Conf. univ. dr. Radu Buziernescu
(consultant fiscal, expert contabil, fondator şi managing partner Professional Consulting).
Paradoxal, în ultimii 10-15 ani pare-se că ne-am obișnuit cu crizele, fie că sunt economice, financiare, sanitare sau legate de război. Acestea ne-au călit, ne-au făcut să nu mai stăm speriați rugându-ne doar să scăpăm, să nu mai stăm captivi știrilor negative, ci să acționăm, să încercăm să rezolvăm problemele. În același timp crizele ne-au spulberat o serie de visuri din mai multe domenii; dar, oare, sunt normale toate aceste visuri? Este normal avântul pe care l-a luat consumerismul, boala secolului XXI, sau este normal, de exemplu, să producem anual peste 100 milioane de motoare termice ale căror emisii de CO2 vor distruge până la urmă, indubitabil, mediul în care trăim? Poate că tocmai aceste crize sunt șansa noastră, a oamenilor, de a lua urgent măsuri pentru a rămâne pe această planetă, șansă pe care nu trebuie să o irosim.
Cu crize sau fără crize însă, sub ochii noștri se petrec o serie de paradoxuri fiscale pe care, uneori, cu greu putem să le înțelegem.
Din bogat în și mai bogat
Se estimează că peste 600 miliarde de dolari pierd guvernele lumii anual din profituri mutate în paradisuri fiscale de companii offshore și din active și venituri nedeclarate de o parte a bogaților lumii. Fie că sunt foști șefi de stat sau oameni politici îmbogățiți, vedete din muzică și sport, oameni de afaceri miliardari, mulți dintre ei își ascund averile în state și entități statale ca Monaco, Elveția, Dubai, Insulele Cayman sau Insulele Virgine Britanice cu scopul de a plăti impozite cât mai mici sau deloc. În același timp corporații multinaționale celebre din întreaga lume practică scheme de optimizare a impozitelor care merg până la planificare fiscală agresivă și evaziune fiscală cu consecința neplății impozitelor pe profit în statele în care își desfășoară activitatea.
Companiile recunoscute sub acronimul G.A.F.A – Google, Amazon, Facebook și Apple – își declară profiturile de miliarde de dolari în țări cu o fiscalitate foarte redusă ca Irlanda sau Luxemburg în detrimentul statelor de unde obțin veniturile. Iar modalitățile de impunere a economiei digitale au rămas mult în urmă. În acest sens, o descriere obiectivă a situației în care se află impozitarea economiei digitale a făcut-o recent actualul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire:
„În doar 10 ani, cu o rapiditate fără precedent, câteva mari companii din mediul digital au bulversat viaţa noastră de zi cu zi. Ne-au permis să avem lumea în buzunarul nostru, să accesăm orice fel de conţinut cu un singur clic şi să accelerăm comunicaţiile între noi. Ne-au schimbat vieţile şi obiceiurile de consum. Aceste companii inovează şi creează locuri de muncă.
Nu le reproşăm acest succes. Le reproşăm în schimb o nedreptate vizibilă: decalajul colosal care există între averile pe care le obţin datorită datelor noastre personale sau a infrastructurilor de care beneficiază şi impozitele pe care le plătesc în schimb.
Această situaţie îi prejudiciază în special pe toţi cei care îşi plătesc partea lor corectă de impozit. Dacă companiile care câştigă cel mai mult scapă de plata impozitului, consecinţa este simplă: toate celelalte companii şi cetăţenii plătesc mai mult impozit. În final, nu vom mai fi în măsură să finanţăm serviciile esenţiale interesului general”
Faptul că miliardarii lumii, oameni cărora banii le-ar ajunge în mod normal pentru zeci de generații viitoare, fac tot ce pot pentru a evita impozitele este de neînțeles, este un paradox pe care cu greu poți să ți-l explici; probabil că este vorba de aviditate, de o formă a egoismului și cupidității omenești care pune interesul personal mai presus decât interesul de grup.
Paradoxuri autohtone
În ciuda crizei post-Covid și a creșterii prețurilor, România a avut in trimestrul I al anului 2022 cea mai mare creștere economică din UE, de 6,5% față de trimestrul I al anului 2021; tot în trimestrul I al anului 2022, bursa (BVB) a cunoscut creșteri nemaiîntâlnite până acum, prețul la gaze a dublat profitul Romgaz la 1 miliard de lei (statul a beneficiat de peste 2 miliarde de lei, TVA și accize), iar prețurile crescute la combustibili au majorat profitul Petrom cu peste 1 miliard de lei față de primul trimestru al anului trecut, ducând veniturile Petrom la maximul ultimilor 10 ani.
