile totalitare nu puteau accepta o ”altă” legătură a poporului decât cea pe care voiau să o impună ele.
Tot în prefață se pot găsi citate din ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu, în închisoare, luate din mărturiile doctorului Petre Țopa și ale unui alt deținut, Ion Constantinescu Mărăcineanu. Redăm un scurt extras:
”Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentații vremii n-au nevoie de cultură. Pseudocultura și-a întins tentaculele ca o caracatiță. Nu știu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier” (Impresionant! Cuvinte, din păcate, actuale și azi, n.n.).
Și îndemnul superior: ”Să nu ne răzbunați!” (care apare atestat și în mărturia lui Mircea Eliade).
Folosind scene și dialoguri imaginare, dar inspirate din realitate, din viața lui Mircea Vulcănescu, Al Florin Țene își propune să introducă cititorul în atmosfera și condițiile acelor vremuri în care a trăit acesta, reliefându-i, cu har scriitoricesc, calitățile și dârzenia.
Împletind evenimentele istorice cu relatarea unor elemente biografice, autorul se străduiește să-i ofere cititorului un tablou cât mai complet a ceea ce au reprezentat nașterea, creșterea, educația, evoluția și, în cele din urmă sacrificiul lui Mircea Vulcănescu.
Urmând un fir narativ simplu, apropiat de cititor, autorul reușește să îl facă pe acesta din spectator actant, să simtă că participă și el la toate acele evenimente trecute.
De asemenea, sunt împletite evenimentele comune, relatate în ordine cronologică, cu pasaje elocvente referitoare la filosofie și religie (printre altele fiind relatată o întâlnire, la Biblioteca Academiei, a lui Mircea Vulcănescu cu Mircea Eliade).
Elementele biografice se îmbină cu dialoguri imaginate cu vervă (despre sursele consultate puteți găsi referiri în bibliografia de la sfârșitul volumului).
Finalul, tragic, ca întreaga desfășurare a evenimentelor, are semnificația martirajului care transcende sacrificiul propriu-zis: este moștenirea pentru viitor, speranța că învățăm din lecțiile istoriei și că acele lucruri de coșmar nu se vor mai repeta.
Dar, mai presus de toate, cartea dlui Al Florin Țene, pe lângă reconstituirea istorică și reparația morală necesară, are și un mesaj, un crez care l-a animat pe autor în elaborarea tuturor celor șase romane ale seriei.
Cel mai bine este să lăsăm cuvintele domniei sale să vorbească:
”Pledăm, prin aceste romane, pentru promovarea acestor intelectuali ai neamului românesc, ca să fie primiți în sânul Bisericii Ortodoxe Române ca Sfinți și în cultura română să fie promovați pentru meritul operelor lor. Aceștia fac parte din patrimoniul cultural al nostru, al Ortodoxiei Românești, și al culturii universale. Cuvântul scris nu a ucis niciodată, numai faptele criminale și ideologia marxist-leninistă a ucis și ucide.
Acest ciclu de șase romane se constituie într-o adevărată saga a unui eroism într-un timp cenușiu și sângeros din istoria recentă a României, impus de tancurile rusești cu sprijinul colaboraționiștilor și a comuniștilor români”.
