Omenirea, adevărata corabie beată

Trebuie să încep prin a mărturisi că mi-aș fi dorit mai degrabă să scriu despre celebrul poem al lui Rimbaud, fiindcă un periplu literar este mult mai plăcut decât o incursiune în realitatea imediată.

De asemenea, țin să precizez că ”corabia beată” cu care asemăn omenirea nu are legătură cu viziunea esoterică a marelui poet francez, ci pur și simplu îmi apare drept cea mai bună alăturare pentru a desemna exact asta: un vehicul care și-a pierdut cârma, care navighează în derivă.

Am îmbrățișat cu mult entuziasm o teză care nu-mi aparține, potrivit căreia în omenire, pentru bunul mers al acesteia, este foarte important ca fiecare să-și îndeplinească cu maximă conștiinciozitate acea aptitudine/înclinație/meserie la care se pricepe cel mai bine.

Pentru că enunțul poate părea simplist, am să îl explic puțin, mai ales că nici eu nu i-am perceput din prima profunzimea.

Am constatat că unii dintre oamenii simpli au tendința de a pune la îndoială necesitatea existenței clasei intelectualilor, pe care o consideră superfluă. Citisem la un moment dat o argumentație potrivit căreia intelectualii ”nu produc nimic”. În sensul de materie finită, utilă.

Lesne totuși de înțeles că numai mințile luminate au elaborat acele principii pe baza cărora au fost puse în aplicare chiar și proiectele tehnice, și de asemenea ne putem întreba cum ar arăta omenirea fără sculpturile lui Michelangelo, picturile lui Dali, romanele lui Dostoievski, muzica lui Beethoven sau poemele și nuvelele lui Poe.

Am observat și că unii (precizarea e necesară, nu poate fi făcută o generalizare nici în primul, nici în al doilea caz) intelectuali îi disprețuiesc pe cei mai ”săraci cu duhul” sau care au meserii precum croitor, ceasornicar, brutar etc.

Aici se poate spune ceva foarte simplu: fără categoriile menționate, intelectualul ar umbla în zdrențe, ar întârzia la orice întâlnire și ar muri de foame. Așa încât, deși un muncitor sau un tehnician deservește toate categoriile sociale, probabil că intelectualul e cel mai puțin îndreptățit să arunce o asemenea anatemă, fiindcă, dintre toți, probabil că el s-ar descurca cel mai puțin (spre deloc) cu latura practică sau pragmatică.

Nu vorbim aici de bani, de profit, de calcule economice, deși pot fi invocate foarte bine și acestea.

Ci, pur și simplu, se observă că omenirea este un imens angrenaj în care fiecare rotiță are un rol extrem de important și, așa cum în șah chiar și mutarea greșită a unui pion poate duce la pierderea partidei, dacă o singură rotiță se defectează, se va opri tot angrenajul.

Încă un singur exemplu: o să întrebați, dincolo de profiturile televiziunilor și ale caselor de pariuri, ce s-ar putea întâmpla dacă sportivii nu ar mai intra pe teren.

E simplu: omenirea ar fi văduvită de unul dintre cele mai fascinante spectacole văzute vreodată. Nu întâmplător, sportul era apreciat și cultivat încă din Grecia antică.

Dar (aici începe partea a doua a problemei) își face fiecare nu cu conștiinciozitate, dar măcar mulțumitor datoria?

Politicienii vedem unde ne-au adus, cel puțin majoritatea lor.

Sunt multe domenii în care se fură ca în codru.

România a devenit o țară în care consumul de droguri proliferează – și te întrebi cum de este posibil acest lucru.

O mulțime de întreprinderi-etalon au ajuns fier vechi.

Economia merge așa cum vedem cu toții.

Grevele din ultimele zile au rădăcini mult mai adânci și problemele nu se vor rezolva cu una, cu două, chiar dacă revendicările sindicale pot fi la un moment dat acoperite.

(Am enumerat câteva probleme pe plan local).

Voi aminti și două din alte țări.

Am fost relativ surprins să citesc în Le Monde că autoritățile sunt depășite de situația creată de faptul că vârsta celor din bandele care se răfuiesc pentru teritorii în domeniul traficului de droguri a ajuns să scadă și până la 15-16 ani. Nu doar că fac un lucru ilegal, dar și ucid pentru asta. (Oricum, demn de remarcat că francezii vorbesc despre asta și nu ”ascund gunoiul sub preș”).

Încă și mai năucitor este ce aflăm de pe B1: câțiva dintre artizanii creării Inteligenței Artificiale (un subiect tot mai mult dezbătut în ultima perioadă) au înaintat o declarație destinată publicului prin care avertizează asupra pericolelor majore pe care le poate aduce AI folosită nerațional (nu spune nimeni să nu folosești AI, dar depinde cum o folosești). Printre susținătorii declarației se numără și directorul executiv al OpenAI, producătorul ChatGPT!

Ce mi se pare curios: dai drumul la AI pe scară largă, pui roboții să facă inclusiv interviuri de angajare sau să se ocupe de finanțele clienților, pui AI până și în browserele de Internet, apoi zici: stați puțin, am uitat să vă spun ceva: chestia asta este periculoasă pentru omenire!

Desigur, nu e rolul meu să îi acuz de fariseism pe experții în cauză, poate că nu s-au gândit, poate nu și-au dat seama – și e lăudabilă susținerea declarației. Dar după ce te joci bine de-a ”Ucenicul vrăjitor”, cine știe dacă lucrurile se vor mai putea îndrepta…

Așadar, politicienii, liderii de partide, șefii IT, cei care au în subordine respectarea legii, tinerii din bande, cei care vând substanțe interzise, finanțiștii, creatorii de știri care dau fake news – își face cineva cu adevărat datoria pe lumea asta?

De aceea mi se pare un fel de ”corabie beată”, la modul cel mai propriu, în care navigăm cu toții, iar temerea că nu vom ajunge la destinație devine din ce în ce mai mare.

Cea mai mare surpriză pe care am avut-o până în prezent a fost nu constatarea celor menționate mai sus, ci faptul că omenirea încă supraviețuiește! Corabia nu s-a scufundat!

Este totuși un semn că mulți dintre noi încă își fac datoria. Mai există și oameni cinstiți, corecți, devotați.

Cu ei vom merge înainte și sper să ajungem la mal în siguranță.