Interes al pieței pentru proiectul strategic al ELCEN de la CET Grozăvești, în valoare de aproximativ 600 milioane de lei, finanțat prin Fondul pentru Modernizare.
- Anunțul vine la doar o zi după ce ELCEN a repus în funcțiune grupul existent de cogenerare de la CET Grozăvești (~30 MW), sprijinind Sistemul Energetic Național (SEN) în contextul stării de alertă energetică.
Electrocentrale București S.A. (ELCEN) informează că astăzi a parcurs o etapă importantă în cadrul programului de modernizare a infrastructurii energetice a Capitalei: a avut loc deschiderea ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziție publică de tip EPC (Proiectare, Achiziție și Construcție) pentru realizarea proiectului „Implementarea unei unități de cogenerare de înaltă eficiență în CTE Grozăvești”.
Trei candidați / asocieri de companii de profil au depus oferte pentru atribuirea acestui contract:
- Asocierea Loial Impex SRL, SSAB AG SA, Invest Servicii Comerciale SRL, Moldproiect ASD SRL
- Asocierea Elsaco Electronic SRL, Atzwanger AG, Mercurio, Kawasaki, Concelex SRL
- Calik Energi Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi
De la reacție rapidă în criză, la investiții de viitor
Răspunsul pozitiv al pieței de profil vine într-un moment de o importanță critică. Dacă ieri CET Grozăvești a fost repusă în funcțiune în regim de cogenerare pentru a furniza 30 MW în SEN în contextul stării de alertă energetică, deschiderea ofertelor de astăzi arată că ELCEN avansează în paralel cu soluția definitivă și modernă pentru această centrală istorică.
Contextul actual de alertă energetică subliniază din nou necesitatea acută de capacități noi, flexibile și dispecerizabile în bandă. Proiectul noii centrale de la Grozăvești este conceput tocmai pentru a oferi această predictibilitate și siguranță de care SEN și rețeaua de termoficare au nevoie.
Despre noua centrală de la CET Grozăvești
Investiția, evaluată la aproximativ 600 milioane de lei, beneficiază de finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare (în baza contractului semnat în noiembrie 2024) și vizează construirea unei capacități moderne de 32,5 MWe și 41 MWt.
Echipată cu tehnologie de ultimă generație bazată pe turbină cu gaze și cazan recuperator, noua unitate va fi „hydrogen ready” — pregătită să utilizeze amestecuri de gaze cu hidrogen pe măsura dezvoltării pieței.
Beneficiile majore ale proiectului:
- Siguranță crescută: Furnizarea continuă de energie electrică în SEN și energie termică pentru consumatorii din București;
- Eficiență ridicată: Atingerea unei eficiențe globale de 81,05% și reducerea consumului de energie primară;
- Protecția mediului: Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și încadrarea strictă în cerințele europene privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT).
Investiții cumulate de aprox. 5 miliarde lei
Proiectul de la CET Grozăvești reprezintă a treia procedură majoră de achiziție derulată de ELCEN în cadrul programului strategic de modernizare a centralelor sale (CET București Sud, CET Progresu și CET Grozăvești), ale cărui investiții cumulate ating aprox. 5 miliarde lei.
Comisia de evaluare din cadrul ELCEN va analiza documentațiile tehnice și financiare depuse de cei trei ofertanți în conformitate cu prevederile legale, urmând să desemneze câștigătorul contractului EPC.
„Evenimentele din ultimele ore — decizia privind starea de alertă energetică și mobilizarea noastră de ieri de la CET Grozăvești — ne arată cât de importante sunt centralele pe gaz pentru stabilitatea sistemului. Faptul că astăzi avem 3 oferte depuse pentru reconstrucția noilor capacități de la Grozăvești ne confirmă că proiectul nostru este atractiv pentru marii constructori și că suntem pe drumul cel bun. Nu doar că sprijinim rețeaua în momente delicate, ci construim la Grozăvești o centrală eficientă și nepoluantă.”— Conducerea Electrocentrale București S.A. (ELCEN).