Conform studiului global Dyson Dust Study, numărul locuințelor cu animale de companie din întreaga lume a crescut la 57%. Dincolo de dragostea și bucuria pe care câinii sau pisicile le aduc într-o casă, acestea pot favoriza și manifestările alergice ale stăpânilor lor. Datele statistice arată că aproape 20% din întreaga populație este alergică la părul de animale, iar alergiile au ajuns să devină o problemă tot mai des întâlnită în special la cei care locuiesc în mediul urban, care sunt mult mai expuși la factori toxici. În topul bolilor cronice, realizat de OMS (Organizația Mondială a Sănătății), acestea ocupă locul al patrulea iar, din păcate, numărul persoanelor afectate este în continuă creștere.
Alergenii proveniți de la câini sau pisici sunt printre cei mai prezenți în casele oamenilor, fiind cu ușurință purtați pe haine, așezați pe mobilier, așternuturi sau regăsiți în particulele de praf. Reacțiile alergice sunt din ce în ce mai frecvente în rândul oamenilor și provoacă simptome neplăcute, precum respirație dificilă, nas înfundat, sensibilizarea ochilor, mâncărimi sau strănut persistent.
În mod practic, alergia la animale de companie nu se referă automat la alergia cauzată de păr, blană sau penele animalului de companie. Fundația pentru astm și alergii din America (AAFA), arată că alergiile sunt cauzate de proteina care se găsește în părul animalului de companie (celulele moarte ale pielii), salivă și urină. Părul, blana sau penele colectează microbi și pot transporta și alți alergeni, cum ar fi acarienii, mucegaiul și polenul.
Atunci când animalele de companie se îngrijesc, acestea pot depune aceste proteine cauzatoare de alergii prin casă. Acestea pot pluti în aer, dar și să se depună pe suprafețe sau să pătrundă în covoare și alte obiecte de mobilier.
Pentru persoanele cu alergii, studiile științifice au arătat că filtrarea aerului reduce acești alergeni din aer și poate oferi o ameliorare a simptomelor specifice. Experții Dyson recomandă două tipuri de filtrare:
– pentru o singură cameră, căutați un aparat de curățare a aerului cu filtru HEPA (high-efficiency particulate air).
– dacă locuința dvs. are un sistem central de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC), îl puteți transforma într-un sistem de filtrare pentru întreaga casă prin instalarea unui filtru de aer permanent sau de unică folosință. Cea mai rentabilă alegere este un filtru de unică folosință cu un rating MERV (valoarea minimă de raportare a eficienței) de 11 până la 13 – cu cât este mai mare ratingul MERV, cu atât mai bine.
Totuși, folosirea unui filtru de aer este doar un pas spre îmbunătățirea calității aerului din interiorul casei. Un alt lucru care poate ajuta este un nivel de umiditate optim. Indiferent de nevoile personale, este esențială utilizarea unui purificator inteligent, care vine la pachet cu tehnologii cât mai avansate.
Echipate cu senzori inteligenți și filtre HEPA foarte eficiente, purificatoarele de aer de ultimă generație captează până la 99,95% din particulele cu dimensiunea de 0,1 microni – cum ar fi alergenii, bacteriile, polenul și sporii de mucegai. În cea mai recentă gamă de purificatoare dezvoltate de companie, inginerii Dyson au reproiectat căile de circulație a aerului din aparat pentru a obține o filtrare HEPA 13 standard complet etanșă – nu numai că se asigură că niciun aer nu ocolește filtrul, dar blochează orice punct potențial de scurgere prin care aerul murdar ar putea intra în fluxul de aer.
Conform studiilor prezente în PubMed Central, există o serie de rapoarte conform cărora purificatoarele de aer HEPA pot fi benefice pentru persoanele cu alergii variate, reducând concentrația de alergeni din interior, inclusiv cei găsiți în părul de animale.
Foarte importantă este de asemenea utilizarea unui senzor pentru formaldehidă. Dacă cei pe bază de gel se pot deteriora în timp, senzorii de ultimă generație pentru formaldehidă, în stare solidă, funcționează împreună cu algoritmi unici pentru a monitoriza cu precizie nivelurile de formaldehidă – ignorând în mod inteligent alte gaze care sunt detectate de un senzor dedicat. Poluarea cu particule, umiditatea și temperatura sunt, de asemenea, monitorizate.
Astfel, purificatoarele de aer au potențialul de a reduce expunerea oamenilor la factorii poluanți și alergeni din interiorul casei, dar este necesar mai întâi să cunoașteți dimensiunile spațiului și factorii alergeni pe care îi vizați, pentru a găsi cel mai potrivit produs.