Consiliul ONU pentru drepturile omului, cu sediul la Geneva, a aprobat joi, cu o zdrobitoare majoritate de voturi, lansarea unei anchete privind atrocitățile reproșate trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei. În cadrul sesiunii extraordinare consacrate actelor Rusiei în Ucraina, textul rezoluției vizând lansarea anchetei mai sus menționate a fost adoptată cu 33 voturi pentru, 2 contra (China și Eritreea) și 12 abțineri (între care India, Senegal, Camerun). Documentul respectiv cere comisiei internaționale să efectueze o anchetă asupra gravelor violări ale drepturilor omului comise de forțele ruse în regiunile Kiev, Cernighiv, Harkov și Sumi la finele lunii februarie și în luna martie 2022, în vederea ”tragerii la răspundere a responsabililor”.
ONU dorește acces în zonele controlate de ruși
La finele unei prime reuniuni din luna martie a Consiliului ONU pentru drepturile omului, o primă rezoluție decidea crearea urgentă a unei comisii internaționale de anchetă independentă pentru examinarea situaţiei din Ucraina după declanșarea invaziei ruse la 24 februarie. De atunci, apariția în presa internațională a reportajelor însoțite de fotografii arătând cele petrecute la Bucea (cadavrele unor civili zăcând pe străzi, unii cu mâinile legate sau parțial arși, gropi comune) a provocat un val de condamnări internaționale. Crime de acest fel nu s-au limitat la Bucea, ci și în multe alte localități din Ucraina, determinând autoritățile de la Kiev să ceară Comisiei ONU pentru drepturile omului să-și intensifice activitatea. În rezoluția adoptată joia trecută se cere Moscovei să permită organizațiilor internaționale, inclusiv celor ale ONU, să permită accesul ”imediat și fără piedici” la persoanele care au fost transferate din regiuni ucrainene lovite de conflict și sunt deținute în Rusia sau în teritorii controlate de ruși. Rezoluția de joi cere de asemenea Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, dna Michelle Bachelet, să supună discuției celei de a 50-a sesiuni a Consiliului (din 13 iunie – 8 iulie) situația din Mariupol, aproape în întregime sub controlul forțelor Rusiei.
”Comunitatea internațională nu poate păstra tăcerea”
Înaintea votului de joi, Ucraina și aliații săi (Rusia boicotând dezbaterile, deși mai are statut de observator – n.n.) au denunțat ”o listă interminabilă” de execuții comise de ruși, torturi, dispariții forțate, violenţe sexuale, jafuri… prezentată de Emine Dzaparova, prim adjunctă a ministrului ucrainean de Externe, în alocuțiunea sa video. Michelle Bachelet a declarat că biroul său va continua verificarea acuzațiilor formulate la adresa forțelor ruse , unele dintre ele fiind, evident, crime de război și a denunțat ”ororile inimaginabile” suportate de locuitorii orașului Mariupol. ”Amploarea execuțiilor ilegale din zone situate la nord de Kiev este șocantă”, a spus dna Bachelet, precizând că dispune pentru moment de informații privind cel puțin 300 de cazuri.
Ce sa vezi … se trezi mortu’ din adormire ; onu-i frunza moarta-n vant , cum un ong far’de busola !
Dar crimele „azovilor” asupra propriului „popor” cine la va ancheta ?