Aflăm din mass-media că ”președintele PNL, Ludovic Orban, ar dori să fie reduse excepțiile fiscale, ceea ce ar presupune salarii mai mici pentru sute de mii de angajați din România”.
Sunt vizați de reducerea excepțiilor fiscale angajații din domeniul IT, dar și cei din cercetare, scutiți de plata impozitului pe venit, precum și angajații din construcții, care nu plătesc contribuții la sănătate.
Propunerea i-ar aparține președintelui PNL, Ludovic Orban, președinte al Camerei Deputaților, conform Antena 3. Premierul Florin Cîțu nu ar susține deocamdată schimbarea Codului Fiscal.
Totuși, economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, consideră că Executivul ar trebui să se uite în zona excepțiilor cu caracter fiscal, în condițiile unui deficit bugetar mare.
”Excepțiile” ar aduce bugetului de stat 50 de miliarde de lei, conform sursei citate”.
Evident, suntem în fața unor păreri diferite .
Ce ar trebui să facă guvernul: să reducă excepțiile fiscale pentru a avea mai mulți bani la buget sau să nu reducă acele excepții pentru a stimula în continuare dezvoltarea unor ramuri și domenii de activitate pe care le consideră importante în momentul de față ?
De fapt, este vorba despre o clasică ”dilemă” a actului de guvernare, oriunde și oricând acesta ar avea loc în condițiile unei economii concurențiale de piață. Esența acestei dileme rezidă în conceptul pe care respectiva guvernare îl are relativ la rolul bugetului.
Stricto senso, bugetul este un cont contabil a cărui aritmetică relevă raportul dintre venituri și cheltuieli. În consecință, aprecierea calității conceperii și funcționării sale se face prin rezultatul acelui raport, adică prin situațiile ce pot apărea: echilibru, deficit sau excedent bugetar. Din acest punct de vedere, orice venit suplimentar la buget, menit să evite sau să reducă deficitul, este binevenit și apreciat ca un act pozitiv al unei bune guvernări.
Iată cum cele cca. 50 miliarde de lei colectați la buget prin eliminarea acelor excepții ar justifica pe deplin o măsură cu consecințe benefice în direcția reducerii deficitului bugetar într-o perioadă în care această reducere are caracter prioritar în schema politicilor economice concepute în direcția revenirii la normalul dinaintea pandemiei.
Oricum, indiferent de condițiile actuale concrete ale pandemiei, ajungerea la un deficit permis de către UE de 3% necesită un efort susținut pentru creșterea veniturilor bugetare. Nu este doar o normă UE, ci și un obiectiv absolut necesar pentru obținerea unui echilibru macroeconomic sustenabil. Este încă un argument în favoarea aducerii la buget a celor cca. 50 miliarde lei.
Există însă și argumente contrare renunțării la excepțiile citate mai sus, chiar dacă bugetul ar fi păgubit de cele 50 de miliarde lei.
Argumentele sunt expresia unei altfel de viziuni asupra rolului bugetului.
Conform acesteia, într-o economie liberă de piață, spre deosebire de economiile reglementate centralizat, bugetul devine cel mai important instrument de politică economică, poate chiar singurul, pe care statul îl are pentru orientarea economiei într-o direcție strategică pe termen mediu și lung.
Cum se realizează această orientare? Prin modul în care statul, cu ajutorul politicii fiscale, gestionează veniturile și cheltuielile bugetare. Dacă dorește sprijinirea și stimularea unor ramuri și activități pe care le consideră importante pentru restructurarea, eficientizarea sau creșterea gradului de competitivitate a ecomomiei pe plan intern sau extern, atunci poate introduce stimulente fiscale cum sunt ”excepțiile” prezentate mai sus. Invers, dacă se consideră că anumite ramuri sau activități nu mai corespund interesului strategic actual, fiind, de exemplu, poluante sau energointensive, atunci acționează fiscal prin taxe, impozite, ș.a suplimentare.
Evident, și astfel de argumente sunt viabile și pot justica acțiunile pozitive ale unei bune guvernări.
