Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Oltenii nu se mai aruncă să contracteze credite bancare haotic
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Finanțe și Bănci

Oltenii nu se mai aruncă să contracteze credite bancare haotic

Ramona Olaru
Autor
Ramona Olaru
Publicat 21 ianuarie 2020
Distribuie

În Oltenia, situaţia pe judeţe diferă în ceea ce priveşte creditele contractate pe final de 2019. În unele judeţe au fost contractate sume mai mari sub forma împrumuturilor. În altele, a scăzut semnificativ valoarea totală a împrumuturilor. Un specialist spune că populaţia şi firmele nu se mai hazardează să împrumute oricum şi oricând credite de la bănci.

În ultima perioadă, populaţia din Oltenia nu se mai aruncă să se împrumute de la bănci oricum şi oricând. Tendinţa de a contracta mai puţine credite bancare se observă din analiza datelor publicate lunar de către Banca Naţională a României (BNR). Oltenii se împrumută în continuare de la bănci. Însă tendinţa este de a limita împrumuturile de la bănci. Situaţia reiese din analiza datelor pe mai multe luni din 2019, conform statisticilor date publicităţii de către BNR. Datele analizate sunt cele prezentate în „Structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari şi neguvernamentali“.

GdS a analizat datele publicate recent de BNR, aferente lunii noiembrie 2019, comparativ cu octombrie 2019. Dacă, în anii anteriori, volumul creditelor creştea galopant, chiar şi de la o lună la alta, acum creşterile sunt temperate. Mai mult, în anumite judeţe a scăzut volumul total al împrumuturilor de la bănci. Detaliem în cele ce urmează.

Judeţele în care a crescut volumul de credite bancare

Se observă că a crescut valoarea totală a împrumuturilor în trei dintre judeţele Olteniei. În unul dintre cele trei judeţe creşterea valorii totale a creditelor acordate de bănci este foarte mică. Valoarea împrumuturilor noi acordate în Mehedinţi de către bănci a crescut cu doar trei milioane de lei în noiembrie, faţă de octombrie. În Dolj, au crescut împrumuturile cu 24 de milioane de lei, în perioada analizată. Potrivit cifrelor de la BNR, doar 12 milioane de lei au fost credite contractate de populaţie. Restul au fost contractate de firme.

Creditele totale acordate în Dolj în moneda naţională au ajuns la 5,239 miliarde de lei. Aproape jumătate dintre acestea sunt credite contractate de populaţie la bănci. În Dolj se înregistrează cel mai mare nivel al împrumuturilor în moneda naţională, din toată Oltenia. Dar este judeţul cu cel mai mare număr de locuitori.

În Vâlcea, a fost cea mai mare ascensiune a creditelor în lei, în luna analizată de GdS. Volumul împrumuturilor contractate de la bănci a crescut cu 42 de milioane de lei. 36 de milioane de lei din această sumă reprezintă împrumuturi acordate populaţiei. Restul au fost contractate de firme.

Judeţe în care a scăzut nivelul creditelor totale în lei

În schimb, în două judeţe din Oltenia a scăzut cu o sumă importantă valoarea totală a creditelor în lei, în luna noiembrie comparativ cu octombrie. În judeţul Olt s-a înregistrat, în perioada analizată, cea mai mare scădere a volumului creditelor din toată Oltenia. Volumul total al creditelor în lei a scăzut de la o lună la alta cu 35 de milioane de lei. BNR când publică astfel de date face o diferenţă a creditelor nou-acordate şi a celor care încetează de drept (prin încheierea perioadei de creditare).

banca-mondiala
România și Banca Mondială au semnat un acord de finanțare de 600 milioane euro pentru Politici de Dezvoltare 
2 august 2024

Când rezultatul calculului arată un volum de credite mai mic decât luna precedentă, este evident că au fost mai multe credite finalizate (valoric) decât credite nou-acordate în acea lună. Analizând în detaliu datele de la BNR, se observă că împrumuturile populaţiei din Olt au crescut cu un milion de lei, iar scăderea cea mai mare s-a înregistrat la firme. Societăţile (nefinanciare) nu s-au mai hazardat să contracteze împrumuturi multe pe finalul anului trecut.

