Epidemia actuală de variolă a maimuțelor, care se propagă rapid, constituie o urgență de sănătate publică mondială, a declarat conducerea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), declarând cel mai înalt nivel de alertă. Această calificare vizează facilitarea unei reacții internaționale coordonate, finanțarea ei și o colaborare internațională în vederea împărțirii vaccinurilor și a tratamentelor.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat la o întâlnire cu presa că a supus dezbaterii conducerii instituției pe care o conduce problema decretării epidemiei de variola maimuței ca o urgență sanitară mondială. Nouă membri ai comitetului de experți reuniți joia trecută la Geneva au fost împotriva acestei calificări, dar șase au fost în favoarea ei. ”Deşi eu declar o urgență de sănătate publică internațională, pentru moment este vorba de o epidemie ce privește bărbații ce întrețin relații sexuale cu bărbați, în special cei ce au multipli parteneri sexuali”, a precizat Tedros Ghebreyesus. Deși domnia sa are obiceiul să urmeze recomandările experților OMS, de data aceasta a decis să se pronunțe în favoarea celui mai înalt nivel de alertă, îngrijorat de rapida multiplicare a cazurilor de infectați și de lipsa unui stoc de vaccinuri și tratamente ale bolii. Potrivit ultimelor cifre, peste 16.000 de cazuri s-au înregistrat de la începutul anului, în 75 de țări. În Africa sunt semnalate cinci decese.
Vinerea trecută, Agenția europeană a medicamentelor (EMA) a anunțat aprobarea utilizării unui vaccin contra variolei umane, care să fie utilizat contra propagării variolei maimuței. Acest vaccin este deja utilizat în mai multe țări, între care și Franța.
OMS … o omida scarboasa ; nici macar un ONG debusolat !
Cum … ‘cea, candva, o cutra din curtea OMS : // De-am astepta numai subvetiile, am sucomba din prima ! //