Parașuta de aur

Aflăm din mass-media că la conducerea Companiei Electrica SA a avut loc o schimbare. În comunicatul Ecomedia se precizează următoarele: ”Corina Popescu a fost demisă de la conducerea Electrica SA, grup de furnizare și distribuție de energie la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei. Consiliul de Administrație al companiei a decis schimbarea Corinei Popescu, după numai trei ani din cei patru de mandat. A fost unanimitate pentru demitere. Drept urmare, Corina Popescu va primi o despăgubire de 400.000 de euro, pentru restul de mandat de executat.”

Ce înțelegem noi, simpli cetățeni, din acest comunicat? Înțelegem că o doamnă numită Corina Popescu a fost demisă, deci nu și-a dat demisia, de la conducerea unei foarte importante companii din domeniul energetic unde cel mai mare acționar este chiar statul român. Mai înțelegem că a fost unanimitate pentru demitere, deci doamna în cauză a fost considerată de către toți membrii Consiliului de Administrație ca fiind incapabilă să mai rămână în conducerea companiei.

Foarte bine! Incompetenții nu au ce căuta în conducerea companiilor și hotărârea CA apare ca fiind corectă și binevenită.

Nu înțelegem însă, dar chiar deloc nu înțelegem, de ce acestei doamne demise i se acordă o despăgubire uriașă de 400.000 de euro!

Ca să înțelegem ar fi trebuit să știm că practica acestor despăgubiri acordate VIP-urilor demise înainte de încheierea contractelor de management este o metodă cunoscută și utilizată pentru ”sifonarea” bugetelor companiilor, denumită ”parașuta de aur”.

”Parașută de aur”  este numele dat unui bonus de plecare sub forma unei clauze contractuale între un director al unei societăți pe acțiuni și societatea care îl angajează. Aceasta stabilește compensația plătită în caz de plecare ca urmare a concedierii, restructurării, fuziunii cu o altă societate sau chiar la plecarea programată a persoanei în cauză.

Aceste indemnizații se adaugă indemnizațiilor legale la care poate avea dreptul persoana în cauză. Aceste sume ajung uneori la câteva milioane, de unde și denumirea folosită, ele pot fi adăugate, eventual, la o „pensie-pălărie”, un supliment la pensia legală a cărei plată este repartizată pe întreaga durată a pensionării beneficiarului.

În primul rând, este util să se precizeze că aceste remunerații diferite sunt legale, cel mai adesea prevăzute în contractele de muncă ale angajaților în cauză sau în contractul care obligă funcționarul corporativ la consiliul său de administrație (sau consiliul de supraveghere). Prin urmare, există un acord între societate și beneficiar cu privire la plata acestei remunerații.

Directorii societăților pe acțiuni nu sunt angajați, ci funcționari corporativi numiți de consiliile de administrație sau de consiliile de supraveghere. Ca atare, acestea nu beneficiază de protecția socială tradițională asociată. Ei pot fi numiți demiși ca demiși foarte repede. Plata despărțirii este, prin urmare, compensația pentru această precaritate, riscul asumat. Unii manageri semnează, de asemenea, clauze de neconcurență, astfel încât este adesea dificil pentru ei să-și găsească un loc în altă parte. În mod similar, deoarece pierderile de venit asociate pensionarilor sunt semnificative, uneori li se plătesc pensii suplimentare.

În ceea ce privește bonusurile de activitate, separarea dintre proprietate și managementul în cadrul companiei, combinată cu pericolul moral datorat asimetriei informaționale, necesită mecanisme de încurajare a loialității și succesului managerilor. Opțiunile de acțiuni, acțiunile gratuite, acțiunile variabile sau bonusurile sunt destinate să oblige executivul sau managerul la succesul afacerii sale sau la atingerea obiectivelor sale personale. Atunci se pune întrebarea cu privire la indicatorii care trebuie luați în considerare la calcularea primelor: valoarea bursieră? succesul obiectivelor personale calitative sau cantitative?

În cele din urmă, pe o piață a muncii competitivă, recrutarea de calificări înalte (rare) necesită propuneri de venituri competitive, ceea ce poate duce la acest tip de remunerație suplimentară.

Subiectul parașutelor de aur a fost larg dezbătut în SUA și Franța ultimilor ani, devenind un element de referință al tuturor analizelor pe această temă efectuate în diferite alte țări.

Iată, de exemplu, un fragment edificator pentru optica analizei franceze din Raportul ”Parachutes dorés, ces pactoles qui font scandales” publicat în 2019 sub redacția lui Tristan Gaudiaut:

