Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a acordat avizul de specialitate pentru înființarea Organizației de Management al Destinației (OMD) Prahova, structură constituită la nivel județean, precum și a OMD Galați, dezvoltată la nivel local, ambele în parteneriat public-privat.
- OMD Prahova reunește șase membri fondatori: Județul Prahova, prin Consiliul Județean Prahova, Municipiul Câmpina, Comuna Cornu și Orașul Azuga – prin consiliile locale, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Vinului” și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.
Județul Prahova are un portofoliu turistic divers și consolidat: Valea Prahovei, cu repere precum Castelul Peleș, Cazinoul și Mănăstirea Sinaia sau Castelul Cantacuzino din Bușteni; Valea Doftanei, unde se află Castelul „Iulia Hașdeu” și Casa cu Grifoni din Câmpina; Valea Teleajenului, unde se regăsesc Ruinele Cetății Slon și Ruinele Cetății Tabla Buții, precum și zona turistică Drumul Vinului.
- OMD Galați este formată din șapte membri fondatori: Municipiul Galați, prin Primăria Galați, Comunele Vânători, Tulucești, Smârdan și Scânteiești, precum și operatorii economici Core Concept Design SRL și SC Lyra Tour SRL.
Galațiul îmbină turismul religios și cultural, susținut de monumente istorice reprezentative, cu potențialul natural oferit de Fluviul Dunărea și Lacul Brateș – cel mai mare lac natural de luncă din România. Zona de protecție „Pădurea Gârboavele”, rezervație naturală, completează oferta de ecoturism. Destinația are, totodată, perspective de dezvoltare în turismul de afaceri, sportiv, de recreere și agrement.
Prin activitatea desfășurată, cele două organizații vor urmări creșterea gradului de valorificare a potențialului turistic din destinație, consolidarea notorietății brandului turistic și creșterea numărului de vizitatori. Toate aceste obiective vor fi cuprinse în strategiile de dezvoltare și marketing turistic ale destinațiilor, care va fi elaborate și implementate de noile entități.
Organizațiile de Management al Destinației sunt instrumentul prin care turismul se organizează profesionist la nivel local. Ele aduc la aceeași masă autoritățile și mediul privat și permit dezvoltarea unei strategii reale de promovare și management al destinației. Avizarea OMD Prahova și OMD Galați arată că tot mai multe comunități aleg acest model de colaborare. Rolul ministerului este să ofere un cadru clar și funcțional, astfel încât aceste organizații să poată construi, în mod concret, dezvoltarea turistică a destinațiilor pe care le reprezintă”, a declarat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
În paralel cu extinderea rețelei de OMD-uri, MEDAT are în vedere actualizarea procedurii de avizare, astfel încât acesta să fie adaptată evoluțiilor legislative și nevoilor din teren.
Concret, proiectul de ordin pentru modificarea Procedurii de avizare a organizațiilor de management al destinației se află în consultare publică. Modificările urmăresc armonizarea cu legislația aplicabilă, simplificarea condițiilor de avizare, precum și consolidarea mecanismelor de responsabilitate și control.
Printre modificări se numără introducerea unor termene clare pentru constituirea bugetului minim – cel mult 30 de zile de la înființarea OMD – și transmiterea documentului justificativ (extrasul de cont) către autoritatea publică centrală în maximum 45 de zile. Acest instrument de verificare permite simplificarea documentației, prin eliminarea obligației de a prezenta documente privind rulajul anual al contului din anul precedent.
În situația în care nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza emiterii avizului, statutul de OMD – inclusiv cel de utilitate publică – se pierde, în condițiile legii.