Pacienții cronici au nevoie și de medicamentele vitale, pe lângă vaccinarea anti SARS-CoV-2

Comunicat al Alianţei Pacienţilor Cronici din România

Ca urmare a multiplelor sesizări privind lipsa medicamentelor pentru pacienții cronici sosite prin “Call Center – pacient 021 253 0591” – pus la dispoziție de Alianța Pacienților Cronici din Romania, sesizări atât din partea pacienților, cât și a medicilor și farmaciștilor, APCR se arată profund ingrijorată de pericolul pe care îl constituie discontinuitatea administrării tratamentelor recomandate pacienților cronici, tratamente vitale, de lungă durată, fără de care pacienții nu pot trăi, iar lipsa acestora poate duce la declanșarea episoadelor de acutizare a bolii.

Un exemplu acut, ca de fiecare dată la început de an, dar nu numai, este lipsa la nivel național a produsului TAMOXIFEN, un medicament indicat în tratamentul adjuvant al cancerului mamar, al cancerului mamar metastatic, al pacientelor care au trecut prin intervenția de mastectomie. Întreruperea acestui tratament poate conduce la creşterea riscului de recidivă a bolii oncologice.

În România sunt peste 150.000 de femei cu cancer mamar cărora li s-a recomandat acest medicament. Pe lângă acest produs, mai este sesizată și lipsa altor medicamente, precum: Tasigna (leucemie granulocitară cronică, oncologic), Jakavi (mielofibroză (MF), policitemia vera (PV), alte tulburari mieloproliferative), Bleomicin (medicament folosit în mai multe forme de cancer), Exjade (Talasemie-Majoră), Sprycel (Leucemii), lipsa accentuată de când a expirat „interdicția” de export paralel, în septembrie 2020.

O altă problemă importantă o reprezintă plățile restante ale CNAS către farmacii. Medicamentele din cadrul Programelor Naţionale de Sănătate, mai ales cele oncologice, nu s-au decontat din luna august 2020!!!

Cunoaștem evoluția mediului politic, în contextul SARS-CoV-2, și eforturile autorităților în lupta cu pandemia, însă și gestionarea accesului la tratament pentru pacienții cronici este tot responsabilitatea Ministerului Sănătății. Acesta are pârghiile necesare pentru a putea controla, facilita, optimiza, prin măsuri concrete și corecte aspectele ce țin de accesul la terapii. Penuria cronică de medicamente este datorată unor măsuri mai puțin inspirate, ca de exemplu: politica celui mai mic preț din UE, plafonarea prețurilor la anumite medicamente (prețuri oricum necompetitive), taxa clawback – elemente care au făcut necompetitiv aspectul comercial, iar unii producători au decis retragerea definitivă de pe piața românească a anumitor medicamente care nu se mai justificau din punct de vedere economic. Aceste decizii au fost adoptate de către factorul politic, pentru avantaje electorale în detrimentul pacienților care nu își mai găsesc tratamentele.

Un factor important îl reprezintă fenomenul de export paralel, ce demonstrează încă o dată goana după înavuțire în detrimentul asigurării sănătății și lipsa totală de moralitate și compasiune a celor care îl practică, față de pacienții din România. Activitate legală, desigur, dar care din păcate a ajuns o practică mult prea intensă, și astfel pacienții români rămân fără medicamente.

Să nu uităm că România are cele mai multe autorizații de distribuţie a medicamentelor (entități juridice – unele farmacii, distribuitori en-gros etc) din toată Uniunea Europeană – fapt ce conduce, fără echivoc, la sărăcirea necesarului de medicamente pentru populaţia României.

Să sperăm că actuala conducere a Ministerului Sănătații nu va arunca sacoșa cu medicamente oncologice peste gard în curtea spitalului și că va adopta urgent o strategie care să asigure continuitatea tratamentelor și supraviețuirea pacienților cronici.

Pacienții suferă crunt, unii pierd speranța, dar cei mai mulți pierd lupta cu boala, farmaciștii ridică din umeri neputincioși că nu au de unde oferi medicamentele prescrise de medici. Pe lângă multe alte probleme, cam așa arată accesul la terapia de bază, uzuală, ieftină și de multe ori inexistentă. Ieftină ca și prestația amatorilor care s-au aflat și se află în poziția de a salva vieți la nivel decizional.

Încă o dată, facem apel la autorități și la toți cei implicați în lanțul de distribuție să își respecte angajamentele, pentru a nu încălca dreptul la sănătate, dreptul la viață. Am ajuns în momentul în care fiecare individ aflat in poziție de decizie trebuie să își asume responsabilitatea și trebuie să cunoască faptul că zădărnicirea sau încălcarea dreptului la viață, la sănătate, reprezintă o culpă penală și poate căpăta formă juridică, procesuală.