În Gorj a scăzut volumul total al creditelor cu 27 de milioane de lei. Populaţia a contractat mai mult cu 6 milioane de lei de la bănci. Ceea ce înseamnă că firmele au redus semnificativ împrumuturile, în sensul că nu s-au mai împrumutat ca în alte luni.

De ce s-au temperat împrumuturile de la bănci faţă de alte perioade

Un specialist în domeniul bancar a precizat, de curând, pentru GdS, că în ultima perioadă atât firmele, cât şi populaţia nu se mai „aruncă“ să se împrumute. După experienţele din anii anteriori, populaţia se împrumută doar când are nevoie. Prudenţă. Acesta ar fi cuvântul care a caracterizat finalul anului 2019, în zona bancabilă a Olteniei.

„A trecut euforia creditelor de la bănci accesate doar cu buletinul. Atât populaţia, cât şi firmele sunt mai prudente când se împrumută. Populaţia a învăţat lecţia schimbărilor din ultima perioadă. Unii se tem de evoluţia ROBOR, care le-ar putea scumpi creditul. Alţii nu au încredere în indicele IRCC şi nu mai agreează dobânda variabilă. Cu toţii sunt mai prudenţi“, a spus un specialist din mediul bancar.

Acționarii Aedificium Banca pentru Locuințe SA (ABL) au hotărât demararea procesului de renunțare la autorizația de funcționare
29 noiembrie 2023

Credite mari, doar pentru locuinţe

El a mai menţionat că populaţia se împrumută cu sume mari atunci când achiziţionează o locuinţă. În judeţele în care creditele au fost mai mari în noiembrie faţă de octombrie, este posibil să fi fost vorba de credite prin „Prima Casă“. Unii au accesat pe final de an astfel de împrumuturi, de teamă că nu ştiau ce se va întâmpla în 2020 cu „Prima Casă“. Alţii nu se mai aruncă la credite de la bănci (nici de nevoi personale) decât în situaţii în care au nevoie urgentă de împrumuturi.

- Publicitate -

În 2019, creşterea repetată a indicelui ROBOR i-a speriat pe cei cu credite prin „Prima Casă“ (aceştia au rămas „captivi“ la calculul dobânzii cu indicele ROBOR). Nici evoluţia IRCC, care a crescut două trimestre la rând, nu le-a dat prea mare încredere oamenilor să se împrumute mai mult de la bănci.

În cazul firmelor, sunt posibile două situaţii. Pe de o parte, este posibil ca acestea să nu fi mai avut nevoie de împrumuturi pe final de an. În ultima parte a anului, firmele nu mai dezvoltă investiţii. Deci nu mai au nevoie de finanţări. Pe de altă parte, pot fi societăţi care ar avea nevoie de finanţare, în special pentru a achiziţiona mărfuri pe final de an. Însă acestea este posibil să nu se încadreze în cerinţele de creditare ale băncilor.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Cererea de mașini electrice crește, însă consumatorii sunt reticenți față de autovehiculele autonome
Articolul următor Seria OnePlus 8, Galaxy Fold 2.0 și alte smartphone-uri vor fi detronate în acest an
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ucraina a primit setul complet de criterii pentru aderarea la UE
Extern
Sute de mineri protestează, din nou, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia
Energie
România își consolidează poziția pe piețele globale: parteneriat agricol cu Republica Populară Chineză
Agricultură

RSS Știri Financiare

  • Cererea pentru case pe structură metalică a crescut de aproape 10 ori
  • Rețeaua socială românească eYou intră în faza de pre-lansare după o investiție de 300.000 euro
  • Allview Auto lansează o mașină electrică cu 5 uși care poate fi condusă de la 16 ani
  • Freshful NOW extinde rețeaua din București, ajungând la cinci magazine cu funcțiune exclusiv online
Finanțe și Bănci

Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP: „Continuăm munca din ultimii doi ani, de a susține românii din afara granițelor, prin deschiderea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile”

3 minute
Finanțe și Bănci

Taxe și impozite mai mari din 2021. Inflația afectează și buzunarul craiovenilor

5 minute
salariu
Finanțe și Bănci

Salariul mediu net a crescut cu 13,3%

2 minute
Valentin_Ionescu
Finanțe și Bănci

Valentin Ionescu (ASF): Există resurse pentru cine dorește să își finanțeze afacerile prin Bursa de Valori de la Bucureşti

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?