O privire ironică, acidă, dar plină de luciditate asupra modului în care dependența de Internet și dispozitive IT ne influențează viața și emoțiile. Filmul poate fi vizionat pe TIFF Unlimited.
Dependența de Internet și de dispozitivele prin care acesta poate fi accesat (calculatoare, laptop-uri, tablete, smartphone-uri etc.) reprezintă ”boala prezentului”, nu încape nicio îndoială.
Cadrul din filmul cu tentă de documentar ”Nu simt nimic” (O: ”Can’t feel nothing”), regizat de David Borenstein, în care o femeie stă în pat cu iubitul și butonează smartphone-ul ar putea părea doar comic sau doar un artificiu regizoral.
(Am asistat personal la o secvență cel puțin la fel de derutantă într-un parc din Capitală: doi îndrăgostiți stăteau pe o bancă, unul lângă celălalt, și fiecare dintre ei nu făcea altceva decât să butoneze smartphone-ul – o astfel de scenă îți rămâne întipărită în memorie pe viață. Așa încât este fenomen, nu invenție sau imaginație).
În debut, un psihoterapeut afirmă că, în trecut, oamenii aveau emoții pe care nu le puteau controla, iar în prezentul dominat de lumea virtuală sunt afectați de ceva contrar, de lipsa de emoție.
Sigur, este discutabil, de fapt când ești ”online” nu ești lipsit de emoție, ci încerci un alt tip de emoție, altfel percepută și trăită – ceea ce este altceva.
Dar chiar autorul filmului pune punctul pe ”i”, spunând că mii de persoane sunt astăzi ”manipulate emoțional”.
Exact! Aici este cheia. De ce ”trebuie” să simt că subiectul ”X” este important, că mă privește în mod nemijlocit și pe mine, că ”trebuie” să iau atitudine în fața politicianului ”Y”, că ”trebuie” ca anecdota ”Z” să mi se pară amuzantă? Firește că nu te obligă cineva, la propriu, să faci toate acestea, dar – vorba documentarului – te manipulează emoțional astfel încât să te raliezi trendului respectiv.
Metodele de a stârni furie, angoasă, plăcere, bucurie, chiar culpabilitate sau rușine – și, în cele din urmă, dependență, de fapt scopul ultim – sunt diverse, iar realizatorul filmului opinează că încă de la începuturile internetului cei numiți în argou de net ”troli” au știut cum să le folosească.
Din Statele Unite până în China, din Macedonia până în Rusia, de la wrestleri cu multiple abilități până la modele profesioniste, totul ar avea un scop unic: profitul.
Și, de fapt, știm că e așa, poate că nu e nimic rău în asta, reprobabil e doar modul mai mult sau mai puțin subtil de a ne manipula, pentru a obține rezultatul dorit.
De asemenea, creatorii de ”fake news” au o extraordinară abilitate atât de a capta atenția, cât și de a induce păreri sau emoții care, de fapt, sunt ”fabricate”.
Controlul obținut prin stimularea emoțiilor
Partea cea mai interesantă este cea din laboratorul de informatică unde ne este prezentat un aparat pentru măsurarea emoțiilor. Practic, totul poate fi analizat științific, dar și exploatat în direcția dorită.
”Dacă stimulezi anumite emoții, vei putea controla comportamentul subiectului”, este una dintre concluzii și e lesne de observat că asta se întâmplă pe scară largă în societatea contemporană.
Suntem într-un fel mascat condiționați să cumpărăm anumite produse, să dăm votul nostru de încredere sau de blam unor lideri politici, să facem anumite alegeri.
”Internetul creează sentimente. Apoi, acestea le sunt oferite oamenilor”, spune un psihoterapeut danez, Morten. Și câtă dreptate are! – îți poți da seama de asta chiar fără să fii expert.
Fie că te vei regăsi mai mult sau mai puțin în personajele din film, că vei fi de acord sau nu cu unele dintre exemplele alese, că țările alese ți se vor părea cele mai reprezentative sau nu, impresia cu care vei rămâne este că David Borenstein spune, trecând de la exemple mai superficiale la analize mai profunde, adevăruri pe care unii le știu, dar nu vor să vorbească despre ele, iar alții pur și simplu le ignoră, deși cunoașterea lor i-ar ajuta să trăiască mai bine.
Nu Internetul este dăunător, ci modul în care a ajuns să fie folosit
Personal, mă deosebesc de ce spunea terapeutul danez la final într-un singur sens: nu Internetul în sine sau smartphone-ul sunt dăunătoare, ci devine periculos modul în care le lăsăm să ne controleze viețile. Fiindcă, indiferent cât de abili sunt cei ”din umbră”, am putea să nu le dăm concursul.
În traducere: poți folosi calculatorul sau telefonul pentru a citi literatură bună sau a asculta muzică simfonică, pentru a vedea peisaje din natură sau pentru a comunica o opinie sinceră, nu pentru a da ”like” la căței cu fundiță sau a accesa site-uri pentru adulți. Nu te obligă nimeni la asta.
Și, cel mai important: în fiecare internaut există un porumbel, a cărui activitate poate fi condiționată asemeni câinelui lui Pavlov (vedeți filmul și veți înțelege de ce).
Un documentar de văzut, chiar dacă poți să nu fii în totalitate de acord cu el.
