Volumul de proză scurtă ”Cea mai mică femeie din lume”, semnat de Clarice Lispector (despre marea scriitoare braziliană am mai scris aici), apărut în 2021 la Humanitas Fiction (și urmat de partea a doua a integralei prozei scurte, ”Fericire clandestină”), ne dezvăluie universul intim al aceleiași scriitoare fascinate în egală măsură de introspecție, ca și de pătrunderea în mintea celuilalt.
Clarice Lispector (numită de New York Times o scriitoare ”hipnotică”) înțelege perfect natura umană și dezvoltă analize psihologice de profunzime. Caută mereu să deslușească mobilul ascuns al acțiunilor unui individ, fie că e vorba despre cel de lângă ea sau chiar de propria persoană.
O analiză de acest tip o face și în ”Obsesie”, o nuvelă rafinată și captivantă despre relația bizară cu un intelectual depresiv și cu tendințe de antisocial, Daniel, pe care o întoarce ”pe toate fețele”.
Aici scrie memorabilele rânduri: ”Acum știu câte ceva despre cei care caută să simtă pentru a avea certitudinea că sunt vii. Am făcut și eu călătoria aceasta periculoasă, atât de săracă pentru teribila noastră anxietate”.
”Delirul” este o nuvelă originală în care existența terestră și cea de dincolo de lume se împletesc în imaginația unui om bolnav, care are o criză.
”Poveste întreruptă” este o proză care pare simplă, reflectând primele emoții ale unei tinere care pășește în viață – și primii fiori ai iubirii -, într-un mod nu foarte sofisticat, dar are un final fulminant, care cade ca o lovitură de bici și, prin interogația finală, anunță deja marea scriitoare de mai târziu.
Proza scurtă semnată de Clarice Lispector, între realizările de top ale genului
În afară de analizele psihologice, ”marea vrăjitoare a literaturii braziliene” (cum a fost supranumită) stăpânește la perfecție și arta pasajelor descriptive: când descrie ceva, indiferent că sunt peisaje din natură sau interioare de apartament, străzi aglomerate sau camere pustii, cititorul se simte ”acolo”. Vede cu ochii minții exact ce s-a dorit să i se transmită.
Iar dialogurile ating deseori profunzimi nebănuite: ”Vezi, iubitule, cum se poate ajunge în așa hal de nefericire, încât să-ți iubești propriile răni” (Scrisori către Hermengardo).
Aceste scrisori merg la esențe, în analiza existenței umane, văzută ca o binecuvântare și ca un blestem în același timp, sunt reflecții asupra sinelui în raport cu sinele, cu ceilalți, dar și cu divinitatea.
”Cu toate acestea, oamenii se zbat mult și doresc mult. Nu au timp să caute ansamblul. Ei doresc fericirea individuală. De aceea îți spun: pasiunea nu este calea”.
”Încă doi bețivani” conține, pe lângă firul narativ relativ simplu, câteva meditații de esență asupra originii și evoluției lumii, care vor răzbate în lucrările de mai târziu ale autoarei ca adevărate ”perle” cosmogonice.
”Iubire” este o nuvelă foarte bine scrisă, care denotă multă sensibilitate și spirit de observație. În ea se împletesc impresii asupra lumii înconjurătoare, surprinse ca niște instantanee fotografice, dar și contraste teribile și frământări provenind din varietatea uneori inextricabilă a destinelor și tipologiilor umane. Lumea văzută prin ochi de artist.
”Cea mai mică femeie din lume”, nuvela care dă titlul primei părți a antologiei, face referire la sensul propriu al cuvântului, evocând experiența unui explorator francez (Marcel Pretre) care ia contact cu un trib de pigmei din Africa ecuatorială. Cea mai mică femeie, denumită de acesta ”Micuța Floare”, va apărea într-un ziar, fotografia ei suscitând impresii dintre cele mai diverse, în funcție de privitor – atingându-se însă și subtilități psihologice precum ”dorința noastră malignă de a fi fericiți”, ”cruda nevoie de iubire” și ”ferocitatea cu care dorim să ne jucăm”. Subtilă paralelă între primitivism și civilizație, între natura instinctuală și cea spirituală a omului, nuvela se constituie într-o realizare de referință.
Mai multe fațete, mai multe unghiuri de vedere
Nuvelele Claricei Lispector se citesc pe nerăsuflate. Sunt scrise cu har, cu vervă, într-un stil personal inimitabil și, în plus, unele dintre ele conțin întrebări sau meditații de natură filosofică. Existența este analizată, disecată pe toate părțile, și nu văzută ca o simplă ”trecere” insipidă.
Proza sa scurtă cuprinde mai multe fațete: priviri ironice aruncate asupra firii și moravurilor, înfierate deseori caustic de autoare, reflecții și analize asupra sensurilor existențiale care nu se lasă descifrate de prima dată, interogații asupra destinului și fatalității care par a ne guverna existențele.
Toate acestea la un loc alcătuiesc un melanj fascinant, o viziune inedită și o analiză care captivează cititorul, făcându-l părtaș la toate impresiile, trăirile și sentimentele unei autoare care le-a așternut cu măiestrie pe hârtie.