Tot în trimestrul I al anului 2022, băncile din România au înregistrat performanțe financiare remarcabile mărindu-și profitul cu zeci de procente față de trimestrul I al anului 2021, asta după ce profitul sistemului bancar crescuse cu 60% în anul 2021 față de anul 2020. De altfel, toate aceste performanțe au continuat să se producă și în lunile aprilie, mai și iunie.
Desigur, aceste realizări sunt extrem de benefice pentru economia românească, chiar dacă, paradoxal, au fost obținute într-o perioadă critică, marcată de creșterea fără precedent a prețurilor și de inflație. Dar specialiștii din economie arată că tocmai inflația crescută a ajutat economia, determinând oamenii să cheltuie mai mulți bani, crescând astfel consumul și producția. Putem vorbi chiar și de o „inflație a veniturilor statului”, având în vedere că în primele cinci luni din anul 2022 veniturile bugetului de stat au crescut cu 22% comparativ cu aceeși perioadă a anului trecut.
Însă, tot în primele luni ale anului, deficitul balanței comerciale a României a atins cote maxime, deficitul bugetar a crescut pe fondul creșterii cheltuielilor bugetare, iar datoria publică a depășit pragul de 50% din PIB, consecința fiind reducerea cu 15% a investițiilor din bugetul statului, creșterea alarmantă a dobânzilor bancare și faptul că am ajuns să ne împrumutăm cu cele mai mari dobânzi de pe piață (peste 8%) . În același timp aproape 4 miliarde de euro dintr-o primă alocare făcută deja României din PNRR stau necheltuiți fără să ni se ofere prea multe explicații, iar criza forței de muncă este deja una cronică și extrem de dureroasă pentru toate companiile, nefăcându-se niciun efort pentru readucerea românilor din străinătate.
În aceste condiții, ce face statul român?
Păi, în loc să oprească robinetul risipei, el îl deschide la maxim, continuând să își diminueze cu bună știință veniturile și să crească cheltuielile prin mărirea aparatului bugetar și acordarea de pomeni bugetare. În loc să construiască o bază de impozitare corectă și echitabilă, să reformeze impozitarea, statul lărgește excepțiile și încearcă să crească salariile demnitarilor.
Astfel, din luna iunie au fost scutiți de impozit pe salarii și CASS încă 300.000 salariați, de data aceasta cei din industria alimentară și agricultură. Azi, peste 1 milion de salariați nu plătesc impozit pe salarii și contribuții la sănătate cu un cost pentru bugetul statului de peste 1 miliard de euro pe an. Robinetul risipei nu se închide însă aici pentru că, de curând, a fost promulgată o lege care va reduce începând cu anul 2023 impozitul pe tranzacțiile bursiere de la 10%, cât este în prezent, la 1%, respectiv 3%, în funcție de perioada de deținere.
În același timp, este de remarcat că în România avem 1,3 milioane de salariați cu salariul minim brut pe economie de 2550 lei care plătesc lună de lună impozit pe salarii și contribuții sociale de aproape 45% și care lucrează și ei în multe domenii strategice pentru economie; dar aceasta categorie, fiind mai puțin importantă, probabil că nu a putut face un lobby adecvat în Parlament.
Văzând toate aceste excese și excepții, te întrebi dacă mai există echitate socială și fiscală în România? Și te mai întrebi ce face statul român, de ce își dă cu stângul în dreptul? Din populism electoral, din anumite interese de grup, din nepăsare și neștiință sau din fiecare în parte?
Iar practica ultimilor ani ne arată că scutirile și reducerile de impozite nici măcar nu au mai fost privite de către contribuabili cu bucurie, ci cu teama justificată că va veni vremea când toate aceste impozite vor trebui crescute pentru a putea să ne întărim statul. În acest context, întrebarea care se pune nu este dacă se va introduce sau nu impozitarea progresivă a veniturilor mari și a pensiilor mari, ci de când?
Ce se va întâmplă de anul viitor când, conform angajamentelor luate prin PNRR, vor începe să se elimine toate excepțiile din Codul fiscal si când se va intra în normalitate, așa cum este în orice țară din UE? O normalitate în care toate domeniile, inclusiv IT, cercetarea, construcțiile, industria alimentară, agricultura, bursa, activitățile independente și marile lanțuri de hoteluri și restaurante vor plăti impozite ca toți ceilalți. Atunci poate vom spera la o Românie cu adevărat normală, în care vom avea șansa de a avea bani și pentru spitale curate și moderne, pentru un învățământ mai bun, pentru drumuri mai bune. Dacă însă vom reforma sistemul de impozite și taxe doar pentru a putea menține pensii de lux și un aparat bugetar supradimensionat și vom continua să ne întrecem în promisiuni electorale, demagogice, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut.