”Parașutele de aur, aceste bonusuri de despărțire primite de liderii de afaceri, fac din nou titluri după anunțarea bonusului care ar putea fi primit de președintele executiv al Airbus, Tom Enders, la pensionarea sa din 10 aprilie. Firma Proxinvest a calculat că șeful german al grupului aeronautic european ar putea pleca cu 36,8 milioane de euro, inclusiv o retragere de 26,3 milioane de euro, acțiuni în valoare de 7,3 milioane de euro și 3,2 milioane de euro clauză de neconcurență.
Aceasta nu este singura parașută de aur care a fost controversată în ultima vreme. Astfel, BFMTV a raportat la sfârșitul lunii martie că Thierry Pilenko, președintele grupului TechnipFMC, ar trebui să primească un bonus de 14 milioane de euro la plecarea sa deși Grupul petrolier a suferit o pierdere de aproape 2 miliarde de dolari
Plata parașutelor de aur este o practică controversată, mai ales atunci când este plătită directorilor demiși pentru rezultate slabe, ceea ce au provocat un scandal în ultimii ani. Fostul CEO al Carrefour, Daniel Bernard, părăsise grupul în 2005 cu un buget de 38 de milioane de euro, în ciuda faptului că nu și-a îndeplinit obiectivele care i-au fost stabilite. În 2008, instanța a anulat în cele din urmă plata pensiei sale estimată la 29 de milioane de euro. Mai recent, s-a vorbit și despre cazul lui Michel Combes. Fost lider al Alcatel-Lucent și Altice, a beneficiat de două parașute de aur în decurs de 3 ani pentru o sumă cumulată estimată la aproximativ 20 de milioane de euro. ”

Despăgubirile variază semnificativ de la caz la caz. Uneori, directorul companiei achiziționate primește o indemnizație relativ modestă, iar uneori indemnizația plătită corespunde salariului pe mai mulți ani. Acesta poate fi primit sub formă de numerar, bonusuri, opțiuni de acțiuni sau orice alte mijloace de remunerare. Parașutele de aur au fost subiect de dezbatere parlamentară franceză de două ori din 2007. În primul rând, legea TEPA din 21 august 2007 privind munca, ocuparea forței de muncă și puterea de cumpărare impunea societăților cotate la bursă să fie mai transparente în ceea ce privește compensațiile promise managerilor lor, supunându-le criteriilor de performanță ale companiei. Pe de altă parte, în timpul examinării proiectului de lege a finanțelor pentru anul 2008, împotriva avizului guvernului a fost propusă o modificare a plafonării la un milion de euro a sumei maxime pe care o companie ar fi putut să o deducă din impozitul pe profit pentru parașutele de aur plătite.

Figura 1 : Exemple de ”parașute de aur” ale ultimelor două decenii în Franța.

Ceea ce șochează opinia publică în primul rând este suma lor: comparația acestor milioane de euro cu salariul mediu este amețitoare, chiar dacă trebuie evaluată în lumina responsabilităților asumate sau a ceea ce se întâmplă la vecinii noștri sau a minorității de oameni pe care o privește de fapt. Administrația Obama a  reglementat legal aceste remunerații. La 5 februarie 2009, a stabilit un plafon de 500.000 de dolari pe an pentru remunerarea șefilor companiilor care beneficiază de planul de redresare.

În Franța, un decret din2011 interzice plata „opțiunilor de acțiuni”, acțiuni gratuite, prime, pensii și plata despărțirii pentru directorii și corporatiștii tuturor companiilor asistate direct de stat până în 2010. Pentru întreprinderile asistate, de exemplu, de Fondul structural de investiții, acordurile de ajutor semnate conțin anumite limitări.

Ceea ce poate părea discutabil este posibilitatea cumulării beneficiilor de către un anumit număr de manageri ai marilor companii: cumularea unui contract de muncă și a drepturilor asociate acestuia, cu mandatul social și avantajele acestuia.

În cazul „parașutelor de aur”, lipsa de condiționare față de indicatorii de performanță sau succesul companiei este criticabilă.

O altă critică adusă, mai ciclică, este coincidența dintre concedieri și/sau cererea de moderare salarială cu aceste bonusuri. Unele dintre companiile afectate de plățile mari au beneficiat, de asemenea, de fonduri publice semnificative (sub formă de ajutoare, răscumpărări de capital sau finanțări subvenționate). Responsabilitatea instituțiilor financiare în criza prin care trecem este în cele din urmă adesea avansată și ar fi trebuit, potrivit criticilor, să încurajeze mai multă moderare.

În concluzie: Enorma sumă în euro pe care doamna Corina Popescu o primește drept recompensă pentru că a fost demisă pentru prestarea unei activități necorespunzătoare este perfect legală și conformă cu practicile internaționale, chiar dacă acestea sunt atacate și criticate în străinătate (exemplu SUA și Franța).

Deci, parașuta de aur a doamnei Corina Popescu este legală, dar este ea morală?

Desigur, economia nu este întotdeauna morală, dar în cazul de față trebuie să ținem cont de două situații care, pe lângă moralitate, ridică și probleme de politizare a conducerii societăților cu capital majoritar de stat.

Trebuie să ne întrebăm dacă este moral în România anului 2022, an de profundă criză în care nu se pot ajuta românii defavorizați decât cu 50 de euro la două luni să oferi aproape o jumătate de milion de euro, în cea mai mare parte din bugetul statului, unui singur cetățean care nici măcar nu îi merită, fiind demis ca incompetent ?

Trebuie să ne întrebăm dacă practica parașutei de aur nu este o formă de sifonare a bugetului prin politizarea conducerii companiilor? Avem tot dreptul să credem că prin politizare, unii indivizi aduși de partide la conducere în mod intenționat își pregătesc o retragere din funcție înainte de încheierea contractului de management tocmai pentru a obține recompensa stimulată în contract.