Pe 22 noiembrie, celebrul regizor americano-britanic Terry Gilliam (Terrence Vance Gilliam) împlinește 85 de ani. O viață întreagă dedicată filmului de calitate și luptei contra societății de consum. Îi omagiem aniversarea prin prezentarea unei pelicule ale sale de referință, The Imaginarium of Dr. Parnassus (2009).
Melanj de basm, feerie, dramă și thriller, The Imaginarium of Dr. Parnassus este excelent pus în scenă, are decoruri fantastice și beneficiază de o distribuție de excepție.
În The Imaginarium of Dr. Parnassus, Terry Gilliam dă din nou frâu liber imaginației pentru a transpune pe peliculă o poveste care îi va fascina pe cinefilii care sunt atrași de astfel de creații – bizare, învăluite în mister și în care fantasticul joacă un rol esențial.
Cadrul care găzduiește această veritabilă ”fabulă” a luptei dintre bine și rău seamănă cu cel creionat de Hermann Hesse în ”Lupul de stepă”: un fel de circ magic, situat într-un cadru atemporal, în care vor avea loc diferite numere/probe/încercări, iar lumea reală se va întrepătrunde cu cea fantastică.
Decorurile sunt fascinante, aproape hipnotice – profesionist realizate, ”marca Gilliam” -, și în mod sigur îi vor atrage pe copii și pe tineri, dar vor capta și atenția publicului adult.
În această veritabilă șaradă cu aspect de basm, Gilliam introduce diferite teme profund umane – dorința de fericire, de împlinire, ba chiar și cea de nemurire (”De ce or fi vrând toți nemurirea, când de fapt este un blestem?” se întreabă, la un moment dat, Dr. Parnassus – rol memorabil făcut de Christopher Plummer -, proprietarul circului).
Însă aspirațiile, de la cele mai comune până la cele mai înalte, nu pot fi atinse decât după parcurgerea unui drum cu mai multe trepte, într-un ciclu evolutiv.
Iar aceasta se constituie într-una dintre temele majore ale filmului.
O alta este reprezentată de puterea credinței și de măsura în care Universul întreg depinde – sau nu – de religie și de povestea biblică.
În acest sens, Binele și Răul se vor înfrunta direct, dar – ca în orice ”șaradă” – totul va rămâne învăluit într-o aură de mister.
Păcălit de diavol (Heath Ledger) să obțină (cel puțin într-o primă fază) nemurirea, exact ca în mitul faustian, Dr. Parnassus (fost călugăr) va ajunge apoi la momentul decăderii, al tristeții, în care ”nimeni nu-i va mai asculta poveștile”. Acele povești care – crede el – duc omenirea înainte.
Salvarea unui necunoscut misterios, Tony (Johhny Depp/Jude Law) va fi însă prilejul ca toată povestea să fie readusă la viață.
Intrusul care pășește în lumea magică a Dr. Parnassus este sedus de frumusețea uneia dintre componentele trupei – de fapt, chiar Valentina (Lily Cole), fiica Dr. Parnassus.
Noul pariu dintre Bine și Rău va fi aducerea a cinci suflete într-un timp foarte scurt – iar fiecare va avea de jucat un rol, ingeniozitatea magicianului va fi pusă greu la încercare, iar farmecele Valentinei vor fi disputate de doi bărbați, Anton (Andrew Garfield), un tânăr adoptat de circ, și Tony, necunoscutul care tocmai fusese salvat.
Iar oglinda magică va funcționa ca un adevărat portal între lumi.
Este interesant că Gilliam strecoară cu abilitate și alte teze care l-au preocupat în mai multe dintre creațiile sale: destinul uman, manipularea, controlarea individului de forțe ostile, satirizarea (neagră) a societății de consum. Umorul la care recurge pentru a ilustra toate acestea se constituie deseori într-un contrabalans pentru dramatismul peliculei.
”De ce Dr. Parnassus nu conduce lumea, dacă poate controla mințile oamenilor? De ce se mai chinuie cu jocul ăsta?”, este întrebat la un moment dat Anton.
”Dr. Parnassus nu vrea să conducă lumea. Vrea ca oamenii să se conducă singuri”, vine prompt răspunsul.
Alte două citate memorabile: ”Poți pune vreun preț pe visele tale?” – este o întrebare cu mult tâlc, pusă la spectacolul – relansat – al Imaginarium-ului.
Și încă: ”Nimic nu este permanent. Nici măcar moartea”.
Terry Gilliam dă într-adevăr dovadă de multă ingeniozitate în conceperea acestui mit modern (pe lângă regie, este și co-scenarist), iar tot suspansul duelului dintre bine și rău va fi întreținut – cum altfel? – de alegerile pe care le va face fiecare.
Alegeri mereu deschise și în schimbare, ceea ce face ca povestea omenirii – ca și cea a reprezentațiilor trupei Imaginarium-ului – să continue la nesfârșit. Deocamdată, fără un final cert.
Melanj de basm, feerie, dramă și thriller, The Imaginarium of Dr. Parnassus este excelent pus în scenă, are decoruri fantastice și beneficiază de o distribuție de excepție.
După o părere personală, se situează – alături de Brazil și de The Fisher King, poate și altele – printre capodoperele semnate de maestrul ingeniozității și al imaginației Terry Gilliam.