Sunt necesare însă două condiții: prima, să existe o viziune strategică (plan, program etc) a guvernului în care să fie stipulate cu precizie obiective și priorități ale dezvoltării pe termen mediu și lung; a doua, să existe o analiză prospectivă, permanent actualizată, a ritmului și amplorii dezvoltării ramurilor și domeniilor considerate vitale în strategia generală de dezvoltare și, în consecință, apte de a fi strijite și stimulate fiscal.
În ce categorie de argumente putem încadra propunerea de reducere a excepțiilor fiscale pentru angajații din domeniul IT, dar și cei din cercetare, scutiți de plata impozitului pe venit, precum și angajații din construcții, care nu plătesc contribuții la sănătate?
Este adevărat că bugetul ar câștiga 50 miliarde lei, dar tot atât de adevărat este că domeniile vizate pot fi considerate priorități ale momentului. Construcțiile au fost și continuă să fie o ramură cu rol important în producerea PIB și susținerea ritmului de creștere al economiei, iar domeniul IT și cercetarea sunt domenii vitale pentru viitorul României în condițiile intrării în stadiul patru al revoluției industriale.
Mai mult de atât, sectorul IT s-a dovedit important și prin contribuția sa la buget. La nivelul anului 2019, aportul economiei digitale (activități economice desfășurate prin utilizarea tehnologiilor digitale) a fost estimat până la 16% din PIB, dacă avem în vedere digitalizarea din sectoare precum agricultură sau cel public, potrivit unui studiu realizat de Ernst & Young la solicitarea Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS). Conform definiției restrânse, contribuția economiei digitale la formarea PIB este estimată la 8,6% la nivelul anului 2019, cifră prin care România se situează sub media UE, însă relativ în linie cu țările vecine.
Potrivit studiului, doar sectorul IT&C – servicii a generat în 2019 o valoare adăugată brută de 12,3 miliarde de euro, cu o contribuție de 5,5% în PIB.
Aceasta este dilema actualei guvernări. Cum să procedeze?
Mai mulți bani acum, imediat, la buget prin tăieri sau stimularea unor activități care vor aduce în viitor mai mulți bani la buget pe lângă o contribuție la modernizarea și restructurarea economiei ?
Este de înțeles presiunea la care este supusă guvernarea. Pe de o parte, greutățile bugetare ar împinge-o spre o soluție imediată, de tăieri, promovată insistent de către personalități de seamă ale BNR și, pe de altă parte, susținerea în continuare a unor ramuri de mare perspectivă enumerate chiar și în prioritățile Mecanismului European de Redresare și Reziliență.
Trebuie decis între prezent și viitor.
O astfel de decizie, care s-a materializat într-un răsunător succes economic, o putem studia în cazul Coreei de Sud. În 1971 prin documentul ”Research Report: Opinions on Corporate Reorganization Plan” Korean Developmemnt Institute a stabilit ca prioritate pentru dezvoltarea țării trecerea la politica intitulată ”Infant industry development” prin care se stabilea stimularea fiscală a unor ramuri și domenii considerate importante pentru ocuparea de către Coreea de Sud în viitorul deceniu a unui loc competitiv important pe piața mondială. Ulterior, aceste ramuri aflate la început de activitate trebuiau să devină ”export oriented industries” ocupând poziții de top în plan mondial. Aceste ramuri erau: electronică, automobile, construcții navale, petrochimie, procesarea superioară a materiilor prime agricole.
Realitatea ne scutește de orice comentariu privind succesul politicii coreene.
Ce se va întâmpla la noi? Greu sau chiar imposibil de spus.
Există pericolul unor măsuri pripite, pompieristice sub presiunea unor nevoi bugetare imediate, fără a mai lua în calcul obiective strategice de viitor.
Guvernarea printr-o coaliție deloc consolidată prin interese și obiective comune nu poate asigura un echilibru între aritmetica și strategia bugetară. Este nevoie consens și cooperare permanentă între parteneri.
Deocamdată, nici vorbă de așa ceva. Din contră, ne putem aștepta la o criză politică de proporții care, culmea, nu a apărut ca o consecință a nepotrivirii modului cum partenerii interpretează rolul bugetului într-o perioadă de criză, ci datorită unor banale orgolii politice.
Ce departe suntem de Coreea de Sud !
